Noile efecte ale crizei economice

România este departe de a fi ieșit din zona de pericol din punct de vedere economic, iar această situație este cât se poate de evidentă. Președintele și Premierul se felicită pentru ,,luarea măsurilor necesare”, amintind, de fiecare dată când au ocazia, că datorită acestor măsuri, România este cu un pas înaintea celorlalte state europene.

Putem părea, cel puțin pe hârtie, înaintea celorlalte state europene. Realitatea este că suntem aproape 100% dependenți de economia europeană și, bineînțeles, de cea americană. Ambele sunt în acest moment într-o situație extrem de dificilă și nu putem ignora potențialele pericole pentru România.

Ratingurile Irlandei și Portugaliei au fost retrogradate, Grecia este dependentă de ajutorul financiar extern, Italia și Spania au atins un nivel îngrijorător al datoriilor suverane, iar în SUA se poartă discuții aprinse privind mărirea plafonului de îndatorare.

La începutul acestui, an ambasadorul Italiei în România, Mario Cospito, spunea că cifrele oficiale arată că aproximativ 1,2 milioane de români lucrează în Italia. De asemenea, și în Spania și Portugalia lucrează un număr semnificativ de români. Cu banii câștigați acolo acești oameni își ajută familiile rămase în România. În cazul în care se declanșează o criza a datoriei suverane în Italia, efectele vor fi directe la nivelul României, influențând situația socio-economică a majorității familiilor din țară.

Nu trebuie să ignorăm aceste teme majore, dezbătute în aceste zile la nivel internațional. România nu este într-o situație în care își poate permite să privească relaxată la situația economică internațională. Avem:
• un acord încheiat cu FMI și trebuie să începem să restituim împrumutul
• un nou acord aflat în derulare
• o creștere economică de 0,6% în primul trimestru – insignifiantă raportat la nevoile țării
• rata șomajului se menține la aproximativ 8%

Lipsa unor semne de revenire a economiei este evidentă, principala cauză fiind lipsa unui program de relansare economică. Acest program ar trebui să aibă ca punct central un set de măsuri pentru atragerea investitorilor, acesta fiind singurul mod prin care putem avea o creștere economică sănătoasă. La aceasta, ar trebuie să adaugăm și necesitatea ca BNR să se dezbrace de haina de profesor și să se implice mai mult în creditarea economiei reale, mai ales în sprijinirea capitalului autohton. În acest sector, dl. profesor Isarescu este corigent. Nu a făcut absolut nimic.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

2 comentarii pe “Noile efecte ale crizei economice”

  1. Corina Stan Says:

    S-a spus ca Romania nu va accesa banii din cel de-al doilea acord cu FMI.

    Avand in vedere noul context economic despre care vorbiti si luand calcul faptul ca 2012 este an electoral, cat de realista este declaratia aceasta?


    • Acordul cu FMI este un acord preventiv si care va intra in vigoare numai dacă condițiile economice vor impune folosirea acestuia. Cel putin asa sunt declarațiile oficiale ale Guvernului României. Indiferent de faptul ca anul 2012 va fi un an electoral ,criza economica se va manifesta sub toate formele si nu va tine cont de culoarea politica ce va pierde sau va câștiga alegerile. Important este ca guvernantii sa ia măsurile necesare care sa permită fie relansarea economica fie diminuarea efectelor crizei. Cred ca timpul „pomenilor electorale ” a trecut si orice guvern care ar proceda astfel ar pune economia pe „butuci” pentru o lunga perioada de timp.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: