Posted tagged ‘social-democratie’

O lectie despre valori social-democrate

7 Noiembrie 2012

Victoria lui Barack Obama este o reconfirmare a faptului că, peste tot în lume, oamenii se reîntorc la valorile care stau la baza dezvoltării societății – echitate socială, egalitate în fața legii, acces necondiționat la educație și sănătate! S-a întâmplat și în Franța, la începutul anului! România nu face excepție de la aceste tendințe înregistrate la nivel mondial!

Obama și Hollande sunt reprezentanții victoriei valorilor social-democrate! Avem nevoie să ne ajutăm unii pe alții în vremuri grele și doar împreună putem merge mai departe!

Despre oameni și munca în echipă, valori și democrație, încredere în viitor și speranță pentru generațiile următoare, sănătate și educație, locuri de muncă și securitate, a vorbit Barack Obama în discursul său, amintind că votul fiecăruia contează, indiferent de alegerea făcută.

În State, precum și în Europa, contează participarea la viața public și exprimarea unei opinii. Aceasta este garanția democrației!

http://www.youtube.com/watch?v=nv9NwKAjmt0

Anunțuri

Franța reîntoarce Europa la social-democrație

23 Aprilie 2012

Votul din Franța de la alegerile prezidențiale de ieri arată că Franța este gata să se reîntoarcă la politicile social-democrate. Este confirmarea dată de mulți analiști politici și economici care susțin că o conducere social-democrată în fruntea unei țări reușește să gestioneze mai bine perioadele de criză economică.

Concret, ce va însemna pentru Franța, dar și pentru Europa, câștigarea alegerilor prezidențiale de către Francois Hollande?

Pentru România, va însemna posibilitatea de construire a unor relații normale cu Franța întrucât în ultimii ani conducerea franceză a avut o atitudine incertă cu privire la România, în multe chestiuni de interes major.

Pentru Europa, Hollande vrea să impună un alt stil în economie. Mai ales că același lucru l-au cerut și FMI și BM la ultima întâlnire de la Washington cu miniștrii europeni de finanțe. Țările zonei euro au fost avertizate ”să reducă mai mult îndatorarea guvernelor, să promoveze reforme mai îndrăznețe şi să stabilizeze sistemele financiare” altfel Europa se va adânci în recesiune și nu va reuși să aibă creștere economică semnificativă.

Francois Hollande a anunțat că, dacă va ieși președinte, unul prin principalele sale obiective este să modifice sau chiar să renunțe la Tratatul Fiscal. Acesta este extrem de înrobitor mai ales pentru statele din Europa care nu au trecut la zona euro. Este și cazul României.

De asemenea, Hollande vrea să spargă monopolul pe care Sarkozy și Merkel l-au creat în deciziile cu referire directă la Europa și a anunțat că va încerca să atragă noi țări partenere în această dezbatere.

Candidatul social-democrat, Francois Hollande, a convins electoratul francez prin două mesaje centrale: creștere economică pentru Franța și Europa și mai multe locuri de muncă în pentru compatrioții săi.

Francezii au înțeles importanța schimbării conducerii, atât pentru țara lor, cât și pentru Europa, și au ieșit la vot într-un număr impresionant – peste 80%.

Sper ca, la alegerile de anul acesta, din țara noastră, românii să înțeleagă faptul că politicile liberale din ultimii ani sunt, în mare parte, vinovate de situația economică a lumii de azi.

În România, guvernul de dreapta condus de PDL, nu a reușit, în patru ani, nici să creeze locuri de muncă, nici să implementeze politici de creștere economică. Strategia lor economică s-a bazat pe tăieri și ajustări, lucruri care nu fac decât să prelungească durata crizei.