Paşte Fericit alături de familie!

Prins în activităţile profesionale, în ultimii ani, am impresia că timpul trece foarte repede şi nu reuşesc să fiu atât cât mi-aş dori cu familia şi prietenii apropiaţi. De aceea, de fiecare sărbătoare încerc să stau cât mai mult cu cei dragi, să am parte de câteva momente de linişte sufletească şi înţelegere şi să mă încarc de sentimente bune pentru a face faţă perioadelor mai grele.

Acelaşi lucru vi-l doresc şi dumneavoastră tuturor – să aveţi un Paşte Fericit, plin de bucurii şi fericire în familie! Multă sănătate şi numai gânduri bune! În aceste zile să descoperiţi mulţumirea sufletească şi împlinirea de a avea lângă voi persoanele dragi.

Mulţumesc tuturor prietenilor care mi-au fost alături şi la bine şi la greu, dar şi „neprietenilor” pentru că şi de la ei ai ce învăţa uneori!

Pe plan profesional, în perioada următoare, aş vrea să vă asigur că toate propunerile şi proiectele mele sunt bine intenţionate şi vizează creşterea eficienţei în domeniul energiei. Îmi asum toate deciziile pe care le iau. Nu cred că voi putea să mulţumesc pe toată lumea, dar sper să-i ajut, în special, pe cei care au nevoie. Aştept şi accept din partea oricui sfaturi, dar şi critici, atâta timp cât sunt argumentate şi se încadrează în limitele bunului simţ.

Vă mulţumesc vouă, cititori ai blogului meu! Vă apreciez părerile şi îmi doresc să rămânem şi mai departe în dialog.

Un Paşte Fericit tuturor românilor din ţară şi de peste hotare!

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

2 comentarii pe “Paşte Fericit alături de familie!”

  1. Reni Says:

    Dl Ministru, Paste fericit alaturi de cei dragi!Hristos a inviat !

  2. Reni Says:

    In timp ce anume cercuri interesate in zona regenerabile sustin agresiv in media ca Dep Energie este rau intentionat, practic inutil si redundant pe langa Min. Economiei, iata un punct de vedere documentat. ANRE mai cerceteaza….curente de opinie de dreapta

    http://www.radioinfinit.ro/2013/05/07/laurentiu-ciurel-am-15-000-de-oameni-in-concedii-apoi-o-sa-i-trimit-in-fara-plata-apoi-o-sa-urmeze-valuri-mari-de-concedieri/


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: