Archive for the ‘1’ category

Gânduri și urări cu ocazia Sfinților Constantin și Elena

22 Mai 2017

Mulțumesc mult prietenilor și cunoscuților care mi-au trimis felicitări și gânduri bune cu ocazia sărbătorii Sfinților Constantin și Elena!

A fost o plăcere pentru mine să mă aud cu foști colegi de facultate, foști colegi de partid și de guvern, dar și cu prieteni de azi. Sutele de mesaje și telefoane înseamnă tot atâtea amintiri peste ani, iar sărbătorile ne apropie, indiferent de drumul pe care am luat-o fiecare.

Din partea mea, aceleași gânduri bune tuturor!

Crăciun fericit şi La mulţi ani!

24 Decembrie 2016

Orice sărbătoare este mai frumoasă şi mai bogată când o petrecem alături de cei apropiaţi. Vă urez multă sănătate şi bucurie în aceste zile pline de semnificaţie!

Sărbătoarea Naşterii Domnului ne arată că oamenii sunt lucru cel mai valoros din viaţă. Să ne preţuim familia şi prietenii, comunitatea şi poporul din care facem parte!

Noul An să-l pornim călăuziţi de speranţă, de intoleranţă la nedreptate şi imoralitate, dar mai ales de solidaritate interumană. Suntem cu toţii responsabili să veghem la cum va fi ziua de mâine.

Pentru România, sper ca oamenii din viitorul guvern să fie capabili să dezvolte şi să implementeze proiecte care să dea cu adevărat plusvaloare acestei ţări. Aşa cum se spune de multe ori, avem resurse în toate domeniile, trebuie doar să ştim cum să le folosim strategic în beneficiul nostru.

Noii parlamentari îmi doresc să adopte măsurile de care are nevoie societatea românească pentru a-şi respecta cetăţenii şi a evolua pe plan internaţional.

Mult succes tuturor!

Sărbători fericite şi un An Nou cu împliniri!

Mulțumesc pentru urările primite de Sfântul Constantin!

22 Mai 2016

Ieri, cu ocazia Sfinților Constantin și Elena, am primit multe gânduri bune și urări de sănătate din partea colegilor și prietenilor. Aceleași lucruri le doresc, la rândul meu, tuturor: multe împliniri și bucurii împreună cu cei dragi!

Aniversările sau zilele de nume ne opresc pentru câteva momente din vâltoarea cotidiană și ne fac să apreciem mai mult familia și prietenii.

Vă mulțumesc încă o dată dragi prieteni!

 

Sărbători Luminate şi Paşte Fericit!

30 Aprilie 2016

Cu ocazia Sărbătorilor Luminate vă transmit tuturor, prieteni şi apropiaţi, cele mai sincere gânduri de bine. Să aveţi un Paşte Fericit şi plin de speranţă împreună cu familia!

Mulţumesc oamenilor cu care am colaborat din punct de vedere profesional, dar şi celor care au fost alături de mine pe plan personal.

Am luat multe decizii importante şi s-au întâmplat multe lucruri în ultima perioadă. Unii au fost dezamăgiţi, aţii s-au bucurat. Unii mi-au rămas prieteni, o parte şi-au făcut alţi „prieteni”. Adevărul este însă un fapt incontestabil indiferent cât de mult încearcă uneori cineva, din ignoranţă sau cu rea intenţie, să-l denatureze.

Vă doresc ca sărbătoarea Învierii Domnului să vă dea puterea de a trece peste toate greutăţile, dar şi de a rămâne aproape, prin fapte bune, de cei care au nevoie de sprijinul nostru.

Crăciun fericit tuturor românilor!

24 Decembrie 2015

În ajunul Crăciunului vă transmit cele mai bune gânduri şi urări de sănătate şi împlinire. Să vă bucuraţi alături de familie şi prieteni de cea mai importantă şi mai frumoasă sărbătoare a creştinilor!

Pentru mine, dar cred că şi pentru majoritatea românilor, Crăciunul înseamnă „familie şi acasă”. Timp de câteva zile renunţăm la orice ambiţie, obiectiv personal sau profesional şi singura dorinţă este să fim împreună cu oamenii de care suntem apropiaţi.

Mă bucur să văd că, în vâltoarea globalizării, pentru români, tradiţia „Crăciunului în familie” se păstrează an de an. Românii de peste tot din lume se întorc acasă, copiii şi nepoţii merg la părinţi şi bunici, prietenii îşi caută prietenii.

Pentru câteva zile România devine o singură familie. De-a lungul timpului, multe din sacrificiile mari şi mici ale românilor au fost pentru a păstra „familia românească unită”.

Îmi doresc să avem parte de cât mai multe momente, şi în vremuri grele, dar şi bune, în care să fim uniţi şi să ne bucurăm împreună.

Săbărtori fericite şi La mulţi ani!

Multumesc tuturor pentru urari!

22 Mai 2015

Aş dori să mulţumesc cunoştinţelor şi prietenilor care mi-au transmis gândurile lor bune cu ocazia sărbătorii de Sf. Constantin şi Elena.

Îmi pare rău că nu am reuşit să răspund tuturor, dar ţin să vă asigur că apreciez toate mesajele şi telefoanele primite. Mulţumesc în special colegilor de la Braşov care sunt mereu alături de mine şi cu care am trecut prin multe lucruri frumoase.

Din păcate, viaţa agitată mă împiedică să mă întâlnesc, să vorbesc sau să păstrez legătura cu prietenii la fel de mult pe cât mi-aş dori. De aceea, mă bucur că, de fiecare sărbătoare, zi de naştere, onomastică, gândurile noastre se reîntâlnesc cu sinceritate.

Sărbători luminate în fiecare casă!

19 Aprilie 2014

Vă urez un Paşte Fericit cu multe bucurii alături de cei dragi! Să vă bucuraţi de aceste zile pline de lumină!

Sfintele Paşte reprezintă o perioadă de reflecţie în care ne întoarcem către cei de lângă noi pentru a regăsi liniştea şi împăcarea sufletească. Toate gândurile bune!

Hristos a înviat!