Guvernul Boc își ”asumă răspunderea” pentru fraudarea alegerilor

Nu știu dacă mai ține minte cineva a câta asumare a răspunderii din partea guvernului Boc este cea privind comasarea alegerilor. Cu siguranță este o altă decizie greșită luată de actuala guvernare.

Evitarea Parlamentului într-o astfel de situație reprezintă un act iresponsabil din partea PDL prin care ne demonstrează, încă o dată, că nu are niciun respect pentru sistemul democratic al României.

Deși Traian Băsescu a câștigat alegerile din 2009 anunțând că susține reducerea numărului de parlamentari, azi, PDL a decis că nu mai este prioritar acest lucru, după cum ne-a anunțat senin dl. Flutur. Cred că PDL a făcut un calcul și a ajuns la concluzia că nu vor avea suficiente posturi de împărțit, mai ales că vor pierderile alegerile de anul viitor. Nu mai punem la socoteală că UDMR nu este de acord cu reducerea parlamentarilor.

Dincolo de aceste tertipuri politice, asumarea răspunderii privind comasarea alegerilor este o decizie ilegală și anticonstituțională a PDL întrucât prelungirea mandatelor aleșilor locali nu intră în atribuțiile guvernului. Aceștia au fost aleși nominal de populație și, legal, trebuie să se încadreze într-un anumit mandat.

Mai mult, este o metodă de manipulare prin care PDL speră să bulverseze electoratul pus în fața a 6 buletine de vot. Pentru cetățeni va fi foarte greu să mai poată aprecia propunerile partidelor și politicienilor – dispare într-un fel idea votului uninominal pentru care ne-am luptat acum patru ani.

Cred că este foarte clar pentru toată lumea că PDL se pregătește de fraudarea alegerilor și nu îi pasă de niciun principiu legal sau moral. Cel mai concludent exemplu este anunțul privind reducerea pedepselor pentru fraudele electorale. Dl. Igaș nu a avut nici măcar decența să-și pregătească o argumentare convingătoare în acest sens. Nu a știu să spună de ce această decizie.

Și așa cum ne-am obișnuit, de fiecare dată când nu știe de ce și cum, când vrea să evite dialogul cu opoziția, când refuză dezbaterea publică, guvernul Boc își asumă răspunderea.

Cine își asumă însă răspunderea pentru păcălirea românilor printr- o serie nenumărată de promisiuni populiste – reducerea parlamentarilor, plata salariilor și pensiilor, un trai mai bun etc.? Cel mai probabil, președintele Băsescu va da vina pe PDL și pe parlamentari, PDL va da vina pe opoziție etc. Pe scurt, nimeni nu-și va asuma răspunderea.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

6 comentarii pe “Guvernul Boc își ”asumă răspunderea” pentru fraudarea alegerilor”

  1. Reni Says:

    Comasate sau nu, vor pierde puterea. La Neamt, omul a votat intelept traditional…a votat cu puterea, ca doar nu scapa prin votul de la partiale de guvernul Boc sau de TB, a ales prudent…”sa fie bine” sa nu aiba probleme cu Pinalti….ah…daca erau alegeri generale care puteau schimba configuratia puterii in Romania, alta ar fi fost atitudinea la vot.
    Privesc comasarea alegerilor precum arderea grinelor si otravirea fantanilor…..ultimul tun, similar modului in care au tratat taranistii alegerile din 2000, calm, linistiti…in drum spre dezastru electoral, dar multumiti ca au „rezolvat” cite ceva.

  2. RODICA KRONBERGER Says:

    Daca d l Igas a ajuns sa hotarasca modul in care se vor organiza alegerile inseamna ca totul s a dus de rapa. .Democratia in
    Romania; o iluzie, pe care actuala putere incearca s o faca credibila- iluzia de sigur-. va fi dezastru la alegeri. Azi cand parlamentarii nostrii se certau grecii erau in strada..La Brasov s au aprins luminile iar oamenii au stomacul gol .Nu mi asi dori vorba lui Paler sa traiesc sa vad din nou cum n o sa avem voie sa vorbim iar daca nu ai dosar bun sa nu poti iesi din tara. Multumesc ca a ti avut rabdarea sa cititi..

  3. Camelia Says:

    Incep si eu cu o intrebare- Nu se poate face nimic? De cate ori un guvern poate sa ” isi asume raspunderea” la Infinit? Nici nu vreau sa ma gandesc ce va fi la alegeri .


    • Din păcate in Constituia României nu se prevede de câte ori poate un Guvern poate sa folosească procedura asumarii răspunderii in fata Parlamentului. Un singur fapt este cert, si anume nici-un Guvern poesdecembrist nu a folosit aceasta procedura intr-un asemenea mod. Cred ca aceasta procedura a fost folosită de Guvernul Boc de peste 15 ori comparativ cu celelalte guverne care aveau 3-4 asumari. Sa auzim numai de bine!

  4. Reni Says:

    Prevad tensiuni sociale fara precedent anul viitor. Aceste tensiuni vor urma cararea ce incepe sa se contureze in lume. Faptul ca TB nu vede acest lucru, sau nu vrea sa vada, dovedeste un egoism sinistru.
    Nu doreste alegeri anticipate, ar reda speranta unei natiuni, iata adevarata fata a acestui regim. Grecia a procedat corect, a adus speranta prin alegeri si a prezervat democratia, la fel Spania, Italia, in curind vor fi alegeri in Germania, Franta.
    Popoarele rezista psihic pentru ca au convingerea ca vor putea primi suflul alegerilor, inoirea administratiei, alta perspectiva. La noi, pina si aceasta speranta este pusa serios sub semnul intrebarii….rezultatul acestei politici inconstiente se va vedea in strada

    Revin cu ferma convingere ca imediat dupa alegeri, toti indivizii astia de la PDL, de la UNPR, de la Partida Romilor – splendoarea administratiei de stat in Ro – toti astia, in prezent conectati si administratori ai statului reformat, vor trece cu cea mai mare viteza si spor voinicesc in laudatul sector privat, acolo unde vor putea arata capacitatea lor de munca si creatie, realizand evident afaceri intre ei, adica privat-privat si nimic cu statul cel gras.
    In acest fel pot lua exemplurile lu’ EBA care reusea in privat sa castige 2000 de Euro bagand date la calculator 4 ore pe zi.

  5. Reni Says:

    Ce bine….ce bine ca guvernul vrea sa privatizeze la baieti destepti profitul de la Electrica. Sa ramina statul cu raspunderea investitiilor in retele electrice, sa privatizam doar profitul..ca doar e criza in occidentul sarac si sarman, sa sprijinim saracii Americii si Europei. Minunat guvern…mindru cirmaci, bravii camarazi de la FMI ce mor de grija romanului colonizat. Suntem o colonie, cel putin din punctul de vedere al FMI si USA.

    http://www.wall-street.ro/articol/Economie/113713/electrica-bucuresti-va-disparea-de-pe-piata-furnizarii-de-electricitate.html


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: