Archive for the ‘Transilvania’ category

De ce trebuie ales Braşovul capitală a Regiunii Centru

6 Aprilie 2013

Aş dori să răspund cu argumente concrete persoanelor care m-au acuzat că vorbesc demagogic când susţin ca Braşovul să fie capitala Regiunii Centru. Ţin să reamintesc că nu eu sunt cel care a pornit contradicţiile pe acest subiect ci domnul Johannes care şi-a anunţat intrarea în politică pentru a face lobby ca Sibiul să devină capitală regională. Dacă domnul Johannis sau alţi oameni politici doresc să înceapă o campanie de promovare, corect este să prezintă motive întemeiate în acest sens şi nu doar să iasă cu declaraţii de tip politic.

Şi mai vreau să lămuresc un lucru, nu am ceva cu Sibiul sau cu domnul Johannis. De altfel cum bine au subliniat unii, locul meu natal este în zona Iaşiului. Ce mă face să susţin Braşovul o reprezintă, înainte de orice, indicatorii economici şi sociali, potenţialul oraşului, din toate punctele de vedere, apropierea de Bucureşti, interesul investitorilor străini etc. Evident, Braşovul este şi oraşul în care trăiesc de la 20 de ani, unde mi-am construit cariera, în care mi-am făcut prieteni, dar acestea sunt motive de ordin personal. Declaraţiile mele publice se bazează, în special, pe argumente de natură economică.

Mai jos câteva din atuurile Braşovului:

  • Are cea mai mare contribuţie la PIB-ul naţional dintre judeţele Regiunii. Braşovul e singurul judeţ în care PIB-ul a crescut continuu din anul 2008. Conform Comisiei Naţionale de Prognoză, decalajul între PIB-ul judeţului Braşov şi PIB-ul celorlate judeţe va creşte în favoarea Braşovului.
  • Este cel mai puternic centru turistic din Regiune, cu cele mai multe capacităţi de cazare din ţară, după Constanţa. Dintr-un total de 1526 structuri turistice aflate în regiunea Centru, judeţul Braşov ocupa primul loc cu 42,3%, în 2012. Cel mai mare număr de turişti străini cazaţi în 2011 s-a înregistrat la Braşov, peste 100.000, cu 30.000 mai mult decât la Sibiu.
  • Dispunde de cea mai mare bază sportivă (exemplul FOTE).
  • Are cea mai mare universitate din Regiune şi cel mai mare număr de studenţi. Judeţul Braşov deţine 42,6% din numărul de studenţi din Regiune, urmat de Sibiu (29,3%) – anul şcolar 2011/2012.
  • 56,4% din numărul total al cercetătorilor din Regiune sunt concentrati la Braşov (peste 1.100 faţă de 350 în Sibiu). Tot aici s-au înregistrat 61,3% din totalul cererilor de brevet de invenţie şi 32,1% din totalul cererilor de înregistrare a mărcilor. (date corespunzătoare anului 2011)
  • În Regiunea Centru, judeţul Braşov înregistra, în anul 2011, cel mai mare număr de unităţi sanitare.
  • Judeţul Braşov deţine cel mai mare număr al populaţiei ocupate în industrie, servicii, comerţ şi construcţii.
  • Cele mai multe unităţi locale active din Regiunea Centru îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul judeţelor Braşov (29,8%)
  • Judeţul Braşov deţine primul loc în cadrul Regiunii Centru din punct de vedere al cifrei de afaceri totale (30,3%), urmat de judeţul Sibiu (24,0%). În domeniile de activitate comerţ, construcţii şi industrie, judeţul Braşov a înregistrat, în anul 2011, cea mai mare cifră de afaceri din Regiunea Centru.
  • Judeţul Braşov ocupa, în anul 2011, locul întâi în cadrul Regiunii Centru la volumul exportului, cu o pondere de 31,7%.
  • Judeţul Braşov se situează înaintea celorlalte judeţe din Regiunea Centru în ceea ce priveşte ponderea locuinţelor alimentate cu apă şi care dispun de canalizare şi încălzire centrală, dar şi cel mai mare număr de băi în locuinţe.
  • Braşovul este principalul punct nodal pe transportul de cale ferată şi rutier, cu perspective de dezvoltare în urma construirii autostrăzii Comarnic-Braşov şi a aeroportului.
  • Cea mai mare parte a acestor informaţii a fost obţinută de la Institutul Naţional de Statistică şi corespunde sfârşitului anului 2011. Există şi câteva rezultate pe 2012.

Toate aceste date economice şi sociale arată că nu eu sunt demagog în discurs ci anumite persoane, publice sau nu, care fie din orgoliu local (şi acest lucru nu ar fi ceva rău), fie pentru că vor să-şi facă imagine pe acest subiect (ceea ce nu este corect) au ieşit în ultima perioadă cu diverse declaraţii pe acest subiect.

Dezbaterile pe tema regionalizării au început şi sfătuiesc oraşele din toată ţară să-şi pregătească strategii şi campanii de promovare pentru că este o oportunitate extraordinară de a se mândri cu ce au realizat, cu proiectele de viitor, dar şi cu istoria şi tradiţiile proprii.

Anunțuri

Trocul lui Johannis: „Intru în PNL dacă faceţi Sibiul capitală regională”

2 Martie 2013

Domnul Johannis a declarat, zilele trecute, cu o seninătate şi cu o îndrăzneală extraordinare că unul dintre scopuri principalele pentru care a intrat în PNL este să ajute Sibiul să devină capitala Regiunii Centru în urma împărţirii adimistrative, iar dumnealui, implicit, să devină guvernator. Pe scurt: „Scopul scuză mijloacele”. De altfel, a ţinut şi să-şi ceară scuze în faţa sibienilor că a făcut un lucru atât de „ruşinos” şi a intrat în politică.

Este de neacceptat o astfel de poziţie din partea dlui. Johannis din mai multe motive:

  1. După ce am asistat patru ani la tipul de politică impus de PDL, în care mulţi au intrat în politică pentru a obţine o funcţie, o asemenea mărturisire pare făcută fără niciun fel de jenă. Ştiu că poate să sune populist, dar, în politică, dacă eşti un om cu oarecare conduită morală, intri mânat de anumite principii şi valori pe care doreşti să le promovezi. În niciun caz pentru că vrei să obţii o funcţie sau să faci lobby pentru un anumit proiect.
  2. Sibiul nu va putea deveni capitală regională atât timp cât există Braşovul. Toţi indicatorii economici ai Braşovului îi sunt superiori.

Dl. Johannis aduce drept argument forte faptul că Sibiul este în centrul regiunii. Şi de ce ar trebui să fie decisiv acest lucru?! Cred că trebuie să alegem drept capitală a fiecărei regiuni oraşul cel mai dezvoltat economic şi cu cel mai mare potenţial. Aşa se întâmplă în toate ţările din lume. Regionalizarea administrativă a fost decisă pentru a atrage mai mulţi investitori, mai multe fonduri europene etc. În aceste condiţii cred că nu încape îndoială că Braşovul este cel mai potrivit.

Dl. Johannis a vrut să fure startul, cum se spune, şi a început campania de lobby mai devreme. Şi chiar dacă a încercat să-şi atenueze declaraţiile adăugând că nu este sigur că intrarea în PNL îi va garanta acest lucru, presupunem cu toţii că deja există anumite discuţii.

Ceea ce îi pot garanta dlui. Johannis este că braşovenii vor veni cu argumente foarte puternice pentru oraşul lor. Nu vor permite ca acest troc să fie dus până la capăt. M-au sunat foarte mulţi oamenii din Braşov extrem de indignaţi care doresc să ia atitudine şi să se exprime.

Dacă ar fi să urmărim logica politică a dlui. Johannis, mă aştept ca următorul argument aruncat în această „luptă” să fie legat de faptul că Braşovul este condus de un primar aflat în opoziţie, iar dumnealui este de partea puterii. Acum.

În opinia mea, dacă dorim ca împărţirea pe regiuni administrative să fie una eficientă pentru români, trebuie să eliminăm orice implicaţie politică. De altfel, dacă ar fi să facem alegeri, sunt sigur că majoritatea ar vota pentru Braşov. Potenţialul economic şi turistic se află în creştere, iar autostrada şi aeroportul care se vor construi în perioada următoare, vor transforma Braşovul în cea de-a doua capitală a României, indiferent dacă vrea sau nu dl. Johannis.

În final, aş vrea să le transmit un mesaj colegilor mei, autorităţilor din Braşov şi tuturor braşovenilor – să iasă public şi să se laude cu oraşul lor!