Arhivă pentru Decembrie 2014

Craciun Fericit!

25 Decembrie 2014

Va urez tuturor, prieteni si apropiati, sa aveti un Craciun Fericit cu multe dorinte implinite si sperante pentru viitor! Sa va bucurati de aceste zile de sarbatoare alaturi de familie!

Am trecut prin multe schimbari in ultimele luni si ne asteapta alte provocari. Ma simt norocos insa ca am avut alaturi de mine si oameni care mi-au apreciat eforturile si mi s-au alaturat in proiectele mele pentru a incerca sa imbunatatim lucrurile in tara noastra.

Intotdeauna cand pornim la drum sau cand suntem deja in mijlocul “bataliei”, ne motiveaza oamenii de langa noi, prietenii pe care ne bazam ne dau mai multa determinare, mai mult curaj. Si se spune ca “invinge mereu cel care indrazneste”, in viata personala si profesionala.

Sarbatori frumoase!

Bilantul celor doi ani de mandat in Guvernul Ponta

15 Decembrie 2014

Ultimii doi ani, la Ministerul Economiei și Departamentul pentru Energie, mi-au oferit oportunitatea de a iniția și implementa proiecte importante pentru România. Îmi doresc ca aceste proiecte să fie continuate de colegii mei din Guvern, în beneficiul economiei românești.

Am spus de foarte multe ori că este nevoie de timp și răbdare pentru ca mari proiecte să prindă contur. Astăzi puteți vedea că multe dintre proiectele despre care vorbeam la începutul anului 2013 sunt în stadii avansate de negocieri sau sunt deja în curs de implementare!

Pot spune că las în urmă o importantă bază de construcție – proiecte de investiții, proiecte de sprijinire a industriei, proiecte de stimulare a mediului de afaceri și a exporturilor, redresarea unor companii cu potențial!

Regăsiți mai jos o parte din proiectele inițiate în perioada în care am fost Ministrul Economiei (martie – decembrie 2014) și Ministru delegat pentru Energie (decembrie 2012 – martie 2014).

***

MINISTERUL ECONOMIEI (martie – decembrie 2014)

1.    Nivel record al exporturilor:

  • Exporturile au ajuns în octombrie la un nou maxim istoric, de peste 4,9 mld. Euro.
  • Până la sfârşitul anului exporturile ar putea să depăşească maximul din 2013, de aproape 50 mld. de euro, în condiţiile în care după primele zece luni valoarea exporturilor totaliza 44 mld. euro.
  • Valoarea exporturilor totale s-a dublat din 2008 până anul trecut, apropiindu-se de un maxim de 50 mld. euro.
  1. Productia industriala, locul doi in UE:
  • Producţia industrială a crescut, în primele zece luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2013, ca serie brută cu 7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8%
  • Producţia industrială în Uniunea Europeană (UE 28) a crescut cu 0,8% în octombrie 2014, comparativ cu luna similară din 2013, România numărându-se printre statele unde producţia industrială a înregistrat cele mai mari ritmuri anuale de creştere
  • In luna octombrie, cele mai mari creşteri în ritm anual ale producţiei industriale din UE au fost înregistrate în Irlanda, România şi Slovenia, cu câte 3,9%.
  1. Redresarea companiei Oltchim:
  • Rezultatele economico – financiare înregistrate de S.C. OLTCHIM SA în lunile octombrie și noiembrie 2014 demonstrează faptul că societatea a reușit prin măsurile luate să stabilizeze activitatea, înregistrând în ambele luni un profit operațional din exploatare de cca. 380 mii de Euro. Este pentru prima dată în ultimi 3 ani când se reușește acest lucru.
  • Oltchim și-a majorat cifra de afaceri lunară de la 5,4 milioane euro, în februarie 2013, la 16,1 milioane euro în luna noiembrie 2014, respectiv o creștere cu 10,7 milioane euro, respectiv de 3 ori a
  • S-a reușit atingerea în cursul lunii noiembrie 2014 a unui grad de utilizare a capacității de producție în medie de 27%.
  • În prezent, în cadrul societății sunt angajați 2.247 salariați, din care 2.018 salariați pe platforma de la Râmnicu Vâlcea și 229 salariați pe platforma de la Divizia Petrochimică Bradu.
  • Rezultatele obținute lună de lună de la data intrării în insolvență au condus și la o stabilitate în relația cu salariații. Astfel, de peste un an (din septembrie 2013) S.C. OLTCHIM SA achită lunar drepturile salariale aferente unei luni (avans, lichidare, tichete de masă). În aceste condiții, societatea este la zi cu acordarea tichetelor de masă, rămânând în continuare restanțe salariale în bani pentru 2,5 luni, întârziere care provine de dinainte de intrarea societății în insolvență.
  1. Rentabilizarea companiilor din minerit (Cupru Min):
  • Programul de investiţii în derulare aferent anului în curs a permis o creştere a capacităţii de producţie, precum şi înlocuirea unor utilaje din fluxul tehnologic, cu grad de uzură avansat, astfel încât la nouă luni, chiar în condițiile unor cotații bursiere pentru cupru mai mici decât în anul precedent, Cupru Min a înregistrat un profit brut de 8,13 milioane lei, în creștere cu 62% față de profitul estimat pentru această perioadă, respectiv 5 milioane lei (media la cupru pe anul 2013 a fost de 7.322 USD/t, în timp ce în cursul anului 2014, preţul cuprului la bursă a înregistrat scăderi semnificative, pe luna octombrie media fiind de 6.739 USD/t)
  • Necesarul de investiţii în vederea retehnologizării fluxului tehnologic are două coordonate: pentru menţinerea capacităţii de producţie de 2,4 milioane tone/ an minereu extras şi prelucrat – 40 milioane de euro, din care 20 milioane investiţii de mediu;
  1. Revitalizarea sectorului de constructii navale (Santierul Naval Mangalia):
  • Propuneri concrete pentru îmbunătățirea activității economice Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A. în interesul reciproc al celor două părți implicate în gestiunea societății, respectiv statul român prin Santierul Naval Mangalia 2 Mai S.A. în proporție de 49% și partenerul sud-coreean Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering, cu o pondere de 51%.
  • Valoarea contractelor aflate în derulare la Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A. se ridică la 1,34 miliarde de dolari, ceea ce poziționează societatea pe locul trei în Europa din punct de vedere al volumului de activități, și prima ca mărime pe segmentul construcției de nave comerciale.
  • Societatea are o importanță economică și socială esențială pentru România și în zona litoralului Mării Negre prin asigurarea unui mare număr de locuri de muncă directe și indirecte, care se cifrează la cca. 6800 de persoane cu perspective de noi angajări în anii următori.
  1. Masuri de sprijin pentru industria auto (Ford si Dacia):
  • In luna iulie, a fost adoptat un act normativ pentru sprjinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de noi locuri de muncă, perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat fiind 1 august 2014 – 31 decembrie 2020.
  • România va continua să sprijine dezvoltarea industriei auto, industrie care poate genera creștere economică și, implicit, poate genera crearea de noi locuri de muncă.
  • Cifra de afaceri din industria auto in 2013 a fost de cca. 16 miliarde de euro, la a care au contribuit cca. 600 de companii cu peste 200 de mii de angajați.
  1. Memorandum cu Airbus pentru realizarea Super Puma MK1 (IAR Ghimbav):
  • Semnarea Memorandumului dintre autorităţile române şi Airbus Helicopters pentru ‘Proiectul Super Puma MK 1’ va deschide o noua linie de producție la IAR Brasov și va aduce în România o nouă tehnologie în construcţia de elicoptere.
  • Eurocopter România şi Forţele Aeriene Regale Britanice au finalizat în această lună parteneriatul prin care au fost modernizate 20 de elicoptere Puma.
  • Noul RAF Puma 2 este unul dintre cele mai versatile modele de elicoptere şi poate fi adaptat atât pentru suport logistic, cât şi pentru transport sau servicii VIP. În urma modernizării de către Eurocopter România, acest model construit în anii 1970 este adus în secolul 21 şi câştigă aproape 15 ani de viaţă operaţională, 35% mai multă putere în motor şi un consum de combustibil mai scăzut cu 25% faţă de modelul anterior.
  • Cele 20 de elicoptere au fost modernizate în 23 de luni, valoarea contractului fiind de 22 de milioane de euro. SC Eurocopter România SA, subsidiară a Airbus Helicopters, a fost înfiinţată în 2002 la Ghimbav-Braşov.
  1. Rentabilizarea industriei aeronautice (Romaero):
  • Diminuarea pierderilor companiei Romaero și creșterea cifrei de afaceri în 2014 față de anul precedent.
  • Romaero a înregistrat afaceri de 58,1 milioane lei în intervalul ianuarie – septembrie, în creştere cu 24% comparativ cu primele nouă luni din 2013, când rulajul s-a plasat la 47 milioane lei.
  • Cheltuielile producătorului de componente pentru avioane s-au diminuat cu 9% în perioada analizată, de la 86,6 milioane lei la 78,3 milioane lei
  • Propuneri pentru reorganizarea judiciară a companiei pentru restructurarea datoriilor care continuă să crească din cauza penalizărilor și accesoriilor financiare.
  1. Exceptarea parțială a industriei electrointensive de la plata contribuţiei aferente promovarii surselor regenerabile de energie
  • Schema de ajutor de stat instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 495/2014 va contribui major la menţinerea competitivitaţii pe piaţa europeană şi internaţionala a industriilor electrointensive din România.
  • România este primul stat membru al UE pentru care, în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru protecţia mediului şi energie pentru perioada 2014-2020, publicate în luna aprilie 2014, Comisia Europeană a adoptat decizia de autorizare a schemei de ajutor de stat fără deschiderea vreunei investigaţii.
  1. Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare
  • Obiectiv: întărirea capacităţii de apărare a României prin acțiuni imediate de redresare economico-financiară a acestor operatori economici.
  1. Programul ,,Prima mașină
  • Programul ,,Prima maşină” se adresează în special tinerilor care își doresc să achiziționeze o mașină nouă. Principalele obiective ale programului vizează:
    • sprijinirea tinerilor pentru achiziția unei mașini noi printr-un credit bancar garantat de stat; stimularea achiziției de autoturisme noi, mai sigure în trafic şi mai puţin poluante; dezvoltarea producției locale de autoturisme.

 12.  Inițierea proiectului privind ,,Compania Națională de Cupru

13. Inițierea proiectului privind ,,Institutul pentru Comerț Exterior

 

DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE (decembrie 2012 – martie 2014)

1.    Deschiderea companiilor de stat către capitalul privat (Transgaz, Nuclearelectrica, Romgaz, Electrica) – listarea companiilor pe Bursă și, în premieră pentru companiile de stat, listarea duală pe BVB și Bursa de la Londra pentru Romgaz și Electrica.

2.    Inițierea discuțiilor în vederea identificării de potențiali investitori pentru proiectele strategice din domeniul energiei:

  • Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă – stadiu avansat de negociere cu investitorul selectat.
  • Centrala de acumulare prin pompare Tarnița –Lăpuștești – procedură de selecție a investitorului, în stadiu avasant.
    • Obiectiv energetic strategic pentru echilibrarea Sistemului Electroenergetic Național (SEN) și asigurarea rezervei de capacitate, necesară SEN, cu potențiale implicații la nivel regional.
  • Dezvoltarea unui grup energetic nou la Rovinari – acord semnat între Complexul Energetic Oltenia și China Huadian Engineering privind înființarea companiei cu capital mixt de tip IPP (Independent Power Producer) pentru realizarea unui grup energetic de 500 MW la Rovinari. (octombrie 2014)
    • Proiectul este parte a procesului de reînnoire a capacităților de producție din Sistemul Energetic Național, cu beneficii semnificative în zonă, în plan economic și social prin crearea de locuri de muncă.
  • Reabilitarea grupurilor 3 și 4 de la centrala termoelectrica Deva
    • China National Electric Engineering Construction Corporation va moderniza Grupul 4 şi va realiza instalaţiile de desfăşurare a Grupurilor 3 şi 4 de la Termocentrala Deva, în cadrul unui contract în valoare de circa 271 milioane dolari. (septembrie 2014)
    • Reabilitarea celor două grupuri energetice va asigura îmbunătățirea randamentelor celor două grupuri și conformarea acestora cu cerințele de mediu impuse de reglementările Uniunii Europene.
  • Modernizarea grupului nr. 6 de la Sucursala Electrocentrale Turceni – semnarea contractului de împrumut, de aproximativ 200 milioane de euro, între Complexul Energetic Oltenia și BERD (ianuarie 2014).
  • Cablul submarin România – Turcia – în prezent, în curs de analiză a variantelor de lucru la nivelul celor două părți.

3.    Crearea premiselor pentru asigurarea unor costuri suportabile, la energie, pentru consumatorii casnici și consumatorii industriali

  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.