Reglementarea activitatii de lobby – transparenta in procesul decizional

„Zece persoane care vorbesc fac mai mult zgomot decât zece mii care tac.” Citatul îi aparține lui Napoleon Bonaparte și reprezintă o exprimare simplă a unei realități pe care lumea, la nivel mondial, o trăiește astăzi. Este evident faptul că cei care vorbesc au șanse mult mai mari de a influența terțe persoane, indiferent de validitatea opiniei, comparativ cu o persoană care are argumente puternice însă nu le exprimă în public.

În acest context putem încadra lobby-ul, discuțiile pro și contra privind această activitate și, nu în ultimul rând, necesitatea reglementării acestei activități.

Există zilele acestea o dezbatere privind o inițiativă legislativă privind organizarea activității de lobby, proiect pe care l-am inițiat în anul 2010. Vorbim despre un termen relativ nou în spațiul public românesc, însă acest lucru nu înseamnă că activitatea în sine nu există pe piața locală, în aceeași măsură în care ea există în oricare alt stat din lume.

Lobby-ul a apărut ca o consecință firească a dezvoltării mediului de afaceri și a societății civile, fiind acel tip de activitate transparentă de influențare a deciziilor legislative și executive prin orice acțiuni care pot susține drepturi și interese legitime în promovarea, adoptarea, modificarea sau abrogarea unor acte normative, de către autoritățile publice.

La fel de firesc, este necesar să apară reglementări la nivelul acestui tip de activitate, prin definirea regulilor și a modului în care se poate desfășura relația dintre autoritățile publice și lobbyști. Linia dintre traffic de influență și lobby este extreme de subțire, fapt pentru care, fără reglementări, riscăm să lăsăm să se dezvolte un sistem care nu se supune niciunei reguli sau niciunui tip de control.

Trebuie spus că lobby-ul este prezent în sectoare cheie pentru orice economie – energie, medical și farma, mediu, industrie. În plus, efectul acestei activități se răsfrânge asupra politicilor publice sectoriale și, implicit, are efecte la nivelul vieții de zi cu zi a cetățenilor. Astfel, este important ca societatea în ansamblul ei să fie conștientă de ceea ce se întâmplă în procesul decizional și să aibă puncte de referințe concrete în ceea ce privește informațiile circulate.

În acest sens, de clarificare și transparentizare, articolele incluse în propunerea legislativă se referă la: scopul activității de lobby, persoanele care pot desfășura acest tip de activitate, înregistrarea activității de lobby și radierea din Registrul de lobby, interdicții în desfășurarea acestei activități, reguli fundamentale pentru activitatea de lobby, relația dintre lobbyst și autoritățile publice, raportatea activității de lobby.Toate aceste date sunt utile pentru identificarea cauzelor susținute și a principalilor actori care activează în acest domeniu.

În același timp, această inițiativă legislativă vizează clarificarea potențialelor incompatibilități și conflicte de interese care pot fi asociate unei persoane ce a desfășurat la un moment dat activitate de lobby. Nu în ultimul rând, cred că, prin clarificarea termenilor și a cadrului de desfășurare a activității de lobby, se va consolida și societatea civilă. Accesul la informație este un catalizator, iar clarificarea rolurilor jucate de fiecare în spatial public va crea oportunitatea unui dialog onest, pe teme de interes.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

One Comment pe “Reglementarea activitatii de lobby – transparenta in procesul decizional”

  1. Reni Says:

    Legea Lobby-ului, initiata de Dl. Dep Constantin Nita in anul 2010…au trecut 3 ani pana la abordarea tematicii in procesul de legiferare…mai bine mai tarziu decat niciodata. Doar puterea de dreapta ce treaba avea cu lobby ? Chiar…chiar nu avea nimic in comun

    Surpriza neplacuta…vehementa declarativa a unei Asociatii de lobby…nu suntem de acord, sa mai discutam, sa mai cercetam…de acord, unde or fi fost in toti acesti ani ?? Daca te preocupa domeniul, ma gandeam ca poate ai fi direct interesat sa se reglementeze subiectul…sa se reglementeze nu inseamna ca legea sa fie scrisa de o singura asociate, fie ea si de lobby…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: