Arhivă pentru Aprilie 2012

Compania de stat Transelectrica – sursa de bani pentru PDL

27 Aprilie 2012

In ultima perioada am semnalat mai multe nereguli care se intampla la companiile de stat din domeniul energiei. Una dintre acestea este Transelectrica. Din pacate, nici premierul si nici ministrul Economiei nu au luat masuri concrete de verificare a situatiei existente la aceasta companiei.

In aceste conditii, am inaintat catre primul-ministru doua interpelari in care ii cerem sa dispuna un control de fond la CN Transelectrica SA pentru a verifica neregulile de mai jos.

In ultimii ani, situatia financiara a CN Transelectrica SA a inregistrat o evolutie negativa si din cauza faptului ca veniturile din activitatea de transport si asigurarea serviciilor de sistem pentru exportul si importul de energie electrica au scazut, in mod nejustificat, aducand astfel prejudicii si bugetului public consolidat prin nefacturarea unor cantitati mari de energie electrica.

In fapt, persoanele licentiate sa realizeze import sau export de energie electrica notifica CN Transelectrica SA in legatura cu cantitatea de energie electrica pe care urmeaza sa o importe sau exporte la inceputul perioadei, urmand ca, la sfarsit, sa se realizeze balanta pentru care se emit facturi, in vederea platii tarifelor, taxelor si impozitelor, potrivit legii.

Incepand cu anul 2010 persoanele licentiate in realizarea exportului notifica CN Transelectrica SA la inceputul perioadei ca exportul este X MWh, iar la finalul perioadei raporteaza ca de fapt exportul a fost de (X-Y) MWh din care Y reprezinta tranzitul de energie electrica .

Aceasta situatie este total nelegala si a adus un prejudiciu pentru CN Transelectrica SA in cuantum de 30 mil. Euro, pentru perioada 2010 pana in prezent, la care se adauga prejudiciile aduse bugetului public consolidat pentru neplata taxelor si impozitelor.

Fenomenul este creat de faptul ca tranzitul de energie electrica nu este raportat inaintea perioadei de realizare, asa cum se intampla in cazul importului sau exportului de energie electrica.
Situatia este cunoscuta de conducerea companiei, de Consiliul de Admnistratie, de ANRE si de ANAF.

I-am cerut dlui. MRU sa precizeze, in scris, firmele care au realizat tranzitul de energie electrica, cantitatea de energie electrica tranzitata pe teritoriul Romaniei, in perioada 2010 si pana in prezent, sumele neincaste de CN Transelectrica SA si sumele care ar fi trebuit platite la bugetul public consolidat.

De asemenea, va prezentam o alta modalitate prin care un grup de interese apartinand PDL scoate bani de la Transelectrica.

CN Transelectrica SA este devalizata sistematic prin asa-zisele lucrari de defrisare la culoarele de linii de transport si vopsirea stalpilor, actiuni care afecteaza grav situatia financiara a companiei.

In fiecare an, CN Transelectrica SA incredinteaza direct lucrari de defrisare si vopsire a stalpilor folositi la transportul energiei electrice filialei Smart SA la care este actionar unic si care, la randul sau, incredinteaza lucrarile respective, fara licitatie firmelor agreate, de catre domnii Seculici Gheorghe si Gheorghe Stefan, persoane cunoscute pentru influenta pe care o au la Transelectrica.

Imi doresc ca premierul sa treaca situatia de la Transelectrica pe lista de prioritati a Guvernului si sa vina, in fata opiniei publice, cu o rezolvare cat mai rapid.

Transelectrica este o companie de stat ai caror bani trebuie sa fie folositi exclusiv in beneficiul statului roman si nu a unui grup restrans de oameni.

Anunțuri

Franța reîntoarce Europa la social-democrație

23 Aprilie 2012

Votul din Franța de la alegerile prezidențiale de ieri arată că Franța este gata să se reîntoarcă la politicile social-democrate. Este confirmarea dată de mulți analiști politici și economici care susțin că o conducere social-democrată în fruntea unei țări reușește să gestioneze mai bine perioadele de criză economică.

Concret, ce va însemna pentru Franța, dar și pentru Europa, câștigarea alegerilor prezidențiale de către Francois Hollande?

Pentru România, va însemna posibilitatea de construire a unor relații normale cu Franța întrucât în ultimii ani conducerea franceză a avut o atitudine incertă cu privire la România, în multe chestiuni de interes major.

Pentru Europa, Hollande vrea să impună un alt stil în economie. Mai ales că același lucru l-au cerut și FMI și BM la ultima întâlnire de la Washington cu miniștrii europeni de finanțe. Țările zonei euro au fost avertizate ”să reducă mai mult îndatorarea guvernelor, să promoveze reforme mai îndrăznețe şi să stabilizeze sistemele financiare” altfel Europa se va adânci în recesiune și nu va reuși să aibă creștere economică semnificativă.

Francois Hollande a anunțat că, dacă va ieși președinte, unul prin principalele sale obiective este să modifice sau chiar să renunțe la Tratatul Fiscal. Acesta este extrem de înrobitor mai ales pentru statele din Europa care nu au trecut la zona euro. Este și cazul României.

De asemenea, Hollande vrea să spargă monopolul pe care Sarkozy și Merkel l-au creat în deciziile cu referire directă la Europa și a anunțat că va încerca să atragă noi țări partenere în această dezbatere.

Candidatul social-democrat, Francois Hollande, a convins electoratul francez prin două mesaje centrale: creștere economică pentru Franța și Europa și mai multe locuri de muncă în pentru compatrioții săi.

Francezii au înțeles importanța schimbării conducerii, atât pentru țara lor, cât și pentru Europa, și au ieșit la vot într-un număr impresionant – peste 80%.

Sper ca, la alegerile de anul acesta, din țara noastră, românii să înțeleagă faptul că politicile liberale din ultimii ani sunt, în mare parte, vinovate de situația economică a lumii de azi.

În România, guvernul de dreapta condus de PDL, nu a reușit, în patru ani, nici să creeze locuri de muncă, nici să implementeze politici de creștere economică. Strategia lor economică s-a bazat pe tăieri și ajustări, lucruri care nu fac decât să prelungească durata crizei.

Paste Fericit!

14 Aprilie 2012

Hristos a inviat si un Paste fericit tuturor!

Va urez sarbatori frumoase alaturi de familie si prieteni. Va doresc sa nu va pierdeti speranta cand treceti prin momente grele si sa va bucurati ori de cate ori viata va da prilejul!

Sper sa aveti puterea sa va ajutati apropiatii cand au nevoie si sa va implicati de fiecare data cand simtiti ca puteti schimba ceva.

Am vazut de curand un citat care mi-a placut si l-as da sfat multora dintre noi: „Gandeste gresit, daca doresti, dar, gandeste, pentru numele lui Dumnezeu, numai pentru tine!”

Toate gandurile bune!

Energia României vândută pe nimic de PDL

4 Aprilie 2012

România lui Traian Băsescu refuză să își valorifice cea mai importantă resursă – sectorul energetic. Fără nicio ezitare, s-a agreat prin acordul cu FMI vânzarea a câte 15% din Romgaz, Transelectrica, Transgaz și 10% din Hidroelectrica, Nuclearelectrica și OMV Petrom.

Fără nicio îndoială, sectorul energetic românesc are nevoie de îmbunătățiri tehnologice, dar Guvernul de ieri – Emil Boc, și cel actual – Mihai Răzvan Ungureanu, n-au luat în calcul decât vânzarea. Vânzarea pe orice sumă. Vânzarea către oricine. Vânzarea în orice condiții, fără studii sau analize coerente care să evalueze situația companiilor de stat – starea companiei (situația financiară, resurse umane, importanța în cadrul economiei românești și regionale), investiții necesare, oportunitatea privatizării/ vânzării și impactul asupra economiei locale.

Cu siguranță această perioadă nu este una oportună pentru privatizări, chiar dacă FMI ,,ne somează” să scăpăm de anumite companii de stat. Mai mult, este o perioadă în care la nivel mondial, statele se preocupă de securizarea rezervelor naționale și valorificarea propriilor resurse – companii, resurse naturale.

Ceea ce ridică importante semne de întrebare este preocuparea constantă, în ultimii ani, a Președintelui Traian Băsescu de a vorbi despre resurse strategice – aur, cupru, gaz, petrol, invocând necesitatea de a scoate bani din ele. Susține redeschiderea marilor exploatări miniere – aurul de la Roşia Montană sau cuprul de la Roșia Poieni, argumentând că astfel vor fi create locuri de muncă, se vor plăti taxe la buget, se vor câştiga bani din redevenţe.

Din resursele naturale ale României și redevențe statul ar trebui să câștige bani. În mod ciudat, deși la sfârșitul anului trecut Guvernul Boc a adoptat un proiect de ordonanță care prevedea creșterea redevențelor, acesta nu a mai ajuns în Monitorul Oficial, iar resursele naturale ale României se valorifică pe baza redevențelor vechi.

Prevederile ordonanței lui Emil Boc:
• dublarea redevenţei pentru aur, platină şi argint, de la 4% la 8% din valoarea producţiei
• majorarea redevenţei de la 4% la 6% pentru producţia de cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, metale radioactive, pământuri rare, pietre preţioase şi semipreţioase, dar şi pentru ape minerale terapeutice, ape termoninerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice
• mărirea redevenței la 8% din valoarea producţiei pentru minereuri de metale nobile – argint, aur, mercur, şi metale platinice – ruteniu, osmiu, rodiu, iridiu, paladiu şi platină
• creșterea redevenţelor pentru venituri brute realizate din transportul şi tranzitul petrolului, de la 10 la 15%
• creșterea redevențelor pentru înmagazinarea subterană a gazelor de la 3% la 5%

Ne putem gândi că ordonanța nu a mai ajuns în paginile Monitorului Oficial din cauza cartonașului roșu arătat de către cei de la Gabriel Resources care s-au sesizat imediat după ședința de Guvern anunțând că aşteaptă ca Guvernul să clarifice dacă majorarea de la 4% la 8% a redevenţei pentru metale preţioase se aplică şi în cazul proiectului Roșia Montană. Guvernul nu a răspuns, însă nici redevențele nu au mai ajuns să fie modificate.

Între timp, statul român a privatizat cea mai mare companie de exploatare de cupru din România – Cuprumin, fără a verifica cine este câștigătorul acestei privatizări anunțată cu fast de Premierul Ungureanu, Premier care ar trebui să știe că o companie care are în exploatare al doilea cel mai mare zăcământ de cupru din Europa nu poate fi o gaură neagră, ci este un obiectiv strategic care necesită investiții, o adevărată ”mină de aur”.

Întrebări care sperăm să nu rămână retorice:
• De ce nu s-au mărit redevențele?
• De ce se fac privatizări fără documentare?
• Ce se întâmplă cu banii obținuți din privatizări?