Listarea Nuclearelectrica – un nou succes pentru domeniul energiei

După aproape şase ani de când piața de capital românească nu mai derulase o ofertă publică inițială, IPO-ul Nuclearelectrica confirmă faptul că o companie românească poate atrage investitori locali şi internaționali importanți. Vânzarea de acțiuni noi reprezentând 10% din capitalul social al SNN s-a încheiat cu o majorare a capitalului social al SNN în valoare totală de 312.478.121,24 lei, respectiv cca. 70,2 mil. Euro.

După listarea Transgaz, Nucleareletrica demonstrează că 2013 va fi un an de referință pentru companiile româneşti din energie. Cu siguranță, acest lucru va fi reconfirmat, în această toamnă, de Romgaz.

Aducerea unei companii de talia Nuclearelectrica pe piața bursieră este mai mult decât un angajament asumat prin programul de privatizare. Este un angajament pentru valorificarea potențialului companiilor energetice din România, potențial care trebuie privit în contextul dezvoltării şi valorificării resurselor şi proiectelor aflate în derulare sau cu potențial de investiții.

În ceea ce priveşte potențialul SNN, se vorbeşte prea puțin despre energie, respectiv despre energie curată, cu emisii reduse de carbon. Având în vedere şi opțiunile altor state membre precum şi discuțiile purtate la nivel European, energia  nucleară poate juca un rol-cheie în garantarea securității aprovizionării cu energie, creşterea competitivității şi reducerea emisiilor de carbon, oferind oportunități pentru creşterea economică şi asigurarea suportabilității prețului electricității la consumatori.

Nuclearlectrica este o companie ce activează într-un domeniu strategic, fiind unul dintre cei mai importanți producători de energie, asigurand cca.20% din totalul de electricitate produsă în România. Performanţele deosebit de bune ale celor doua unități aflate în operare, de la punerea în funcţiune şi până în prezent, inclusiv costurile de operare şi mentenanţă relativ scăzute comparativ cu centralele clasice cu combustibili fosili, coroborat cu rolul deosebit pe care-l poate avea energia nucleară în decarbonizarea economiei noastre, au permis analiza oportunităţilor de finalizare a Unitatilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, proces aflat într-un stadiu avansat de pregătire tehnică. Discuțiile din aceste ultime luni ne-au arătat că există un interes real din partea investitorilor pentru ceea ce noi prezentăm ca proiect strategic pentru sectorul energetic românesc – Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

În ceea ce priveşte piața de capital, vom continua să sprijinim dezvoltarea acesteia prin programul de privatizare la care ne-am angajat,  oferind astfel alternative investiționale publicului român.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

One Comment pe “Listarea Nuclearelectrica – un nou succes pentru domeniul energiei”


  1. […] lei pe acţiune) sunt o reconfirmare a drumului început în 2013, prin listările Transgaz (SPO), Nuclearelectrica (IPO) şi Romgaz […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: