Precizările FMI, necesare, dar nu suficiente

Clarificările FMI, făcute azi, se impuneau în urma discuţiilor speculative din ultimele zile. Ca de obicei, am primit numai jumătate din informaţii pentru a înţelege conextul şi efectele măsurilor luate.

Corelând însă cifrele prezentate de FMI cu non-măsurile guvernului şi cu situaţia econonimică şi socială din ţară, putem trage o singură concluzie: va fi mai rău în 2011!

Iată câteva idei care mă fac să cred cu tărie acest lucru!

Anul acesta lucrurile au mers din rău în mai rău. Nu avem de unde să sperăm că va fi mai bine la anul.
În primele nouă luni din acest an, cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 1,3% faţă de 2009. Unde s-au dus banii?!
La sfârşitul lui septembrie, arieratele s-au păstrat la un nivel foarte ridicat. În plus, acestea vor creşte, mai ales pentru sistemul de sănătate.
Pentru prima dată, după ce PSD a atras de nenumărate ori atenţia, FMI a vorbit despre datoriile companiilor publice faţă de stat. De asemenea, PSD a atras atenţia şi asupra politicii salariale din companiile de stat.

În ultima perioadă, „poezia” învăţată pe de rost, fără nicio verificare, de către toţi PD-L-işti este că PSD este rupt de realitatea economică.
De la începutul anului, PSD a spus că România nu va avea creştere pe plus în 2010. PD-L, FMI, preşedintele, chiar şi BNR au încercat să ne convingă contrariul.
Minus 2% creştere economică, anunţă azi FMI. Previziunea PSD se adevereşte. Aşadar economiştii PSD sunt mai buni decât cei ai PD-L. Mai mult, probabil vom avea o creştere de minus 2,2-2,3% până la sfârşitul anului.

Noua cifră cu care PD-L se va lăuda este 1,5% creştere economică în 2011. Trebuie să fim conştienţi că această cifră, dacă va fi aşa, nu ne va rezolva situaţia întrucât criza socială se va adânci, vor fi reduse sau chiar eliminate subvenţiile, salariile vor rămâne scăzute, puterea de cumpărare şi consumul vor rămâne scăzute etc.

La nivelul mediului de afaceri, ne confruntăm cu două probleme care se perpetuează de ani de zile: lipsa de reacţie a băncilor pentru sprijinirea economiei reale şi lipsa de absorbţie a fondurilor europene. Două probleme cu consecinţe dezastruoase, în special asupra IMM-urilor.

Va fi mai rău anul viitor!

Dacă actualul guvern nu se mobilizează, nu lasă la o parte interesele de partid, nu îşi ia alţi consilieri economici, nu avem nicio şansă. Singura soluţie pentru economia României este implementarea unor măsuri care să genereze locuri de muncă.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: , , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: