Arhivă pentru Februarie 2017

Paşi de rac în evoluţia marilor proiecte din energie

28 Februarie 2017

Se împlinesc, luna viitoare, patru ani de când am început negocierile cu compania CCGN din China pentru construcţia celor două reactoare nucleare de la Cernavodă. Din păcate, discuţiile au stagnat, iar astăzi se află cam în acelaşi stadiu cum le-am lăsat.

Am văzut declaraţia secretarului de stat şi m-am bucurat că în programul Ministerului Energiei se află şi construcţia celor două reactoare. Pentru aceasta este nevoie ca Guvernul să ia o decizie clară – se doreşte continuarea acestui proiect sau nu?

Am constatat cu toţii în această iarnă ce înseamnă să nu ai energie şi să faci speculaţii la preţuri astronomice de 650-700 lei/MWh . Deşi se spune că avem o capacitate instalată de 24.000 MWh, iată că nu se poate asigura un consum maxim de 9.000-9.500Mwh.

Mixul energetic trebuie îmbunătăţit astfel încât, indiferent dacă plouă, ninge, dacă nu avem soare sau vânt, să se poată asigura necesarul de energie al României.

De aceea avem nevoie de oameni competenţi care să aplice strategii eficiente  ceea ce, din păcate, în ultimii ani nu prea s-a întâmplat. Aştept ca Primul-ministru să se implice serios în acest proiect precum şi în altele din acest domeniu foarte important. De asemenea, în urmărirea implementării proiectelor cu China ar trebui să se implice mai mult şi Liviu Dragnea care, în timpul guvernării Ponta, a fost numit responsabil în acest sens.

Dacă nu vom investi sau nu vom sprijini mari investiţii, nu ne putem aştepta la o dezvoltare semnificativă a României pe termen lung. Energia este unul din punctele noastre forte pe care nu reuşim încă să-l folosim eficient în favoarea noastră aşa cum o fac alte ţări.

Anunțuri

Spre ce se îndreaptă PSD?!

23 Februarie 2017

Există un joc pentru copii numit “Simon says”, în traducere “Simon spune/decide/porunceşte…” care seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă în PSD în momentul actual. Există o singură “voce” răspunzătoare pentru toate deciziile majore. Restul imită şi aprobă. Cine nu se supune este eliminat din “joc”.

Mă sună mulţi membri PSD, dar şi simpatizanţi care mă întreabă ce va face partidul, din punct de vedere politic, în următoarea perioadă.

Dincolo de criza de imagine prin care trece guvernul şi care se poate diminua prin măsuri eficiente, PSD se confruntă şi cu o criză majoră în interiorul partidului.

Cum s-a ajuns aici? Este rezultatul managementului politic promovat de actuala conducere, stil care se bazează pe decizii în grup restrâns. De aici şi inabilitatea de a reacţiona corespunzător la situaţii de criză. Când nu te consulţi cu toţi preşedinţii de organizaţii din judeţ, când forurile de conducere devin arbitrare, când biroul permanent se întruneşte… ocazional etc., este normal să nu mai ai capacitatea de reacţie. Pierzi contactul cu realitatea. Mai mult, în acest fel reuşeşti să transformi un partid de talia PSD într-un colos cu picioarele de lut. Îi iei toată puterea.

Aşa cum am spus de nenumărate ori în ultimii ani, un partid este puternic atunci când există dezbatere în interiorul său, liberă exprimare, profesionalism şi iniţiativă.

Grupul de laudă al celor 10-15 din jurul conducerii face mai mult rău decât bine partidului.

Nu voi intra în detalii acum. Concret, am însă câteva propuneri ce ar putea fi de folos:

  1. Consultarea preşedinţilor de organizaţii judeţene cu privire la deciziile majore luate de conducerea centrală a partidului. Am discutat cu mulţi dintre ei şi se plâng că sunt puşi în faţa faptelor/deciziilor îndeplinite fără a li se da dreptul la opinie.
  2. O strategie şi o echipă de comunicare pentru a păstra contactul cu cetăţenii. PSD are nevoie de o comunicare mult mai eficientă. Alegerile de anul trecut au demonstrat că românii vor măsuri social-democrate, iar PSD trebuie să respecte ceea ce a promis.
  3. Implicarea foştilor membri ai Guvernului Ponta în dezbaterile din cadrul partidului. Realizările Guvernului Ponta au contribuit considerabil la câştigarea alegerilor locale şi parlamentare. Azi prea puţini lideri din acea perioadă mai sunt promovaţi public. Şi cel mai puţin Ponta!
  4. Respectarea forurilor de partid prin convocarea şi consultarea lor la modul real, nu formal.
  5. Încetarea „epurărilor” politice, prin metoda excluderii sau trecerii pe linie moartă a celor care îşi exprimă părerile.
  6. Asumarea politică de către conducerea partidului a persoanelor care ocupă diferite funcţii – parlamentari, miniştri etc. Încă dinaintea alegerilor parlamentare conducerea partidului, în grup extrem de restrâns, a declarat public că propune şi verifică listele de parlamentari. La fel şi înainte de alcătuirea guvernului Grindeanu. Toţi aceştia au fost garantaţi politic de conducere. Stilul ulterior „să plece ministrul X pentru că nu a ieşit bine ce i-am cerut”, nu mulţumeşte şi nici nu păcăleşte pe nimeni. Nici pe membrii PSD şi nici pe cetăţeni.
  7. Încetarea oricăror influenţe ale altor instituţii în partid. Deciziile trebuie să fie strict interne şi, mai ales, asumate. Fiecare trebuie să răspundă pentru erorile făcute, dar să-i fie recunoscute şi meritele.
  8. O nouă platformă program a partidului cu implicarea tuturor.
  9. Un congres extraordinar care să ia în calcul modificarea statutului.
  10. Dezvoltarea unei strategii politice externe, în strânsă colaborare cu actualul guvern, ţinând cont de modificările geopolitice din ultimele luni şi de instabilitatea din regiune.

Sunt propuneri pe care PSD, în opinia mea, ar trebui să le ia pentru a recâştiga încrederea românilor, dar şi pentru a menţine unitatea internă.

Sunt membru PSD de peste 20 de ani şi am destulă experienţă pentru a realiza că partidul nu este pe drumul cel bun. Ultimul lucru de dorit este să urmeze soarta PNL şi PDL care s-au autodistrus lăsându-se controlate de tipul conducătorului unic. Modelul acesta nu este benefic pentru niciun partid. Dăunează grav pluralismului politic şi democraţiei.

Ideea de unitate nu cred că a apărut întâmplător la oamenii din stradă (indiferent de păreri). Doar uniţi, de la cel mai mic grup, până la întreagă Românie, putem merge mai departe.