Archive for the ‘Economie’ category

Ce se întâmplă cu reaşezarea sistemului de redevenţe din România?

9 Aprilie 2017

În anul 2012, când am fost propus ministru al Energiei, unul din obiectivele pe care mi le-am stabilit a fost reaşezarea sistemului de redevenţe. Am început să lucrez la acest proiect dar mi s-a spus că nu este treaba ministrului Energiei ci a Ministerului de Finanţe. Au fost nişte încercări de asociere dar au eşuat şi iată-ne în anul 2017 fără nicio modificare în calculul sistemului de redevenţe.

Ştiu că există un studiu făcut de o companie internaţională de consultanţă dar cred că nimeni nu l-a luat în considerare. După opinia mea trebuie să facem distincţie între exploatările on shore şi cele off shore. Cele on shore trebuie reanalizate şi puse în acord cu ceea ce se doreşte prin programul de guvernare pentru că ne aşteptăm la o scădere a veniturilor la bugetul de stat, iar creşterea valorii redevenţelor ar avea efect tocmai mărirea acestor venituri.

Noi nu vom putea relansa industria extractivă, petrochimică, de prelucrare a unor minereuri dacă nu vom reaşeza volumul şi valoarea redevenţelor. Nu văd nicio strategie în acest domeniu şi nici măcar nu am auzit de vreo preocupare în acest sens.

De asemenea, nu pare să existe niciun plan cu privire la redevenţele off shore. Ne-am bucurat cu toţii de descoperirile de rezerve de gaze naturale din Marea Neagră. Se cunoaşte faptul că investiţiile în explorare şi exploatare în mare sunt foarte ridicate în comparaţie cu cele de pe uscat, deci şi redevenţele trebuie stabilite în funcţie de aceste eforturi investiţionale. Problema este ce se întâmplă cu aceste gaze? Unde sunt ele transportate? Cine le foloseşte? Ce câştigă statul român?

Răspunsul la aceste întrebări trebuie să-l dea Guvernul României prin ministerele de resort. Este inacceptabil ca, prin aceste exploatări, să creştem habul energetic din Austria şi să nu creăm noi unul aci, în România. În acelaşi timp, este neînţeles de ce nu încercăm realocarea unor companii din domeniul petrochimiei în România şi relansarea acestei industrii.

 

Ce se întâmplă cu preţurile la energia electrică?

29 Ianuarie 2017

Am urmărit cu mult interes bursa energiei din ultimele zile. Am constatat că se cumpară energie la preţuri absolut incredibile, între 600 şi 700 lei/ MWh, în condiţiile în care, la contractele bilaterale, preţul este între 155-165lei /MWh. Mi-am pus întrebarea de ce sunt aceste preţuri şi cine este vinovatul acestei situaţii? Răspunsul trebuie să-l căutam în evoluţia sistemului energetic după ce nu am mai fost ministru şi până în prezent. Nu că aş fi făcut minuni dar, dacă se continua ceea ce am început, acum nu se ajungea la o asemenea situaţie.

Atunci când nu ai finalizat strategia energetică, când ai schimbat miniştrii, la comanda unui sistem incapabil să recunoască performanţa, când ai schimbat manageri profesionişti cu incompetenţi, când nu respecţi legea privind asigurarea stocurilor pentru iarnă, când intri cu bocancii într-o companie precum Romgaz şi-i impui preţuri fixe, atunci ajungi în aceasta situaţie.

Este inadmisibil să ai o capacitate instalată în jurul a 24000 MWh şi să nu poţi să acoperi un consum de vârf de 10000 MWh. Şi acest lucru în condiţiile în care am fost criticat în 2013 pentru că nu sprijin energia verde şi sprijin energia pe bază de cărbune. Cine are dreptate acum? Consider că am avut viziune privind acest sistem.

Este nevoie să fie stabilită urgent strategia energetică pentru a decide cum trebuie aşezat sistemul şi cum reuşim să construim un mix energetic eficient. Nu este posibil să renunţi la toate investiţiile în producţia de energie pe bază de cărbune, gaz, apă pentru a acorda atenţie numai energiei regenerabile.

Acum se vede cum piaţa reacţionează la lipsa de energie pentru că producţia de energie pe cărbune, pe apă, pe gaze a scăzut iar cea regenerabilă funcţionează intermitent. De aici consecinţa acestor preţuri incredibil de mari. Sper ca noul ministru al energiei să intre rapid în “pâine” şi să regleze toate mecanismele în aşa fel încât piaţa să revină la normal.

 

Ce ne aşteaptă în anul 2017

10 Ianuarie 2017

Guvernul tehnocrat ne comunica în luna noiembrie 2016 un deficit bugetar de 0,73% din PIB ceea ce reprezintă un punct pozitiv în abordarea principalilor indicatori macroeconomici.

Dar, iată că pentru sfârşitul lunii decembrie 2016, avem un deficit de 2,6% din PIB, lucru nemaiîntâlnit ca într-o lună să duci deficitul cu aproape 2% din PIB. Înţeleg că la Ministerul de Finanţe s-a făcut o analiză pe această temă şi aceasta a condus la un rezultat care ne face să credem că cineva nu a fost corect în raportarea cifrelor pe 2016.

Astfel s-a constatat că valoarea neîncasărilor la buget a fost de de 13,5 miliarde de lei pe luna decembrie, ceea ce înseamnă o neimplicare a factorilor de decizie în colectarea taxelor şi impozitelor. La acestea trebuie să adăugăm faptul că intrarea în vigoare de la 1 ianuarie a unor măsuri de reducere a fiscalităţii precum: reducerea TVA de 1%, renunţarea la taxa pe stâlp şi altele reprezintă alte 6,5-7 miliarde de lei minus la bugetul de stat. Adăugăm la acest minus şi creşterea salariilor şi pensiilor, aprobată săptămâna trecută, şi avem un tablou nu tocmai optimist pentru 2017.

De aceea vor trebui soluţii urgente de mărire a încasărilor la bugetul de stat precum şi luarea unor măsuri de repornire a investiţiilor care să ducă la plusvaloare în economie.

Am toată încrederea în profesionalismul actualului ministru de finanţe, dar îmi vine greu să cred că anul acesta se va încadra în deficitul de 3%.

Desigur, că unii vor spune şi ce dacă depăşim acest procent? Pe termen scurt, nu ar fi o problemă dacă acest deficit se duce în investiţii, care, la rândul lor, vor produce plusvaloare pe termen lung. Dacă acest deficit se duce în consum atunci ne aşteaptă „zile negre”. Eu sper să nu ajungem aici.

Provocări ale economiei şi managementului românesc

14 Octombrie 2016

Astăzi am participat la cea de-a doua ediţie a conferinţei internaţionale despre provocările şi tendinţele din domeniul managementului organizată de Societatea Academică de Management din România – http://conferences.ulbsibiu.ro/samro2016/

Le mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie şi tuturor participanţilor pentru schimbul de idei!

În discursul meu am vorbit despre provocările majore cu care se confruntă economia şi managementul românesc în acest moment. Mai jos, puteţi găsi discursul în întregime.

* * *

Economie, management, leadership, construcţia clasei de mijloc, dezvoltarea afacerilor, expansiunea pe noi pieţe – toate sunt concepte discutate la cel mai înalt nivel de către politicieni, economişti, academicieni, reprezentanţi ai mediului de afaceri.

De bunul mers al economiei depinde bunăstarea cetăţenilor. Cele două sunt interdependente şi este nevoie de multă muncă pentru a atinge rezultate pozitive care, în cel mai direct mod, se reflectă în progresul înregistrat în ceea ce priveşte nivelul de trai al populaţiei.

Fostul Preşedinte american,  Theodore Roosevelt, spunea că ,,cel mai bun şef este acela care ştie să aleagă oamenii potriviţi pentru ceea ce vrea să fie făcut, şi se poate abţine din a-i bate la cap în timp ce îşi fac treaba”.

Într-un fel, aceasta este una dintre marile probleme cu care se confruntă România zilelor noastre. Avem o mulţime de ,,specialişti” care se pricep la absolut orice. Cu regret, constat o tendinţă la nivelul societăţii. Nu mai lăsăm să se audă vocile celor chiar au o opinie avizată în domeniile pe care le reprezintă. Funcţionăm pe principiul criticii, fără argument, plecând de la ideea că ,,noi ştim mai bine”. Îmi doresc să revenim la un mod de lucru mai aşezat, în care fiecare să îşi facă treaba cu profesionalism, iar deciziile, în special cele cu privire la politicile socio-economice ale României, să fie luate în urma unei analize care să treacă testul obiectivităţii, criticii, argumentului şi transparenţei.

În activitatea mea – ca ministru pentru IMM-uri, ministru al Energiei, ministru al Economiei, profesor, om politic, m-am bazat pe sfatul specialiştilor şi am ţinut cont de experienţa lor directă în domeniile de activitate pe care le stăpâneau. Îmi place să las oamenii să îşi facă treaba şi să obţină rezultate cu impact în societate. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că, uneori, îmi era greu să privesc din afară evoluţia unor proiecte şi doream să fiu implicat 100% în munca depusă de către echipa cu care lucram. Poate părea că ,,îi bateam la cap”, însă nu! Doream să înţeleg ce se întâmplă şi îmi luam decizii ţinând cont de variabilele prezentate de către colaboratori.

Spuneam că îmi doresc un mod de lucru mai aşezat. Cred că economia românească nu se poate dezvolta sustenabil fără coerenţă la nivel decizional, respectiv fără viziune pe termen mediu şi lung.  Anul acesta, în mai, Camera de Comerţ şi Industrie a României a făcut public un studiu privind percepţiile mediului de afaceri asupra economiei. Printre problemele indicate de către respondenţi se numărau: fiscalitatea ridicată, lipsa personalului calificat, legislaţia, costurile de producţie, accesul la finanţare.

Aceste probleme indicate de către reprezentanţii mediului de afaceri reprezintă teme de discuţie de sine stătătoare şi ar trebui să vedem discuţii aplicate în spaţiul public, cu soluţii specifice şi argumente pro şi contra. Dacă amânăm discutarea acestor aspecte vitale pentru dezvoltarea economiei româneşti vom avea de pierdut. Forţa de mună va continua să migreze spre alte pieţe, investiţiile se vor diminua, iar România va deveni o piaţă de consum.

Desigur că au fost luate şi unele decizii cu impact major economie precum: reducerea TVA-ului, scăderea impozitului pe dividende, scutirea impozitului pe profitul reinvestit, reducerea TVA-ului la produsele alimentare etc. Acestea au avut impact asupra indicatorilor macroeconomici după cum urmează:

  • În trimestrul II din 2016, comparativ  cu  trimestrul  I,  Produsul  Intern Brut  a înregistrat o creştere de 1,5%
    • Faţă de acelaşi trimestru din  anul 2015, Produsul Intern brut a înregistrat o creştere cu 6,0% pe seria brută şi cu 5,9% pe seria ajustată sezonier
  • În  semestrul  I din 2016,  Produsul  Intern  Brut  a  crescut,  comparativ  cu  semestrul  I din 2015, cu 5,2% pe seria brută şi cu 5,0% pe seria ajustată sezonier
  • Datoria guvernamentală a ajuns la 37,5% din PIB in iulie 2016, sub pragul de sustenabilitate estimat la 45% din PIB şi sub criteriul de la Maastricht folosit pentru aderarea la Zona Euro de maxim 60% din PIB
  • În perioada ianuarie – iulie 2016, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2.157 milioane euro, comparativ cu 756 milioane euro în perioada ianuarie – iulie 2015
    • în structură, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1 226 milioane euro, respectiv cu 211 milioane euro, balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 308 milioane euro, iar balanţa serviciilor un excedent majorat cu 344 milioane euro
  • Datoria externă pe termen lunga însumat 69 381 milioane euro la 31 iulie 2016 (77 la sută din total datorie externă), în scădere cu 1,9 la sută faţă de 31 decembrie 2015.
  • Datoria externă pe termen scurta înregistrat la 31 iulie 2016 nivelul de 20 668 milioane euro (23 la sută din total datorie externă), în creştere cu 7 la sută faţă de 31 decembrie 2015.
  • În perioada ianuarie – iulie 2016, datoria externă totală a crescut cu 15 milioane euro; în structură, datoria publică şi datoria negarantată public au crescut cu 183 milioane euro, respectiv cu 154 milioane euro, iar datoria autorităţii monetare s-a redus cu 322 milioane euro.

În plus, agenţia de rating Standard&Poor Global Ratings a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt, în valută şi în monedă locală, la BBB-/A-3, cu perspectivă Stabilă. Principalii factori ai acestui Rating sunt: datoria guvernamentala moderata, precum şi perspectiva continuării ritmului de creştere economică. O potenţială îmbunătăţire a rating-ului poate fi obţinută prin continuarea consolidării bugetare şi menţinerea tendinţei susţinute de scădere a datoriei guvernamentale precum şi prin privatizarea cu succes a companiilor de stat.

Privatizarea companiilor de stat! Un subiect fierbinte, ocolit în ultimii doi ani. Din păcate, stagnarea programului de deschidere a companiilor de stat către capitalul privat are efecte negative nu doar la nivelul companiilor respective, ci şi la nivelul economiei naţionale, la nivelul pieţei muncii şi la nivelul încrederii investitorilor!

În perioada 2013- 2014, am avut patru privatizări de succes –Transgaz (SPO), Nuclearelectrica (IPO), Romgaz (IPO) şi Electrica (IPO). Două dintre acestea au fost duale – pe Bursa de la Bucureşti şi pe cea de la Londra. Efectul a fost extraordinar, însă nu a fost uşor. A fost o muncă de echipă ce a necesitat o coordonare perfectă între companii, instituţiile statutului şi sindicatul de intermediere. La acel moment, eram ministru al Energiei şi pot spune că întregul proces a fost o provocare. Existau voci care priveau cu neîncredere acest demers al statului cu privire la deschiderea companiilor către capitalul privat şi, cu atât mai mult, faţă de încercarea de a merge pe o bursă externă!

Este foarte important să deschidem companiile către piaţa financiară externă. Atragerea de capital prin bursă duce la transparentizarea activităţii acestora precum şi la implementarea unui management corporatist eficient. De aceea cred că este nevoie de deschiderea tuturor companiilor de stat către capitalul privat. Aceasta nu înseamnă diminuarea rolului statului în economie aşa cum susţin unii, ci înseamnă folosirea capitalului privat în eficientizarea şi profitabilitatea companiilor de stat.

Putem lua în considerare, însă, şi faptul că sunt companii străine care nu au făcut altceva decât să spolieze companiile, să nu investească în modernizare şi tehnologizare şi care, după opinia mea, trebuie să fie răscumpărate şi apoi reprivatizate în alte condiţii.

Şi avem exemple suficiente, cel mai apropiat este exemplu îl constituie situaţia din Ungaria unde guvernul şi-a asumat responsabilitatea răscumpărării acţiunilor de la mari giganţi din domeniul energiei şi din sistemul bancar.

Din păcate, în ultimii doi ani, nu s-a mai întâmplat nimic. Am văzut în ultima perioadă câteva declaraţii, însă nimic concret asumat la nivel guvernamental! Vorbeam la început despre echipă şi cât de important este să te poţi baza pe sfatul profesioniştilor. Succesul din 2013 – 2014 se datorează acelei munci de echipă care a fost pusă în valoare datorită viziunii politice şi consecvenţei în gestionarea activităţii guvernamentale. A existat colaborare şi încredere. Şi, cel mai important, a existat viziune în managementul instituţional, la nivelul administraţiei publice.

Observ o apetenţă pentru a cere înlocuirea a tot ceea ce a existat în sistem – în administraţia publică, în politică, în managementul companiilor etc. Cu părere de rău, vă spun că este o greşeală. Cu siguranţă, există zone care trebuie analizate cu atenţie şi trebuie corectate greşelile acolo unde ele există. Dar, să considerăm că cel mai bine este să ştergem totul cu buretele…nu este o soluţie. Am văzut cât ne costă astăzi faptul că, noi ca societate, am considerat că nu mai este nevoie de şcoli profesionale…Astăzi, companiile caută forţă de muncă calificată şi se plâng că nu găsesc. Mulţi dintre investitori îşi formează în şcoli proprii viitorii angajaţi.

Trebuie să ne gândim serios cum vrem să funcţioneze această ţară. Care sunt sectoarele în care putem excela? Cum ne putem atinge obiectivele? Suntem capabili să ne asumăm propriul viitor, să ne dezvoltăm coerent?

Trebuie să fim conştienţi de faptul că nu va veni nimeni din afară să lucreze voluntar pentru noi. Nu aşa cum am face-o noi înşine. Trăim într-o lume globală, însă fiecare stat îşi urmăreşte propriile interese.

Sistemul educaţional trebuie să ţină pasul cu noile tendinţe din economie. Trebuie să existe o compatibilitate între programa şcolară şi cerinţele identificate la nivelul pieţei muncii. În absenţa unei astfel de coordonări, vom continua să inundăm piaţa cu absolvenţi de facultate a căror pregătire nu îşi găseşte utilitate în economia reală. Mai mult, trebuie să dezvoltăm spiritul antreprenorial pentru că marile schimbări în economie pornesc de la dezvoltarea sustenabilă a clasei de mijloc.

De la impulsionarea celor care au idei de afaceri şi vor să se aventureze în dezvoltarea acestora. În acest fel se dezvoltă comunităţile, se valorifică forţa de muncă locală şi, implicit, rezultatele se vor vedea la nivel socio-economic, prin creşterea nivelului de trai.

În prezent, în economia românescă, o pondere de peste 99,7% din numărul total de întreprinderi o au IMM-urilor. Paradoxal, influenţa lor asupra economiei româneşti este extrem de redusă, de circa 55-56% din PIB. De ce această discrepanţă? Câteva motive:

  • Gradul incipient de dezvoltare a afacerilor – de multe ori vine din dezvoltarea afacerii fără un plan clar, dar şi din barierele de intrare într-o anume piaţa, impuse în mod direct şi indirect de birocraţia statului
  • Nivelul scăzut al culturii antreprenoriale
  • Scăderea atractivităţii meseriilor vocaţionale
  • Calitatea produselor
  • Investiţiile scăzute în activităţi de marketing şi promovare
  • Greutatea în accesarea liniilor de finanţare

Din păcate, multe dintre elementele enumerate mai sus se regăsesc şi în lista de piedici întâmpinate de companiile de stat, în special atunci când vorbim despre internaţionalizarea activităţii. Cele listate, datorită regulilor de guvernanţă corporativă, au totuşi o deschidere faţă de o dezvoltare sustenabilă. Nu la potenţialul maxim, din motive pe care nu le înţeleg. De multe ori pare că ne mulţumim să fim ,,mari” la noi acasă şi ne vine greu să ne asumăm proiecte ambiţioase pe pieţe externe sau investiţii majore pe piaţa locală. Vă dau doar trei exemple:

  • Romgaz şi Electrica, ambele listate dual, sunt companii care, cu mai mult curaj şi viziune în management, pot intra în parteneriate externe şi îşi pot consolida poziţia la nivel regional.
  • Nuclearelectrica – stagnează în negocierile pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Vorbim despre energie nucleară, extrem de importantă în mixul energetic, cu beneficii majore în ceea ce priveşte atingerea ţintelor privind decarbonizarea şi securitatea energetică naţională. Desigur, un astfel de proiect presupune angajarea la o investiţie serioasă. Nu trebuie să uităm însă de efectele pe care le poate avea la nivelul economiei – locuri de muncă, revitalizarea industriei naţionale.

Aceleaşi principii enumerate pentru aceste trei companii sunt valabile şi pentru Salrom, Cuprumin, Compania Naţională a Uraniului şi multe alte societăţi aflate în portofoliul statului român.

Dezvoltarea unei companii ţine de viziunea managementului, viziune care trebuie să treacă de nevoia imediată a generării de profit. Fără investiţii cu impact pe termen lung nu vom avea niciodată o dezvoltare economică sustenabilă. Acelaşi principiu se aplică şi în domenii precum educaţia sau sănătatea.

Îmi doresc ca în următoarele zile, să avem discuţii aplicate privind teme care vizează dezvoltarea economică, modele de management şi resurse umane. Este necesar să fim conectaţi la ceea ce se întâmplă la nivel global şi să acceptăm că este nevoie de investiţii pentru a ne dezvolta – investiţii în cercetare, investiţii în infrastructură, investiţii în educaţie şi sănătate. Pieţele, economia evoluează în fiecare zi. Trebuie doar să fim atenţi la nuanţe şi să ne valorificăm punctele forte. Într-un fel, am ajuns la ceea ce am spus la început referitor la şeful care ştie să aleagă oamenii potriviţi pentru ceea ce vrea să fie făcut. Până la a avea acel şef, la nivel macro, cred că trebuie să definim ce vrem să fie făcut!

Suntem la răscruce…România, creştere economică sustenabilă bazată pe investiţii şi dezvoltarea spiritului antreprenorial…sau…România, piaţă de consum?

Adevărul nespus de ministrul Energiei

9 Septembrie 2016

Am urmărit serile trecute cum ministrul Energiei prezenta ce mare victorie a înregistrat Guvernul Cioloş prin obţinerea de fonduri pentru disponibilizarea câtorva sute de mineri, atât din Valea Jiului, cât şi de la Compania Naţională de Uraniu. Sigur că acesta este un lucru pozitiv pentru cei disponibilizaţi, dar ce m-a frapat a fost faptul că domnul ministru spunea că aceste disponibilizări au fost necesare pentru că nu s-au luat măsurile corecte de-a lungul timpului. Adică cei dinaintea domniei sale nu s-au preocupat ca aceste companii să meargă bine. Pe scurt, ceilalţi miniştri nu s-au ridicat la nivelul de competenţă al domniei sale! Adevărul domnului ministru nu este unul până la capăt! Să le luăm pe rând şi să vedem care este situaţia reală:

  1. Complexul Energetic HUNEDOARA
    Se ştia de foarte mult timp că producţia de energie pe baza cărbunelui extras din Valea Jiului costa mai mult decât era preţul pe piaţă.
    Pentru a aduce energia la preţul de piaţă existau mai multe variante:
    – să închizi total exploatările de cărbune din Valea Jiului şi să imporţi cărbune la un preţ  mai jos decât cel produs în România şi să-ţi asumi toate problemele sociale care decurgeau din această decizie;
    – să încerci să retehnologizezi cele patru mine şi astfel preţul cărbunelui extras să-l aduci la jumătate pentru a avea posibilitatea să intri pe piaţa concurenţială de energie;
    – să păstrezi situaţia, existentă şi acum, şi prin măsuri guvernamentale să reuşeşti să menţii în viaţă o structură de exploatare cărbune – producţie energie ineficientă.
    Eu am încercat o combinaţie de restructurare şi retehnologizare, atât la exploatarea de cărbune, cât şi la producţia de energie. Reamintesc faptul că, la plecarea mea de la Ministerul Energiei, pe site-ul Complexului Energetic era postată licitaţia pentru retehnologizarea celor patru mine. De ce nu s-a continuat? De asemenea, modernizarea grupului 4 de la Mintia împreună cu o companie chineză era „pe drum”, adică era semnat contractul de achiziţie. De ce s-a renunţat la acest contract?
    Sunt întrebări la care cineva trebuie să răspundă pentru că, ori avem de a face cu incompetenţă, ori cu rea-voinţă. Ambele au condus, însă, la situaţia de astăzi.
    Actualul ministru se lauda că, până în această lună, vom avea o strategie energetică care va arată ce trebuie să facem în viitor  (de altfel mai toţi miniştri au făcut acelaşi lucru: s-au lăudat că vor finaliza această strategie). Sunt convins că discursul acesta va mai continua o perioadă. Nu pot să înţeleg de ce nu scoatem strategia la licitaţie internaţională, aşa cum am lăsat-o eu! Acum ar fi fost gata! Cine răspunde pentru aceste întârzieri? Evident, nimeni.
    2. Compania Naţională de Uraniu
    Nu ştiu cât de naţională mai este această companie şi nu ştiu dacă va mai produce uraniu pentru că deciziile luate au fost antinaţionale. Aşa cum se ştie, am mai luat poziţie pe acesta temă, dar nimeni nu m-a ascultat. Acum a venit scadenţa!
    Îi reamintesc domnului ministru al Energie că, încă din anul 2013, au fost aprobaţi prin HG indicatorii tehnici şi economici pentru noua mină de uraniu şi că, în mod firesc, la începutul anului 2015 această mină ar fi trebuit să-şi deschidă porţile. De atunci au început discuţiile referitoare la preţul uraniului care era mai mare decât cel adus din Canada. Numai că România este sigura ţară din Europa care are tot lanţul de producţie de energie nucleară. Nu credeţi, domnule ministru, că este cazul să menţinem această competenţă, ba chiar să o dezvoltăm? Cine răspunde de distrugerea acestui lanţ de fabricaţie? De ce nu s-au luat măsurile necesare de deschidere a minei de la Grinţieş? Dumneavoastră aţi făcut ceva în acest sens?
    Cel puţin acum, în al doisprezecelea ceas, puteţi să uniţi CNU cu Nuclearelectrica şi astfel veţi reuşi să salvaţi această industrie (de aşteptat este să se opună cei ce câştigă foarte bine la Nuclearelectrica, dar cred că interesul naţional ar trebui să fie mai presus de voinţa unor vremelnici de pe acolo).

Şi pentru că vorbim de energie, înţeleg că actualul ministru pregăteşte o nouă lege privind energia regenerabilă şi se va pune în discuţie problema certificatelor verzi. Domnule ministru, vă atrag atenţia că va trebui să ţineţi cont şi de industria naţională, precum şi de interesele consumatorilor casnici. Orice intervenţie pe această temă trebuie făcută cu păstrarea unui echilibru între investitori-industrie-consumatori casnici.
Singurul lucru necesar de făcut, pe care îl voi susţine,este desfiinţarea limitelor de preţ la certificatele verzi şi stabilirea acestuia pe piaţa concurenţială. Astfel s-ar putea rezolva multe din problemele investitorilor.

”Proiectul de țară” – viziune politică și economică

20 Iulie 2016

În ultima perioadă, auzim deseori, mai ales de la politicieni, că este necesar un proiect de țară. În acest sens, înțeleg că s-a constituit o echipă de lucru formată din specialiștii principalelor partide politice. Desigur, acesta este un lucru bun numai că proiectul de țară trebuie să fie unul politic și asumat de toată lumea. Din dezbaterile publice reiese însă faptul că majoritatea se concentrează pe latura economică.

Deși, de cele mai multe ori, nu am fost de acord cu fostul președinte Traian Băsescu, acesta a formulat proiectul privind unirea tuturor românilor într-o singură țară. Într-adevăr acesta este un proiect politic, un proiect de țară. Proiectele economice sunt subsecvente unui asemenea deziderat. Ce poate fi mai important decât să repunem țara între aceleași hotare, mai ales în contextul aniversării a 100 de ani de la crearea statului național român?! Iată de ce cred că actuala clasă politică trebuie să-și însușească un asemenea proiect și să se bată să-l realizeze.

În ceea ce privește latura economică, aș dori să fac câteva observații în sprijinul echipei care lucrează la acest proiect economic:

  • Pentru a creiona un proiect economic serios trebuie să se pornească de la următoarele premise. Aici sunt de acord total cu teoria profesorului Adumitrăcesei de la Iași care susține că:
    • Este necesară corelarea economiei nominale cu economia reală.
    • Trebuie să axăm viitoarea structură a economiei reale pe sectoarele vitale.
    • Trebuie să se realizeze o nouă echilibrare teritorială.
  • Se va putea crea o asemenea corelare dacă vom lua în calcul activitatea băncilor (aici avem de-a face cu cel mai înalt grad de globalizare). Având în vedere că în România 90% din sistemul bancar este deținut de capitalul străin activ, activitatea de recorelare va fi foarte dificilă. Și atunci trebuie să se ia în calcul crearea unor bănci românești solide care să poată participa la acest proces. Mă gândesc la transformarea CEC în bancă de investiții, la capitalizarea EximBank pentru sprijinirea exporturilor, la sprijinirea unor bănci private românești etc. Altfel, dacă nu vom ține cont de economia nominală, degeaba lucrăm la proiectele economice de anvergură.
  • Structura economiei reale trebuie să cuprindă câteva sectoare vitale pe care să se axeze întreaga dezvoltare viitoare a economiei naționale și anume:
    • Agricultură și alimentație
    • Îmbrăcăminte și încălțăminte
    • Locuințe și infrastructură
    • Educație, cultură și recreere
    • Ocrotirea sănătății

Aceste sectoare, la rândul lor, trebuie împărțite pe ramuri în așa fel încât să utilizăm toate resursele naturale și umane ale țării. Pentru cei interesați, putem să dezvoltăm această teorie.

  • Se știe foarte bine că există dezechilibre majore între regiunile de dezvoltare ale țării cu consecințe negative asupra relației dintre economie și societate.

Momentan, nu reușim să valorificăm resursele naturale și umane și nu reușim să satisfacem majoritatea nevoilor sociale. De aici necesitatea echilibrării economiei naționale în profil teritorial.

Acest proces este unul dificil și complex și care presupune crearea unor structuri de implementare și urmărire a modului în care se face echilibrarea.

Am enumerat câteva principii care ar trebui să stea la baza unui proiect economic pe termen mediu și lung. Este nevoie de viziune, de profesionalism și de atragerea de fonduri.

 

Importanța fondurilor de garantare în România

23 Mai 2016

De aproape doi ani se tot discută, fie în guvernul politic, fie în cel tehnocrat, cum să se desființeze Fondul de contragarantare. Constat cu mâhnire că oamenii care doresc lucrul acesta nu cunosc sau nu vor să înțeleagă ce face un asemenea fond. De altfel nici Fondul de garantare pentru IMM-uri nu stă mai bine.

În condițiile în care, în România, a lua un credit pentru o societate românească este o adevărată aventură, aceste instrumente create și dezvoltate în timpul mandatelor mele sunt singurele care pot stimula IMM-urile și start-up-urile.

Pentru cei care vor desființarea acestor instrumente le reamintesc că pentru a crește numărul de garanții pentru IMM-uri s-a creat Fondul de contragarantare ca multiplicator de 6-8 ori al numărului de IMM-uri ce pot accesa credite cu garanții de până la 80% din valoarea creditului.

Din păcate și încrederea băncilor în aceste fonduri a scăzut, în primul rând, din cauza instituțiilor statului, respectiv Curtea de conturi și Ministerului de Finanțe  și, mai ales, din cauza lipsei de profesioniști care să înțeleagă rostul acestora. Mai mult, locul acestor fonduri este la Ministerul Economiei, așa cum a fost până în anul 2014 și nicidecum la Ministerul de Finanțe, cum este acum. 

Este timpul să se ia decizii foarte clare cu privire la situația acestor fonduri pentru a putea relansa creditarea IMM-urilor românești și activitatea acestora.