Posted tagged ‘explorare si exploatare off-shore si on-shore’

Ce se întâmplă cu reaşezarea sistemului de redevenţe din România?

9 Aprilie 2017

În anul 2012, când am fost propus ministru al Energiei, unul din obiectivele pe care mi le-am stabilit a fost reaşezarea sistemului de redevenţe. Am început să lucrez la acest proiect dar mi s-a spus că nu este treaba ministrului Energiei ci a Ministerului de Finanţe. Au fost nişte încercări de asociere dar au eşuat şi iată-ne în anul 2017 fără nicio modificare în calculul sistemului de redevenţe.

Ştiu că există un studiu făcut de o companie internaţională de consultanţă dar cred că nimeni nu l-a luat în considerare. După opinia mea trebuie să facem distincţie între exploatările on shore şi cele off shore. Cele on shore trebuie reanalizate şi puse în acord cu ceea ce se doreşte prin programul de guvernare pentru că ne aşteptăm la o scădere a veniturilor la bugetul de stat, iar creşterea valorii redevenţelor ar avea efect tocmai mărirea acestor venituri.

Noi nu vom putea relansa industria extractivă, petrochimică, de prelucrare a unor minereuri dacă nu vom reaşeza volumul şi valoarea redevenţelor. Nu văd nicio strategie în acest domeniu şi nici măcar nu am auzit de vreo preocupare în acest sens.

De asemenea, nu pare să existe niciun plan cu privire la redevenţele off shore. Ne-am bucurat cu toţii de descoperirile de rezerve de gaze naturale din Marea Neagră. Se cunoaşte faptul că investiţiile în explorare şi exploatare în mare sunt foarte ridicate în comparaţie cu cele de pe uscat, deci şi redevenţele trebuie stabilite în funcţie de aceste eforturi investiţionale. Problema este ce se întâmplă cu aceste gaze? Unde sunt ele transportate? Cine le foloseşte? Ce câştigă statul român?

Răspunsul la aceste întrebări trebuie să-l dea Guvernul României prin ministerele de resort. Este inacceptabil ca, prin aceste exploatări, să creştem habul energetic din Austria şi să nu creăm noi unul aci, în România. În acelaşi timp, este neînţeles de ce nu încercăm realocarea unor companii din domeniul petrochimiei în România şi relansarea acestei industrii.

 

Anunțuri