PSD cere sistarea vânzării de energie de la Nuclearelectrica către ArcelorMittal

Nuclearelectrica depune o ofertă de vânzare pe OPCOM cu dedicație pentru ArcelorMittal în ciuda tuturor avertizărilor de nerespectare a regulilor bursiere. Practic, „băieții deștepți” din energie au făcut toate tertipurile posibile pentru a favoriza o companie privată şi alte grupuri de interese în defavoarea statului român.

PSD se opune tranzacției dintre Nuclearelectrica şi ArcelorMittal. În opinia noastră sunt încălcate grav toate regulile ce țin de funcționarea pieței de energie (competitivitate, transparență etc.). Acceptarea unor astfel de aranjamente, a dus în trecut la dezvoltarea unui sistem ce a adus mulți bani „băieților deștepți” – companiile private cumpără ieftin de la stat, apoi revând mult mai scump.

Una din primele măsuri din domeniul energiei pe care USL le va lua în momentul în care va ajunge la guvernare, este legată de anularea sau renegocierea acestor contracte care prejudiciază statul român.

Nu putem accepta explicațiile unor „băieți deștepți” din energie care amenință că dacă România nu ia asemenea măsuri companii, precum ArcelorMittal, plecă din România. Companiile străine care activează în România trebuie să acționeze conform regulilor bursiere în astfel de cazuri, așa cum se întâmplă și pe piețele de energie din alte țări.

PSD cere premierului MRU să precizeze modul în care va rezolva această problemă astfel încât statul român să nu iasă în pierdere. Nu înțelegem de ce, în aceste zile, când jocurile pe energie au atins cote maxime (cazul scăderii prețurilor la acțiunile Transelectrica), primul-ministru nu are o poziție clară în acest sens. În schimb, PDL și președintele Traian Băsescu lansează tot felul de teme false care acoperă neregulile din energie.

Mai mult, reprezentanții Guvernului afirmă că au o strategie privind sectorul energetic, strategie care în ultimii opt ani nu a existat decât în planul discursului. Concret, potențialul României în domeniul energetic nu a fost valorificat în interesul statului român, ci în interesul privat, generat de interesele anumitor lideri PDL.

Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

3 comentarii pe “PSD cere sistarea vânzării de energie de la Nuclearelectrica către ArcelorMittal”

  1. Reni Says:

    Companiile straine guverneaza in Romania cu o putere politica compromisa ce nu are nici cea mai mica deprindere (intentie) de a negocia in interes national. Un stat colonie, asta este Romania pedelista.


  2. ciuma portocalie ne calca in picioare!


  3. […]  „Nuclearelectrica depune o ofertă de vânzare pe OPCOM cu dedicație pentru ArcelorMittal în ciuda tuturor avertizărilor de nerespectare a regulilor bursiere. Practic, «băieții deștepți» din energie au făcut toate tertipurile posibile pentru a favoriza o companie privată şi alte grupuri de interese în defavoarea statului roman (…) Una din primele măsuri din domeniul energiei pe care USL le va lua în momentul în care va ajunge la guvernare, este legată de anularea sau renegocierea acestor contracte care prejudiciază statul roman”, scria Niță o lună mai târziu, în 20 martie 2012. (vezi aici) […]


Lasă un comentariu