Arhivă pentru Martie 2013

Trocul lui Johannis: „Intru în PNL dacă faceţi Sibiul capitală regională”

2 Martie 2013

Domnul Johannis a declarat, zilele trecute, cu o seninătate şi cu o îndrăzneală extraordinare că unul dintre scopuri principalele pentru care a intrat în PNL este să ajute Sibiul să devină capitala Regiunii Centru în urma împărţirii adimistrative, iar dumnealui, implicit, să devină guvernator. Pe scurt: „Scopul scuză mijloacele”. De altfel, a ţinut şi să-şi ceară scuze în faţa sibienilor că a făcut un lucru atât de „ruşinos” şi a intrat în politică.

Este de neacceptat o astfel de poziţie din partea dlui. Johannis din mai multe motive:

  1. După ce am asistat patru ani la tipul de politică impus de PDL, în care mulţi au intrat în politică pentru a obţine o funcţie, o asemenea mărturisire pare făcută fără niciun fel de jenă. Ştiu că poate să sune populist, dar, în politică, dacă eşti un om cu oarecare conduită morală, intri mânat de anumite principii şi valori pe care doreşti să le promovezi. În niciun caz pentru că vrei să obţii o funcţie sau să faci lobby pentru un anumit proiect.
  2. Sibiul nu va putea deveni capitală regională atât timp cât există Braşovul. Toţi indicatorii economici ai Braşovului îi sunt superiori.

Dl. Johannis aduce drept argument forte faptul că Sibiul este în centrul regiunii. Şi de ce ar trebui să fie decisiv acest lucru?! Cred că trebuie să alegem drept capitală a fiecărei regiuni oraşul cel mai dezvoltat economic şi cu cel mai mare potenţial. Aşa se întâmplă în toate ţările din lume. Regionalizarea administrativă a fost decisă pentru a atrage mai mulţi investitori, mai multe fonduri europene etc. În aceste condiţii cred că nu încape îndoială că Braşovul este cel mai potrivit.

Dl. Johannis a vrut să fure startul, cum se spune, şi a început campania de lobby mai devreme. Şi chiar dacă a încercat să-şi atenueze declaraţiile adăugând că nu este sigur că intrarea în PNL îi va garanta acest lucru, presupunem cu toţii că deja există anumite discuţii.

Ceea ce îi pot garanta dlui. Johannis este că braşovenii vor veni cu argumente foarte puternice pentru oraşul lor. Nu vor permite ca acest troc să fie dus până la capăt. M-au sunat foarte mulţi oamenii din Braşov extrem de indignaţi care doresc să ia atitudine şi să se exprime.

Dacă ar fi să urmărim logica politică a dlui. Johannis, mă aştept ca următorul argument aruncat în această „luptă” să fie legat de faptul că Braşovul este condus de un primar aflat în opoziţie, iar dumnealui este de partea puterii. Acum.

În opinia mea, dacă dorim ca împărţirea pe regiuni administrative să fie una eficientă pentru români, trebuie să eliminăm orice implicaţie politică. De altfel, dacă ar fi să facem alegeri, sunt sigur că majoritatea ar vota pentru Braşov. Potenţialul economic şi turistic se află în creştere, iar autostrada şi aeroportul care se vor construi în perioada următoare, vor transforma Braşovul în cea de-a doua capitală a României, indiferent dacă vrea sau nu dl. Johannis.

În final, aş vrea să le transmit un mesaj colegilor mei, autorităţilor din Braşov şi tuturor braşovenilor – să iasă public şi să se laude cu oraşul lor!

Romanian Energy Forum

1 Martie 2013

Miercuri, 27 februarie, am participat la lucrările primei ediții a Romanian Energy Forum. Organizat sub înaltul patronaj al Ministrului delegat pentru Energie și al Academiei Române, evenimentul reprezintă o premieră pentru România, reunind într-un cadru de dezbatere interactivă actorii implicați în dezvoltarea sectorului energetic din România – autorități, companii și reprezentanți ai societății civile.

Obiectivul central al evenimentului de lucru a fost reprezentat de identificarea soluțiilor adecvate pentru dezvoltarea sistemului energetic național astfel încât să poată fi competitiv la nivel local și regional. În urma unei analize aplicate, aceste soluții vor fi incorporate în viitoarea Strategie Energetică Națională astfel încât să creeze un cadru predictibil care să asigure premisele pentru atragerea investitorilor și dezvoltarea de proiecte majore de infrastructură. Rezultatele acestei prime dezbateri vor fi transpuse într-un White Paper.

Ca urmare a necesității exprimate de participanți, în urma reuniunii din data de 27 februarie 2013, Romanian Energy Forum se constituie într-un for consultativ cu caracter permanent, între autorități, reprezentații sectorului energetic și societate civilă. Forumul se va întruni trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, în vederea armonizării punctelor de vedere.