Arhivă pentru Iunie 2013

Preţul energiei, cheia competitivităţii industriei europene

8 Iunie 2013

Competitivitatea industriei locale şi europene, costurile suportate de cetăţeni, necesitatea atragerii investiţiilor, interconectarea reţelelor, asigurarea securităţii energetice

Sunt principalele subiecte care domină agenda discuţiilor purtate la nivel european. Competitivitatea industriei – europene şi locale, reprezintă un element cheie pentru viitorul regiunii. O spun şi oficialii europeni,  preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, punctând în prezentarea susţinută în cadrul Consiliului European din 22 mai, date cheie care arată cât de mult are de recuperat Europa în faţa SUA din punct de vedere al atractivităţii pentru marii investitori în industrie.

De unde vine acest decalaj?

Preţul energiei. Spuneam, încă de la începutul anului, că este necesară reevaluarea costurilor ţinând cont de evoluţiile înregistrate la nivel mondial. Recent, am făcut referire la câteva statistici extrase din prezentarea domnului Barroso. Astfel, în ceea ce priveşte tendinţele înregistrate la nivelul indicilor preţurilor energiei (in perioada 2005-2012), constatăm diferenţe majore care explică declinul industriei europene:

Indicele preţului gazelor – industrie

·  UE – creştere de 35%

·  SUA – scădere de 66%

Indicele preţului gazelor – consumator casnic

·  UE – creştere de 45%

·  SUA – scădere de 3%

 Indicele preţului energiei electrice – industrie

·  UE – creştere de 38%

·  SUA – scădere de 4%

Indicele preţului energiei electrice – consumator casnic

·  UE – creştere de 22%

·  SUA – scădere de 8%

Competitivitatea industriei este strâns legată de preţul energiei. Mai mult, de existenţa industriei depind elemente importante pentru sectorul socio-economic: locuri de muncă, investiţii în economia locală, venituri la bugetul de stat.

În concluziile Consiliului European din 22 mai, se menţionează faptul că aprovizionarea economiilor cu energie durabilă şi accesibilă din punct de vedere al costurilor este crucială.

În acest context, pentru România este esenţial să îşi asigure o structură de cost suportabilă pentru cetăţean şi industrie, iar una dintre măsurile menite să asigure un echilibru între consumatori casnici – investitori – industrie a fost iniţierea proiectului de Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 220/2008.

Aprobarea acestui proiect în şedinţa de Guvern din 4 iunie, creează bazele unei reaşezări a sistemului energetic din România, sistem care a beneficiat în ultimii ani de dezvoltarea rapidă a industriei regenerabilelor. Îmi reafirm sprijinul pentru aceşti investitori, exprimându-mi în acelaşi timp încrederea că vom demara şi celelalte proiecte strategice pentru România – reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, hidrocentrala de acumulare de la Tarniţa-Lăpuşteşti.

La nivel european vor continua discuţiile privind importanţa finalizării pieţei interne a energiei. Pentru aceasta trebuie dezvoltate interconexiunile necesare la nivelul reţelelor de gaze şi energie electrică, astfel încât să putem vorbi despre diversificarea surselor de aprovizionare.

 

Anunțuri