Posted tagged ‘taxe’

România este singura țară din regiune cu scădere economică, în ciuda împrumutului de la FMI

6 august 2010

Este surprinzătoarea seninătatea cu care FMI anunță o nouă rectificare a cifrelor legate de creșterea economică. Ca și cum ei nu ar fi cei mai în măsură să facă asemenea previziuni, ci sunt doar un institut obscur care își permite să-și dea cu părerea.

Prognoza oficială a trecut de la o creştere a PIB de 1,3% la începutul anului la o scădere de 0,5% la sfârşitul lunii mai şi -1,9% în prezent. Şi încă anul nu s-a terminat.
În prezent, se așteaptă o scădere economică cu 2,5%-3%, în condiţiile în care în urmă cu două trimestre majoritatea analiștilor se aştepta la o revenire uşoară, după recesiunea de anul trecut.

Înclin să cred totuși că FMI știa de la început cum stă situația, dar ca să ”protejeze” guvernul român a ajuns să facă astfel de afirmații publice. Un sistem de manipulare pentru a nu panica românii. Și de ce nu, să ne determine să acceptăm mai ușor un împrumut care, în acest moment, devine tot mai probabil.

Dl. Băsescu, dl. Boc și alți miniștri au încercat să ne convingă că în 2010 vom ieşi din recesiune, economia va crește etc. Nu se va întâmpla acest lucru. România este singura țară din regiune care va înregistra scădere economică. Ungaria, ţările baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Bulgaria au ieşit sau nici nu au fost în recesiune.

Mai jos vă prezint o parte din măsurile stabilite de guvern cu FMI. Din păcate, nici FMI și nici guvernul nu au precizat concret cum ne vor ajuta, în condițiile în care se păstrează ținta de deficit de 6,8% din PIB în 2010 și 4,4% din PIB în 2011 și o inflație de 8% în 2010

Pe partea de venituri
– se menține TVA 24% și în 2011, va aduce în plus 1,5% din PIB în 2011
– se menține impozitarea dobânzilor și în 2011 ceea ce aduce 0,04% din PIB
– se mizează pe rambursarea de obligațiuni Rompetrol, 0,2% din PIB
– se va impune o taxă la distribuitori de medicamente, 0,03% din PIB
– reducerea evaziunii la accize, TVA etc

Pe partea de cheltuieli
– minus 25% la bugetari și în 2011, ceea ce aduce 1,1% din PIB economie la buget
– 120.000 de bugetari concediați până în 2011, ceea ce aduce 0,5% din PIB la buget
– reducerea ajutoarelor de încalzire, 0,03% din PIB
– 9000 de paturi out din spitale
– 150 spitale out

Întrebarea tuturor este cu ce ne-a ajutat acest împrumut pentru că România urmează să înregistreze anul acesta cea mai proastă evoluţie economică din Eu¬ropa Centrală şi de Est.
Cine își asumă responsabilitatea pentru aceste eșecuri? FMI se spală pe mâini și pleacă ”acasă”. Guvernul se leagă la ochi și face tot ce știe, adică își vede doar interesul propriu. În disperare de cauză dl. Băsescu dă vina pe dl. Boc, dl. Boc pe FMI, FMI pe dl. Boc care nu a înțeles măsurile de austeritate necesare etc.

În numele colegilor mei, cer guvernului și FMI să explice motivele pentru care România a ajuns în această situație. De ce românii trebuie să îndure cele mai grele măsuri de austeritate luate de un guvern împotriva propriilor cetățeni?

Reclame

România fără ministru de finanţe

14 iulie 2010

În ultimul an, dl. Vlădescu a fost “omul de paie” de la Ministerul de Finanţe. Nu a fost consultat în privinţa măsurilor de austeritate luate de guvern, nu a făcut parte din grupul de întâlnire cu FMI, a fost mereu criticat de ceilalţi ministri PD-L, atunci când nu găseau alt vinovat. Nu a schiţat niciun gest la propunerile pe care PSD şi opoziţia le-a sugerat în domeniul fiscal şi economic. Este drept că nici nu le-a respins. Sincer, nu mai speram că va încerca o reformare a sistemului fiscal din România. Eram convins că se resemnase.

Cu atât mai mare a fost surpriza vazând declaraţiile de zilele trecut. Am avut un moment în care am crezut că citeşte strategia anticriză a PSD-ulu: „România are mare nevoie să treacă la cote progresive de impozitare a tuturor veniturilor de la 1 ianuarie 2011, iar bugetul pe 2011 va trebui construit pe un asemenea sistem. Pentru funcţionarea României este neapărat nevoie de un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, în trepte mici care să plece cât mai de jos, cota unică de 16% fiind o etapă încheiată în noua conjunctură economică”. Mai mult, acum ministrul se gândeşte să reducă TVA-ul, mărit prea mult, să scadă impozitul pe profit, acceptă că, prin actualul sistem de colectare, nu se strâng suficiente venituri la bugetul statului etc. Multe lucruri pe care guvernul ar fi trebuit să le facă de anul trecut pentru a atenua efectele crizei.

Sunt măsuri pe care le-am propus şi anul trecut, ca ministru, le susţin şi anul acesta, din opoziţie. Imaginaţi-vă deci surpriza noastră, a PSD-ului, la prezentarea unui astfel de program, cu adevărat anticriză. Minunea a ţinut însă mai puţin de o zi.

Din motive de neînţeles, PD-L „a sărit” pe dl. Vlădescu şi l-a redus la tăcere cât ai spune „TVA”. Doamne precum: Sulfina Barbu sau Elena Udrea, domni precum premierul Boc, care nu au nicio tangenţă cu economia şi finanţele au spus în cor: „Vlădescu să-şi vadă de treabă şi să nu mai vorbească neîntrebat”. Dar dl. Vlădescu abia acum îşi vedea de treabă, abia acum încerca să nu mai facă figuraţie, ci să fie cu adevărat ministru de finanţe. Probabil preşedintele Băsescu nu a vrut să-i fie eclipsate ultimele declaraţii pe teme financiare prin care cere inconştient, dar cu tărie, tăierea pensiilor. Acum vrea să se joace de-a ministrul de finanţe.

În final, aş dori să-i transimit dlui. Vlădescu faptul că PSD îl susţine pe aceste două chestiuni esenţiale:
– reducerea TVA-ului
– impozitarea progresivă (Nu va primi acest sprijin şi din partea PNL-ului care nu a înţeles încă necesitatea renunţării la cota unică)

Guvernul acesta trebuie să înţeleagă că avem nevoie de măsuri care să aducă bani la buget, în mod constant, şi acest lucru nu se poate face prin sărăcirea populaţiei, ci prin stimularea investiţiilor, prin creşterea consumului, prin promovarea exporturilor şi printr-un sistem de colectare a taxelor eficient.

Noile modificări ale Codului Fiscal sunt ilegale

24 iunie 2010

Ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului Fiscal, care prevede largirea bazei de impozitare si cresterea unor impozite, va intra in vigoare la data de 1 iulie, posteaza Ministerul Finantelor Publice, pe site-ul sau. Scopul acestui act normativ este „cresterea veniturilor bugetare, al caror nivel a fost profund afectat de criza economica si financiara”. Inca o data, punem la indoiala capacitatea profesionala a ministrului Vladescu si a guvernului Boc si, mai ales, sinceritatea.
Acum nu demulta vreme. guvernul a anuntat ca nu va mai veni cu nicio taxa pentru a permite mediului de afaceri sa supravietuiasca. Ba din contra, va reduce din ele. Noul Cod Fiscal, varianta 2010, ne aducem opt taxe noi care vor provoca efecte negative in lat:
-Impozitarea tuturor tichetelor (de masa, de cresa, de vacanta si a tichetelor cadou)
– Impozitarea veniturilor din dobanzi (depozite la termen si conturi curente)
– Impozitarea platilor compensatorii si a ajutoarelor primite, calculate in raport cu venitul lunar, salariul mediu pe economie sau salariul mediu pe unitate
– Introducerea impozitului de 16% si pentru castigurile din tranzactii cu valori mobiliare, detinute de mai mult de un an (pana acum erau impozitate cu 1%); aceasta prevedere se aplica si in cazul castigurilor realizate din tranzactionarea unitatilor de fond (emise de fondurile de investitii)
– Incepand din 2011, cota de impunere a veniturilor obtinute din transferul titlurilor de valoare va fi de 16%
– Scad deducerile in cazul veniturilor din drepturi de autor. Astfel, pragul de cheltuieli deductibile pentru cei platiti prin drepturi de autor va fi scazut de la 40% la 20%. Va fi pastrata impozitarea anticipata de 10%, aplicata acestor venituri in fiecare luna
– Cresc impozitele pe locuinte cu destinatie rezidentiala. Impozitul pe cladiri se dubleaza la 30%, fata de cota actuala, pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu a contribuabilului. Pentru ce-a doua cladire in afara celei de la adresa de domiciliu (deci cea de-a treia proprietate a contribuabilului), impozitul creste de la 50% la 100%. Pentru a treia proprietate impozitul creste de la 75% la 200%.

Trebuie sa atragem atentia asupra unor aspecte deosebit de importante si pe care guvernul se pare ca vrea sa le treaca la si altele:
– Modificarile la codul fiscal nu respecta legea. Orice modificare in codul fiscal trebuie anuntata cu 6 luni inainte pentru a nu incalca principiul predictibilitatii.
– Modificarile la codul fiscal nu respecta principiile fiscale europene. Se incalca principiul dublei impuneri.
– Formularile, definitiile si termenii din modificarile aduse la codul fiscal sunt incorecti astfel incat creeaza confuzie in randul oamenilor de afaceri.

Modificarile la codul fiscal sunt peticeli.Nevoia de a aduce venituri la buget nu este satisfacuta prin aceste masuri. Plusul de venituri la buget din toate masurile de largire a bazei de impozitare nu aduc mai mult de 0,25% din PIB la bugetul de stat. Ganditi-va ca in bugetul pe 2010 s-a luat in calcul rambursarea creditului aocrdat Rompetrol, adica 0,5 la suta din PIB, deci de 2 ori mai mult ca toate aceste masuri. Mai ganditi va ca noi trebuie sa ajustam deficitul de la 9,1 la suta la 3 la suta in 2012.

Un calcul simplu arata ca:
LARGIREA BAZEI DE IMPOZITARE 0,10
Impozite pe tichete de masa, cresa, tichete cadou etc 0,03
Impozite pe dobanzi 0,03
Alte impozite, pe castigul din titluri de valoare etc 0,02
Crestere impozite pe proprietate 0,01
Modificarea metodologiei pv impozitarea drepturilor de autor 0,03
Impozit pe cifra de afaceri a producatorilor de medicamente 0,03
Total 0,25

Ceea ce face guvernul este total incorect fata de mediul de afaceri si de populatie, iar sumele stranse sunt infime in comparatie cu „pagubele” provocate.

Venim în ajutorul guvernului si prezentam o serie de masuri care pot duce la cresterea veniturilor si pot asigura largirea bazei de impozitare.
– Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, începând cu 1 iulie 2010 şi introducerea impozitului forfetar pe activităţi.
– Dublarea redevenţelor încasate de stat ca urmare a concesionării exploatării resurselor naturale neregenerabile.
– Înăsprirea controalelor pentru reducerea fenomenului de muncă la negru.
– Reducerea evaziunii fiscale şi atragerea a 2% din PIB la venituri doar în 2010.
– Îmbunătăţirea colectării.
In concluzie, nu as vrea sa spun decat ca daca guvernul a ajuns sa ingnore si legea in asemenea mod si cu asemenea tupeu, nu mai putem avea nicio pretentie. PSD va continua sa ceara demisia acestui guvern si va lupta pentru respectarea drepturilor cetatenilor si a legii.