Guvernul a alocat 0,002% din PIB pentru IMM-uri, de 200 de ori mai puțin decât prevede legea

În 2009, în perioada în care eram ministru, am reușit să modificăm legea pentru sprijinirea IMM-urilor și să obținem un buget de 0,4% din PIB pentru acestea, de la 0,2% cât era înainte.

Nu mai este o noutate pentru nimeni că discursul economic al dlui. Boc nu se bazează pe realitatea din România și, încet-încet, nu mai este nicio surpriză pentru nimeni că acest guvern nu respectă nici legea.

Așadar, conform modificării aduse la Legea 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 335/20.05.2009 – ”Anual, prin legea bugetului de stat se alocă fonduri în valoarea de 0,4% din PIB pentru finanțarea programelor de dezvoltare și a măsurilor de sprijinire a înființării de noi întreprinderi și de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel național și local, prevăzute în Strategia guvernamentală pentru susținerea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, pentru perioada 2009-2013.”

Dacă luăm însă procentul pe care l-a alocat guvernul Boc anul acesta pentru IMM-uri vom vedea că… nu are nicio legătură cu legea.

Valoarea tuturor programelor pentru IMM-uri, incluse în bugetul de stat în 2011, este de aproximativ 40 milioane lei. Dacă adăugăm și bugetul Agenţiei de Implementare a Programelor şi Proiectelor pentru IMM care este puțin peste 80 milioane lei, ajungem la circa 120 milioane lei, valoare totală. Această sumă raportată la PIB-ul României înseamnă aproximativ 0,002%, adică de 200 de ori mai puțin decât prevede legea.

În aceste condiții, nu putem vorbi de redresarea sectorului și a economiei, în general, de creșterea numărului locurilor de muncă, de promovarea exportului etc. Sunt doar vorbe goale. Numărul IMM-urilor va continua să scadă, iar cele care vor rămâne, vor supraviețui cu greu fără să reușească să influențeze cu adevărat economia.

Este clar că nu există nici cel mai mic respect și înțelegere pentru micii întreprinzători, așa cum nu există nici pentru lege. (Dl. Boc este licențiat în drept!!!)

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Semnal de alarma

Etichete: , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: