Arhivă pentru Octombrie 2010

BNR a devenit portavocea PD-L-ului

22 Octombrie 2010

Văzând că niciun cetăţean din România nu crede în ”echipa de specialişti economici pedelişti” de care tot pomeneşte Videanu, PD-L a decis că are nevoie de o portavoce credibilă pentru a-şi mai spăla imaginea. Şi cum singura instituţie în care românii mai au, cât de cât, încredere este BNR, au trimis comandă să li se facă pe voie. Din motive pentru care ar trebuie să dea explicaţii publice, BNR a acceptat să facă această treabă murdară.

Am mai comentat poziţia evazivă şi, uneori, duplicitară a BNR din ultimii doi ani, de când PD-L se află la guvernare. Dl. Mugur Isărescu a avut câteva analize şi previziuni economice şi financiare complet nereuşite în această perioadă. Când ne anunţa că ieşim din criză (coincidenţă! cam în aceaşi perioadă cu Traian Băsescu), când ne anunţa că ţara se află într-o situaţie extrem de grea (coincidenţă! cam în aceaşi perioadă în care urmau reduceri de salarii şi creşteri de preţuri). Între timp, dl. Isărescu şi-a dat seama că îşi pierde prestigiu personal la care a muncit din greu atâţia ani şi a decis să-le permită, ca să nu spun să-şi trimită subalternii să comenteze aprig propunerile partidelor de opoziţie şi să susţină, mai pe faţă, mai voalat, politica pedelistă.

Astfel, dl. Eugen Rădulescu va conduce grupul celor care trebuie să susţină pe faţă şi intens propunerile pedeliste şi să ne convingă de faptul că alte soluţii nu există cu nici un chip. Pensionarii trebuie să îngheţe de frig în case, să trăiască doar cu o felie de pâine pe zi, angajaţii trebuie să spună mersi că mai primesc şi cei 400-500 lei salariu în loc să fie daţi afară, IMM-urile să cerşească la băncile private credite cu dobânzi exorbitante etc.

Vă aduc aminte că dl. Rădulescu este cel care, prin iunie, ne anunţa că euro va ajunge la 6 lei generând panică în rândul populaţiei şi semne de întrebare în rândul investitorilor. La momentul respectiv, BNR s-a dezis de această previziune, dl. Vasilescu a declarat candid că Eugen Rădulescu a vorbit în nume personal şi nu de director BNR. Ca şi cum ar fi interesat pe cineva ce are de spus individul Eugen Rădulescu, în particular. Situaţie jenantă!

Între timp, dl. Rădulescu comentează pentru Evenimentul Zilei temele economice şi financiare din România. Suprinzător însă nu se ocupă de măsurile luate sau, mai bine zis, neluate de guvernul actual. Dumnealui critică propunerile opoziţiei şi nu oricum, ci cu tentă politică – http://www.evz.ro/detalii/stiri/eugen-radulescu-incremenirea-in-proiect-909762.html.
Şi nu face acest lucru în nume personal, ci în calitate de economist BNR.

În ultimul material vorbeşte de programul economic al PSD (ne promite chiar o serie de analize – suntem măguliţi de interesul acordat!!). Dacă de la dl. Videanu nu mă aşteptam la chestiuni de profunzime economică în criticile sale, de la un economist BNR mă aşteptam să ne lase mască prin argumente susţinute, date de impact, statistici etc. Nici gând, dl. Rădulescu încearcă, prin comparaţii fără relevanţă pentru România, să arate că propunerile PSD nu sunt bune. Discurs populist.
În alt articol, ne prezintă cât de rău ar fi pentru România să scadă TVA-ul la alimentele de bază – http://www.evz.ro/detalii/stiri/drumul-spre-iad-e-pavat-cu-bune-intentii-909913.html.
Deşi acest lucru înseamnă pentru stat un efort de 0,5-0,7% din PIB.
Ceea ce lipseşte din materialele dlui. Rădulescu sunt propuneri realiste pentru ca România să iasă din această situaţie fără ca românii să suporte lipsuri acute.

În ritmul acesta al comentariilor şi apartenenţelor politice, mă aştept ca economiştii BNR să plece de la BNR şi să anunţe că îşi fac partid politic care, evident, va fi: independent, fără nicio legătură cu PD-L etc.

Lasând ironiile, sper ca BNR să-şi schimbe poziţia şi să renunţe la a mai face politică. În acest moment, România are nevoie de soluţii concrete din partea unor specialişti ca dl. Mugur Isărescu.

Parlamentarii “yes man”

20 Octombrie 2010

Ceea ce s-a întâmplat ieri în plenul Camerei Deputaţilor demonstrează faptul că PD-L este un partid care răspunde la comanda „şefului”. Din păcate, se pare că actuala putere poate face lucruri bune numai din greşeală. Dar cum PD-L nu doreşte să facă lucruri bune, se va da peste cap pentru a schimba binele în rău.

Reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază este o măsură pe care PSD a susţinut-o încă din 2009, de când era la guvernare. În situaţia dată, românii au nevoie ca, cel puţin, alimentele de bază să fie accesibile, să nu simtă că se umilesc pentru ele. De asemenea, este şi o modalitate de menţinere a consumului intern şi de sprijinire a producătorilor autohtoni. Mai mult, în condiţiile în care TVA-ul, pe ansamblu, a fost majorat, salariile au fost reduse, pensiile îngheţate, decizia luată ieri poate fi suportată de către bugetul de stat, efortul fiind doar de 0,5-0,7% din PIB.

În privinţa neimpozitării pensiilor sub 2.000 lei, este un ajutor nesperat. Din nefericire, zicala „bucuria nu ţine mult” se confirmă cu această ocazie.
Dincolo de faptul că este o „eroare legislativă”, cum spune PD-L-ul, votarea în masă precum la „Marea Adunare Naţională”, arată dezinteresul parlamentarilor PD-L referitor la ceea ce se întâmplă în Parlament.

Cred că, din acest moment, este clar pentru toată lumea, că parlamentarii puterii doar fac figuraţie şi răspund „yes” la comandă.

Furtul Robertei Anastase de luna trecută, greşeala de ieri, ne arată faptul că PD-L-ul a ajuns la nivelul la care nu mai are nicio jenă „să se joace” cu legea după bunul plac.

Ce înţelege opoziţia din acest lucru? Că trebuie să recurgă la tot felul de măsuri de disimulare, de distragere a atenţiei, pentru a putea face bine.
Cu aceste ultimele incidente, instituţiile statului au ajuns la cel mai scăzut nivel de încredere. Nu putem cere românilor se aibă încredere într-un Parlament în care cei numiţi, prin vot uninominal, răspund la comanda partidului.

Pe de altă parte, ne facem de râs ca ţară la nivel internaţional. Dacă miniştrii guvernului Boc, ministrul Finanţelor, votează în Parlament fără să aibă habar de efectele deciziei lor, este evident că România se află în derivă din toate punctele de vedere. Nu avem guvern funcţional. Nu avem Parlament funcţional. Avem doar un partid şi un preşedinte care conduc după bunul plac. De multe ori, împotriva legii.

Cerem demisia ministrului de finanţe

13 Octombrie 2010

Ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, este principalul responsabil de ceea ce se întâmplă cu angajaţii din minister şi de aceea cerem demisia sa din funcţie. Blocajul produs azi, în toată ţară, demonstrează că măsurile luate de minister şi de actualul guvern au adus oamenii în pragul disperării.

Câştigul salarial mediu în rândul angajaţiilor din finanţe a scăzut cu 50% (s-au tăiat sporurile, stimulentele, premiile etc, pe lângă reducerile de 25%). Am avertizat asupra acestui procent îngrijorător de acum câteva luni.

La sfârşitul lui 2009, aproximativ jumătate dintre bugetari câştigau cel mult 1.000 de lei net lunar:
– În administraţia publică 75% dintre anagajaţi, în învăţământ 64%, iar în sănătate 65% dintre anagajaţi, au câştigat cel mult 1.400 de lei;
– După reducerea salariilor, aproximativ 30% vor câştiga mai puţin de 600 de lei lunar;
– În medie, un bugetar va pierde aproximativ 500 de lei lunar din venitul său anterior;

Măsurile de austeritate au determinat creşterea automată a celor aflaţi sub pragul sărăciei, cu aproximativ 300.000 de români (estimat aproximativ 480 de lei).

În aceste condiţii, în care un inspector financiar câştigă doar câteva sute de lei (mult sub pregătirea sa profesională), credem că ministrul de finanţe şi actualul guvern, nu au nici un gând să lupte cu evaziunea fiscală. Din contră, probabil şi-au propus să crească nivelul corupţiei.

Cum ar putea un inspector ANAF să lupte cu un senior tax cu 3-4000 de euro pe lună, pentru a mări gradul de colectare a veniturilor la bugetul de stat? Dar poate aceasta este şi idea, să dea frâu liber corpuţiei pentru a putea să-şi deruleze mai bine afacerile din partid şi afacerile clientelei politice.

Era de aşteptat ca soluţia „taie şi închide uşa” adoptată de ministrul de finanţe să provoace nemulţumiri masive. Incapacitatea guvernului de a adopta măsuri care să genereze venituri la buget, duce la astfel de manifestări. Fără investiţii, statul este incapabil să-şi respecte obligaţiile legale de a asigura un trai decent cetăţenilor.

Este clar că domnul Ialomiţianu nu are soluţii pentru a rezolva aceaste probleme şi a face dreptate angajaţilor din subordinea sa. Este clar că domnul Ialomiţianu nu este decât un pion în acest guvern. De aceea, actualul ministru de finanţe trebuie să-şi prezinte demisia. Acelaşi lucru trebuie să-l facă întregul guvern.

Declaraţia de impunere pe venitul global, o măsură antievaziune fiscală

4 Octombrie 2010

M-am săturat de modul orbesc în care PD-L şi PNL susţin cota unică. Tot discursul lor cu viziune „de dreapta” reprezintă un non-sens pe această temă. Pe de o parte, ambele partide sunt indignate de nivelul la care a ajuns evaziunea fiscală în România, pe de altă parte ţin cu dinţii de cota unică, cotă care, teoretic, ar trebui să reducă acest fenomen.

Din păcate discursul politicienilor pe teme economice nu reuşeşte să iasă din tiparul demagociei clasice. Şi din lipsa de pregătire, dar şi din lipsa dialogului social. Autorităţile române nu ştiu să lucreze împreună, nu au noţiunea „brainstorming-ului” din companiile private. Din acest punct de vedere, putem spune că actualul guvern a dus la perfecţiune modul dictatorial de conducere.

În continuarea materialului, aş dori să prezint efectele sau, mai bine zis, non-efectele produse de cota unică în România. De asemenea, supun dezbaterii o propunere care a mai funcţionat în România – declaraţia de impunere pe venitul global care presupune ca fiecare persoană să-şi declare veniturile la sfârşitul anului.

În 2005, când a fost introdusă cota unică, s-a înregistrat o scădere a ponderii impozitelor directe în PIB. Din 2006, toată lumea se aştepta însă la o creştere semnificativă şi la reducerea evaziunii fiscale. Urmărind evoluţia impozitului plătit de firme observăm că acesta a scăzut după ce a fost introdusă cota unică de la 3,4% din PIB în 2004, la 2,4% din PIB în 2008. Efect nul!

Pe de altă parte, în ţările din UE27 care folosesc cota unică de impozitare, ponderea veniturilor bugetare în PIB, în 2009, este sub media UE27 (42,2%).

De asemenea, evoluţia deficitului bugetar în perioada 2004-2010 a fost net nefavorabilă cotei unice. Astfel, deficitul bugetar a fost de 1,4% din PIB, iar în 2010, vom închide pe minus 6,8% din PIB.
După cum se ştie, în perioada 2005-2008, au avut loc intrări masive de capital în ţară, având loc liberalizarea contului de capital, dar, din păcate, o mare parte din acest capital a mers către consumul de bunuri curente. Tocmai din acest motiv, cred că a fost greşită politica prociclică a guvernului Tăriceanu de a introduce şi menţine o fiscalitate redusă în condiţiile unei abundenţe de lichidităţi. În felul acest s-a produs o creştere mare a consumului populaţiei şi s-a format un balon speculativ pe piaţa imobiliară.

De la introducerea cotei unice, salariile s-au distribuit inegal – 74% sunt sub salariu mediu brut pe economie. Din acest punct de vedere, comparativ cu ţările europene, în România este cea mai mare inegalitate a distribuţiei veniturilor.
Cota unica a adus beneficii doar pentru 20% din populaţie, pentru cei cu venituri mari.

Toate aceste argumente nu duc decât la o singură concluzie: guvernul Tăriceanu ar fi trebuit să adopte o măsură exact opusă cotei unice şi anume, de a creşte fiscalitatea pentru a estompa tendinţele de creştere a consumului populaţiei în condiţiile în care acesta se făcea pe datorie.

Astfel ar fi trebuit ca veniturile bugetare suplimentare să acopere deficitul bugetar iar diferenţa să fie economisită pentru ca economia să facă faţă declinului economic.

Cel mai grav lucru care s-a putut întâmpla după introducerea cotei unice a fost creşterea evaziunii fiscale în toate domeniile de activitate. Renunţarea la declaraţia de impunere pe veniturile globale a făcut ca numai o parte din salariaţi să depună aşa numită declaraţie de avere însă majoritatea celor care se ocupă de business nu au avut această obligaţie.

Organele de control fiscal nu au mai avut baza necesară pentru a putea controla modul în care aceste persoane îşi declară veniturile la fisc. De aceea este necesar ca, o dată cu introducerea impozitului în cote diferenţiate, să se reintroducă declaraţia de impunere pe venitul global.
Despre acest lucru vom mai vorbi.