Arhivă pentru Martie 2011

Implicațiile semnării pactului Euro Plus – din rău în mai rău

29 Martie 2011

Acum câteva zile, președintele Traian Băsescu a semnat, la Bruxelles, pactul Euro Plus. În deja cunoscutul stil al actualei puteri, nimeni nu s-a simțit obligat să explice exact ce înseamnă acest lucru pentru România. Angajamentele pe care România le ia prin acest pact, ne vor duce într-o situație și mai grea dacă nu vom lua măsuri de precauție.

Pactul Euro Plus prevede o serie de măsuri de coordonare economică între semnatarii săi. Ultimele țări care au aderat la pact sunt şase state din afara zonei euro: România, Bulgaria, Danemarca, Polonia, Lituania şi Letonia.
Marea Britanie, Suedia, Ungaria şi Cehia au decis să rămână în afara pactului, cel puţin deocamdată.

Euro Plus este construit pe trei paliere:
1. Competitivitate la nivel micro – cuantificată prin indicatori de măsură ai competitivității prețului (de exemplu, stabilitatea costului real al forței de muncă, corelarea creșterii costului forței de muncă cu creșterea productivității);
2. Stabilitatea finanțelor publice (stabilirea unei reguli fiscale privind stabilizarea ponderii datoriei publice în PIB și prinderea acestei reguli în Constituție sau o altă lege importantă);
3. Un minimum de pondere în PIB alocată din bugetul public pentru investiții în cercetare dezvoltare, educație și infrastructura.

Într-un prim pas, fiecare țară ce aderă la Pact (poate fi și din UE, nu neapărat din Zona Euro) va adopta în termen de 12 luni următoarele măsuri:
• Eliminarea sistemului de indexare a salariilor cu rata inflației;
• Recunoașterea reciprocă a diplomelor pentru a crește mobilitatea forței de muncă;
• Încercarea de a crea o bază comună pentru calculul impozitului pe profit;
• Ajustarea sistemului de pensii la dinamica demografică (de exemplu, creșterea vârstei de pensionare);
• Obligația ca fiecare stat să instituie un mecanism de alertă privind creșterea datoriei publice în Constituție;
• Stabilirea unui regim național de management al crizei în sistemul bancar.

Pactul mai prevede și consolidarea Mecanismului European de Stabilitate. Începând din 2013, Mecanismul European de Stabilitate va înlocui Facilitatea pentru Stabilitatea Financiară, prin intermediul căreia au primit fonduri Grecia şi Irlanda. Noul mecanism va oferi finanțare statelor membre din Zona Euro care au probleme severe.

Mecanismul va avea o valoare totală de 700 de miliarde de euro, din care 80 de miliarde de euro cash şi restul capital la dispoziție, sub formă de garanții. Fondul total va fi colectat în interval de cinci ani de la intrarea în funcțiune a Mecanismului, cu o contribuție cash de 80 de miliarde euro, în primul an.
Acest Pact de Competitivitate reprezintă dorința Germaniei ca țările UE să grăbească reformele privind disciplina bugetară, creșterea competitivității firmelor etc.

Sunt câteva elemente pe care România trebuia să le negocieze serios înainte de semnarea acestui pact, și anume:
1. Eliminarea sistemului de indexare a salariilor cu rata inflației.
2. Crearea unei baze comune pentru calculul impozitului pe profit.
3. Stabilirea unui procent din PIB pentru datoria publică care să fie prevăzut în Constituției.

Aceste trei elemente sunt bune într-o economie dezvoltată și cu stabilitate monetară. În cazul României însă, când rata inflației este foarte mare, când salariile sunt mici, când ne confruntăm cu dispariția a sute de mii de IMM-uri și când datoria publică a luat-o razna, va fi foarte greu să ne aliniem la standardele impuse de pact.
Tocmai de aceea, unele state est europene, care au constatat că nu-și permit să își ia asemenea angajamente, nu au acceptat să semneze acest pact.

Nu știu ce documentație a întocmit ministrul de finanțe astfel încât președintele Traian Băsescu să semneze pactul Euro Plus. Această documentație ar fi trebuit să fie însoțită de o serie de proiecte precum: un program de creștere a competitivității produselor românești, un program de creștere a productivității muncii, un program de înființare de noi locuri de muncă, câteva scheme de facilități fiscale pentru mediul de afaceri și un set al domeniilor de activitate pe care România își propune să le dezvolte (ar putea fi vorba oare de clustere industriale și tehnologice, de înființarea unor institute de cercetare, de stabilirea unor parteneriate între univerisități, centre de cercetare și firme etc.?)

Dl. ministru Ialomițianu ar trebui să prezinte public analiza pe care a făcut-o înainte ca România să semneze acest pact și să ne explice, pe românește, cum vom putea să ne îndeplinim noile îndatoriri.

Guvernul a alocat 0,002% din PIB pentru IMM-uri, de 200 de ori mai puțin decât prevede legea

16 Martie 2011

În 2009, în perioada în care eram ministru, am reușit să modificăm legea pentru sprijinirea IMM-urilor și să obținem un buget de 0,4% din PIB pentru acestea, de la 0,2% cât era înainte.

Nu mai este o noutate pentru nimeni că discursul economic al dlui. Boc nu se bazează pe realitatea din România și, încet-încet, nu mai este nicio surpriză pentru nimeni că acest guvern nu respectă nici legea.

Așadar, conform modificării aduse la Legea 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 335/20.05.2009 – ”Anual, prin legea bugetului de stat se alocă fonduri în valoarea de 0,4% din PIB pentru finanțarea programelor de dezvoltare și a măsurilor de sprijinire a înființării de noi întreprinderi și de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel național și local, prevăzute în Strategia guvernamentală pentru susținerea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, pentru perioada 2009-2013.”

Dacă luăm însă procentul pe care l-a alocat guvernul Boc anul acesta pentru IMM-uri vom vedea că… nu are nicio legătură cu legea.

Valoarea tuturor programelor pentru IMM-uri, incluse în bugetul de stat în 2011, este de aproximativ 40 milioane lei. Dacă adăugăm și bugetul Agenţiei de Implementare a Programelor şi Proiectelor pentru IMM care este puțin peste 80 milioane lei, ajungem la circa 120 milioane lei, valoare totală. Această sumă raportată la PIB-ul României înseamnă aproximativ 0,002%, adică de 200 de ori mai puțin decât prevede legea.

În aceste condiții, nu putem vorbi de redresarea sectorului și a economiei, în general, de creșterea numărului locurilor de muncă, de promovarea exportului etc. Sunt doar vorbe goale. Numărul IMM-urilor va continua să scadă, iar cele care vor rămâne, vor supraviețui cu greu fără să reușească să influențeze cu adevărat economia.

Este clar că nu există nici cel mai mic respect și înțelegere pentru micii întreprinzători, așa cum nu există nici pentru lege. (Dl. Boc este licențiat în drept!!!)

Din două… amândouă: şi austeritate, şi evaziune fiscală

9 Martie 2011

2010: economii din măsurile de austeritate = 729 milioane euro, prejudicii din evaziunea fiscală = 1,6 miliarde euro

Acesta este rezultatul după măsurile anticriză luate anul trecut de guvernul Boc. De aproape doi ani, guvernul şi autorităţile vorbesc despre cât de necesare au fost reducerile şi tăierile din banii populaţiei. Toate sub pretextul că nu există alte soluţii. Am făcut o analiză simplă pe câteva date statistice de anul trecut şi iată ce a ieşit:

Toate măsurile de austeritate din 2010 au dus la o reducere a deficitului bugetar de 3,1 miliarde RON faţă de anul 2009, ceea ce înseamnă 729 milioane euro.

Adică aproximativ aceeaşi cifră estimată de dl. Blejnar de la ANAF drept prejudiciu determinat de evaziunea fiscală în primul semestru din 2010.
Dacă facem un calcul simplu, ajungem la concluzia că prejudiciile anuale din evaziune fiscală, ating cel puţin 1,6 miliarde euro.

Ce ar fi putut face statul român cu 1,6 miliarde euro anul trecut? Ar fi putut renunţa la toate măsurile de austeritate şi i-ar mai fi rămas bani şi de investiţii.
·Nu s-ar mai fi tăiat salariile bugetarilor, sporurile, cel de-al 13 salariu etc. Se puteau îngheţa pentru 2 ani salariile bugetarilor, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea ţărilor civilizate (economia realizată la Capitolul Cheltuieli de personal din bugetul de stat este de 1,1% din PIB în 2010 – 1,3 miliarde euro).
·Nu se mai recalculau pensiile militarilor (economie de 30 milioane euro, adică 0,00025%).
·Nu se mai tăiau indemnizaţiile pentru mame (economia făcută la buget este de 100 milioane lei, circa 25 milioane euro).
·Se construiau 40 km de autostrada la 6 milioane euro pe km.

Sau

Cu 1,6 miliarde euro, puteam evita:
·Creşterea TVA (conform execuţiei bugetare, plusul de venituri la buget din creşterea TVA a fost de 4,9 miliarde ron, deci 1,2 miliarde euro în 2010)
·Introducerea impozitului minim care, conform MF, ar fi adus venituri la bugetul de stat de 350-400 milioane euro.

Poate că nu reuşea guvernul să fie atât de riguros, sunt convins însă că, dacă s-ar fi străduit cât de cât şi i-ar fi păsat, dacă ar fi vrut cu adevărat să scadă corupţia, să reducă evaziunea etc., ar fi reuşit să salveze milioane de români şi să nu-i aducă în pragul sărăciei.

Un Cod al Muncii european

2 Martie 2011

În Uniunea Europeană se discută astăzi, mai aprins ca oricând, despre reformarea pieţelor muncii şi mai ales despre măsuri de creare de noi locuri de muncă. Este normal dacă ne gândim că în întreaga UE există în prezent 23 de milioane de şomeri – 10% din populaţia activă – ceea ce are consecinţe grave pentru creşterea economică şi pentru sistemele de securitate socială din Europa.

Reforma Codului Muncii din România ar trebui să fie compatibilă cu „O agendă pentru noi competenţe şi locuri de muncă”, iniţiativă a Comisiei Europene lansata în noiembrie 2010.

Noul Cod al Muncii trebuie să fie structurat pe câteva acţiuni care să se refere la reformarea pieţelor muncii, creşterea nivelului de competenţe şi adaptarea acestora la cererea de pe piaţă pentru a creşte şansele obţinerii unui loc de muncă şi pentru a facilita schimbarea locului de muncă, ameliorarea condiţiilor de muncă şi calitatea locurilor de muncă, precum şi pe crearea de locuri de muncă.

Obiectivul Strategiei Europa 2020, privind atingerea unui grad de ocupare a forţei de muncă de 75% pentru femeile şi bărbaţii aflaţi în intervalul de vârstă de 20-64 de ani este greu de atins de către România, în situaţia în care reformele de pe piaţa muncii nu sunt însoţite de scăderea poverii fiscale aplicată muncii şi de atragerea de investiţii străine directe.

De aceea, consider că pentru a face ca piaţa muncii din România să funcţioneze mai bine, ar trebui să se ţină seama de câteva acţiuni concrete, compatibile cu principiile europene în domeniu:
– să stimuleze reformarea pieţei muncii, pentru a îmbunătăţi flexibilitatea şi securitatea pieţelor muncii.
– să ofere persoanelor şi întreprinderilor stimulentele adecvate pentru a investi în formare, pentru a creşte continuu nivelul de competenţe în concordanţă cu nevoile pieţei muncii.
– să asigure condiţii de muncă decente, concomitent cu îmbunătăţirea calităţii legislaţiei muncii.
– să asigure existenţa unor condiţii prielnice pe piaţa muncii pentru crearea de locuri de muncă, cum ar fi mai puţină birocraţie sau reducerea impozitării muncii şi mobilităţii, ceea ce este important în special în sectoarele cu creştere rapidă, cum ar fi cele care depind în mare măsură de cercetare şi dezvoltare.