Acţiunile Transelectrica scad dramatic înainte de vânzarea pe Bursă

Prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu a anunțat cu mândrie că l-a demis pe Horia Hăhăianu din funcția de director general al Transelectrica. Am aflat însă că Gheorghe Seculici, membru în Consiliul de Administrație al Transelectrica, împreună cu Gheorghe Ștefan „Pinalti”, primarul din Piatra Neamț cu influență puternică la Ministerul Economiei, au negociat cu noul ministru, Lucian Bode, ca Horia Hăhăianu să fie numit inspector-șef şi să preia o parte din atribuțiile directorului general. Astfel încât totul a rămas în mâinile cui trebuie. Practic, Hăhăianu și grupul de interese care îl susține va continua să facă jocurile politice și economice la Transelectrica.

În plus, am mai aflat că în Consiliul de Administrație vor intra membri noi care nu au nicio legătură cu energia, dar au strânse legături politice la PDL – Andrei Todea, de profesie medic legist, dar numit de PDL secretar general la Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Silviu Mănăstire, de profesie preot, în prezent consilier al ministrului Bode. Mai mult, şi directorul de cabinet al ministrului, Margin Gabriel-Adrian va face parte din CA.

De altfel, majoritatea membrilor CA Transelectrica nu au nicio treabă cu domeniul energiei, ei fiind absolvenți de sport, de drept, de arhitectură etc. ceea ce arată calitatea profesională a oamenilor promovați de PDL.

Coincidență sau nu, toate aceste manevre politice se întâmplă înainte vânzării celor 15% acțiuni din Transelectrica. Nu putem să nu ne întrebăm – cine are interes pentru amplificarea unui scandal la Transelectrica astfel încât valoarea acțiunilor să scadă semnificativ? Deja acțiunile au scăzut ieri, miercuri 14 martie, cu 4,6%.

În aceste condiții, PSD cere suspendarea operațiunii de vânzare a pachetului de acțiuni și înlocuirea conducerii politice astfel încât statul român să nu iasă în pierdere în urma acestei tranzacții. Trebuie să trecem de urgență la introducerea managementului privat care să nu mai răspundă la comenzile politice ale partidului de guvernământ.

Atragem atenția și asupra celorlalte companii de stat la care s-au anunțat vânzării de acțiuni. Este posibil să fie pusă în aplicare aceeași strategie ca la Transelectrica.

De asemenea, îi cerem premierului să răspundă public pentru situația de la Transelectrica și să ia măsuri pentru evitarea oricărui prejudiciu.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

One Comment pe “Acţiunile Transelectrica scad dramatic înainte de vânzarea pe Bursă”

  1. Reni Says:

    In zona capitalului dezvoltat, CA prin membrii sai definesc tintele pe care CEO trebuie sa le atinga prin munca sa…aceasta este adevarata guvernanta corporativa.
    In oglinda, cum ar putea la noi sa se intimple asa ceva cand CA sunt intesate cu oameni care trebuie sa invete cu ce se ocupa companiile nationale


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: