Posted tagged ‘Sarbatori fericite!’

Sarbatori fericite si Paste luminat!

15 Aprilie 2017

Urez tuturor prietenilor şi apropiaţilor, românilor din ţară şi din străinătate, un Paşte fericit alături de familie şi cei dragi!

Dintre toate sărbătorile creştine Paştele reprezintă cel mai bine speranţa unui nou început, indiferent că vorbim de viaţa profesională, personală sau de cea spirituală. Important este să credem că, prin dăruire, lucrurile pot fi mai bune.

Ne aducem aminte cu toţii cât entuziasm şi câtă încredere punem în orice proiect nou. Pornim cu inima deschisă şi cu speranţa reuşitei şi ne vedem drumul foarte clar.

Din păcate, odată începută călătoria, ne lăsăm distraşi de tot felul de piedici şi, încet încet, ne pierdem convingerile şi, uneori, chiar principiile, iar pe drumul nostru apar umbre de îndoială.

Vă doresc să aveţi tăria de-a vă păstra lumina în suflet de-a lungul întregii vieţi şi de a-o împărtăşi cu cei de lângă voi.

Hristos a înviat!

Crăciun fericit şi La mulţi ani!

24 Decembrie 2016

Orice sărbătoare este mai frumoasă şi mai bogată când o petrecem alături de cei apropiaţi. Vă urez multă sănătate şi bucurie în aceste zile pline de semnificaţie!

Sărbătoarea Naşterii Domnului ne arată că oamenii sunt lucru cel mai valoros din viaţă. Să ne preţuim familia şi prietenii, comunitatea şi poporul din care facem parte!

Noul An să-l pornim călăuziţi de speranţă, de intoleranţă la nedreptate şi imoralitate, dar mai ales de solidaritate interumană. Suntem cu toţii responsabili să veghem la cum va fi ziua de mâine.

Pentru România, sper ca oamenii din viitorul guvern să fie capabili să dezvolte şi să implementeze proiecte care să dea cu adevărat plusvaloare acestei ţări. Aşa cum se spune de multe ori, avem resurse în toate domeniile, trebuie doar să ştim cum să le folosim strategic în beneficiul nostru.

Noii parlamentari îmi doresc să adopte măsurile de care are nevoie societatea românească pentru a-şi respecta cetăţenii şi a evolua pe plan internaţional.

Mult succes tuturor!

Sărbători fericite şi un An Nou cu împliniri!

Sărbători Luminate şi Paşte Fericit!

30 Aprilie 2016

Cu ocazia Sărbătorilor Luminate vă transmit tuturor, prieteni şi apropiaţi, cele mai sincere gânduri de bine. Să aveţi un Paşte Fericit şi plin de speranţă împreună cu familia!

Mulţumesc oamenilor cu care am colaborat din punct de vedere profesional, dar şi celor care au fost alături de mine pe plan personal.

Am luat multe decizii importante şi s-au întâmplat multe lucruri în ultima perioadă. Unii au fost dezamăgiţi, aţii s-au bucurat. Unii mi-au rămas prieteni, o parte şi-au făcut alţi „prieteni”. Adevărul este însă un fapt incontestabil indiferent cât de mult încearcă uneori cineva, din ignoranţă sau cu rea intenţie, să-l denatureze.

Vă doresc ca sărbătoarea Învierii Domnului să vă dea puterea de a trece peste toate greutăţile, dar şi de a rămâne aproape, prin fapte bune, de cei care au nevoie de sprijinul nostru.

Paste fericit!

10 Aprilie 2015

Ne aşteaptă câteva zile pline de liniştea şi bucuria uneia dintre cele mai importante sărbători pentru românii ortodocşi. Vă doresc să aveţi înţelegere şi toate gândurile bune faţă de cei apropiaţi! Timpul petrecut cu familia să vă dea puterea sufletească de a vă îndeplini dorinţele şi a vă continua proiectele!

Poate nu este cel mai potrivit moment pentru sfaturi, dar vă urez să aveţi mereu curaj, să îndrăzniţi, să vă luptaţi pentru ideile voastre! Şi nu uitaţi – „cel mai bun mod de a spune este a face!” Păstraţi-vă dorinţa de a crea astfel încât, mereu, cineva să se bucure de faptele voastre!

Sărbători frumoase tuturor!

Craciun Fericit!

25 Decembrie 2014

Va urez tuturor, prieteni si apropiati, sa aveti un Craciun Fericit cu multe dorinte implinite si sperante pentru viitor! Sa va bucurati de aceste zile de sarbatoare alaturi de familie!

Am trecut prin multe schimbari in ultimele luni si ne asteapta alte provocari. Ma simt norocos insa ca am avut alaturi de mine si oameni care mi-au apreciat eforturile si mi s-au alaturat in proiectele mele pentru a incerca sa imbunatatim lucrurile in tara noastra.

Intotdeauna cand pornim la drum sau cand suntem deja in mijlocul “bataliei”, ne motiveaza oamenii de langa noi, prietenii pe care ne bazam ne dau mai multa determinare, mai mult curaj. Si se spune ca “invinge mereu cel care indrazneste”, in viata personala si profesionala.

Sarbatori frumoase!

Sărbători luminate în fiecare casă!

19 Aprilie 2014

Vă urez un Paşte Fericit cu multe bucurii alături de cei dragi! Să vă bucuraţi de aceste zile pline de lumină!

Sfintele Paşte reprezintă o perioadă de reflecţie în care ne întoarcem către cei de lângă noi pentru a regăsi liniştea şi împăcarea sufletească. Toate gândurile bune!

Hristos a înviat!

Paşte Fericit alături de familie!

3 Mai 2013

Prins în activităţile profesionale, în ultimii ani, am impresia că timpul trece foarte repede şi nu reuşesc să fiu atât cât mi-aş dori cu familia şi prietenii apropiaţi. De aceea, de fiecare sărbătoare încerc să stau cât mai mult cu cei dragi, să am parte de câteva momente de linişte sufletească şi înţelegere şi să mă încarc de sentimente bune pentru a face faţă perioadelor mai grele.

Acelaşi lucru vi-l doresc şi dumneavoastră tuturor – să aveţi un Paşte Fericit, plin de bucurii şi fericire în familie! Multă sănătate şi numai gânduri bune! În aceste zile să descoperiţi mulţumirea sufletească şi împlinirea de a avea lângă voi persoanele dragi.

Mulţumesc tuturor prietenilor care mi-au fost alături şi la bine şi la greu, dar şi „neprietenilor” pentru că şi de la ei ai ce învăţa uneori!

Pe plan profesional, în perioada următoare, aş vrea să vă asigur că toate propunerile şi proiectele mele sunt bine intenţionate şi vizează creşterea eficienţei în domeniul energiei. Îmi asum toate deciziile pe care le iau. Nu cred că voi putea să mulţumesc pe toată lumea, dar sper să-i ajut, în special, pe cei care au nevoie. Aştept şi accept din partea oricui sfaturi, dar şi critici, atâta timp cât sunt argumentate şi se încadrează în limitele bunului simţ.

Vă mulţumesc vouă, cititori ai blogului meu! Vă apreciez părerile şi îmi doresc să rămânem şi mai departe în dialog.

Un Paşte Fericit tuturor românilor din ţară şi de peste hotare!