Candu Energy si China Nuclear Power Engineering au semnat acordul de cooperare pentru Unitatile 3 si 4 de la Cernavoda

Anunţul companiei canadiene Candu Energy privind semnarea unui acord de cooperare cu China Nuclear Power Engineering pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă reprezintă un pas înainte pentru implementarea acestui proiect strategic pentru România. Dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă va contribui la asigurarea securităţii energetice a României, în acord cu politicile europene de energie şi mediu.

Nu trebuie ignorat impactul direct, din punct de vedere socio-economic, impact care va fi vizibil prin revitalizarea capacităţilor de producţie, din România, axate pe echipamente şi materiale nucleare şi ne-nucleare. Mai mult, vor fi create noi locuri de muncă. Obiectivul României reprezintă un deziderat la nivel european – asigurarea necesarului de energie, la preţuri suportabile pentru consumatorii casnici şi industriali, în condiţii de competitivitate, calitate şi siguranţă în alimentare. În acelaşi timp, potrivit angajamentelor europene, trebuie să ne aliniem procesului de decarbonizare a sectorului de producere a energiei. Acest proces presupune înlocuirea capacităţilor învechite cu unele noi, eficiente, bazate pe tehnologii cu emisii reduse de carbon. Energia nucleară îndeplineşte aceste criterii, fiind o energie curată, a cărei producţie este asigurată în bandă, la preţuri suportabile pentru consumatori.

Am vorbit de fiecare dată despre necesitatea valorificării potenţialului regional al ţării noastre, fapt care implică dezvoltarea interconectărilor în vederea exportului de energie. În acest sens, trebuie să continuăm acest demers, acordând atenţia necesară creării condiţiilor pentru valorificarea producţiei de energie prin vânzarea pe piaţa regională, la preţuri competitive. Consider că proiectul cablului maritim România – Turcia reprezintă o astfel de oportunitate, importantă pentru producătorii români şi, implicit, pentru economia românească.

Revitalizarea industriei locale, noi locuri de muncă şi consolidarea securităţii energetice a României sunt obiective ale Guvernului, iar realizarea proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă este un factor determinant în atingerea acestora. Îmi reafirm angajamentul faţă de implementarea proiectului şi îmi exprim încrederea că acest proces complex, început în anul 2013, va fi finalizat cu succes.

 

 

 

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

2 comentarii pe “Candu Energy si China Nuclear Power Engineering au semnat acordul de cooperare pentru Unitatile 3 si 4 de la Cernavoda”

  1. Reni Says:

    Corelat cu proiectul hidro-pompaj Tarnita, grupurile nucleare de la Cernavoda vor asigura un solid backbone, modernizat al productiei de energie electrica in banda continua.

    Economia Romaniei va cunoaste o dinamica puternic ascendenta in urmatoarea decada, prin urmare aceste dimensionari a productiei de energie trebuie incepute de acum…aceasta inseamna gandire strategica


  2. […] de investiții în proiecte strategice ce pot genera inclusiv revitalizarea industriei românești. Proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, proiectul Hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, modernizarea minelor […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: