Ce ar fi putut face guvernul Boc şi nu a făcut

Sindicatele, patronatele, analiştii, partidele, chiar şi cei din PD-L, se întrec zilele acestea în propuneri anticriză. Multe sunt demne de analiza, multe, pur demagogice.
Din păcate, este prea târziu. Guvernul a luat deja deciziile şi s-a înţeles cu FMI asupra unui pachet de măsuri de austeritate. Consultarea publică de acum este doar mimată. Spunea foarte bine, săptămâna trecută, un lider sindical: “Guvernul nu este obligat să-şi asume măsurile propuse de partenerii sociali sau de opoziţia politică, dar este obligat să-i consulte înainte de a lua decizii majore pentru societatea românească. Altfel democraţia nu-şi mai are rostul.”

PSD revine cu un program anticriză şi este gata să sprijine autorităţile pentru implementarea acestor măsuri. Considerăm că, în acest moment, prioritatea o reprezintă protecţia socială. Dacă dl. Antonescu crede că aceasta este o politică “stângistă”, îl anunţ că majoritatea ţărilor europene au adoptat această politică “stângistă” în perioada de criză. Nu putem permite guvernului “să oblige” pensionarii şi bugetarii să suporte efectele incompetenţei lor profesionale. Nu aşa vom ieşi din criză! Dovadă – declaraţiile FMI-ului care se dezice de măsurile propuse de guvern. Dovadă – reacţia patronatelor care au decis să nu mai susţină memorandumul.

Ce „a omis” guvernul să ne spună?!

Veniturile bugetarilor nu scad cu 25 la sută, ci cu 40%. Prin tăierea salariilor cu 25%, tăierea bonurilor de masă şi eliminarea celui de-al 13-lea salariu, minusul de venituri se apropie de 40%.
Creşterea TVA cu 5 puncte procentuale ar fi condus la o creştere a inflaţiei cu 4 puncte procentuale, spun ei. Fals! La o creştere cu 1 punct procentual ar fi adus în inflatie 0,6 puncte. La o creştere cu 2 puncte procentuale, 1 pct procentual în inflaţie, iar la o creştere cu 3 pct procentuale, am fi avut o creştere de 1,2 pct procentuale în inflaţie. Nu se face cu regula de trei simplă, cum presupune dl. Videanu.
Inflaţia va creşte mai mult prin reducerea subvenţiilor la căldura şi triplarea facturii decât prin cerşterea TVA-ului cu 3 puncte procentuale, cum a propus PSD.

Soluţii alternative propuse de PSD

Rationalizarea cheltuielilor bugetare
• Reducerea la jumătate a numărului de ministere, agenţii guvernamentale şi servicii deconcentrate. Reducerea cu 50% a numărului de secretari de stat şi consilieri guvernamentali .
• Plafonarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile la 75% faţă de anul trecut. (execuţia bugetară la 3 luni arată o reducere de numai 0,4% a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile faţă de anul trecut; în plus cheltuielile cu bunuri şi servicii sunt de 2 ori mai mari decât cheltuielile pentru investiţii făcute din buget). Introducerea de normative de consum pentru administraţia publică centrală. Economie de 1,5% din PIB.
• Generalizarea sistemului SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) pentru toate achiziţiile publice (efect: reducerea preţului cu 10-15%). Economie la buget de 0,8% din PIB
• Trecerea controlului financiar preventiv de la ordonatorii principali de credite la Curtea de Conturi (economie de 20% la cheltuielile cu bunuri si servicii, adică 1,1% din PIB).

Creşterea veniturilor bugetare
• Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, începând cu 1 iulie 2010 şi introducerea impozitului forfetar pe activităţi (comercializarea produselor din alcool, tutun, produse petroliere, servicii de alimentaţie publică şi turism etc);
• Dublarea redevenţelor încasate de stat ca urmare a concesionării exploatării resurselor naturale neregenerabile. Venituri la buget de 0,6% din PIB
• Dublarea impozitelor pe proprietate
• Înăsprirea controalelor pentru reducerea fenomenului de muncă la negru (taxele aplicate muncii fiind relativ ridicate). 600.000 de români lucrează fără forme legale, iar o treime dintre angajaţi primesc o parte a banilor la negru.
• Reducerea evaziunii fiscale şi atragerea a 2% din PIB la venituri doar în 2010. În primele 9 luni din 2009, ponderea economiei subterane a fost estimată la 24% din PIB. Munca la negru a reprezentat 12% din PIB, iar evaziunea pe TVA aproximativ 5% din PIB, restul fiind pierderi din sectorul informal. Piaţa neagră şi gri a reprezentat 50% din piaţa alimentelor în 2009. Evaziunea din neplata accizelor pentru ţigările de contrabandă reprezintă aproximativ 1 miliard de euro pe an.
• Îmbunătăţirea colectării. Soluţia de implementat este aprobarea unui grant cu Banca Mondială pentru a îmbunătăţi sistemul de administrare fiscală şi implicit a reduce evaziunea. Bulgaria a angajat firme din Marea Britanie pentru a face acest lucru şi au avut în câteva luni – prin contribuţia preponderentă a acestui program – o creştere de 300 milioane euro la bugetul de stat. Economie posibila de 2 la suta din PIB la buget.

Măsuri de stimulare a economiei şi creare de locuri de muncă
• Programe de creare/ menţinere de locuri de muncă. Scutirea de plata contribuţiilor datorate statului pentru angajatorii de şomeri/absolvenţi/persoane cu vârsta de peste 45 de ani etc. până la sfârşitul anului 2010 etc. Creşterea numărului de contribuabili va relaxa presiunile bugetare pe termen mediu.
• Înfiinţarea de locuri de muncă în microîntreprinderi cu un singur angajat prin scutirea de la plata contribuţiei sociale în limita salariului de 1000 lei.
• Sprijinirea IMM-urilor aflate in dificultate din cauza crizei economice prin instituirea unei scheme de ajutor de stat care să includă şi folosirea fondurilor europene
• Reducerea preţului la energie electrică şi a accizei la motorină, pentru irigaţii
• Finalizarea Legii parteneriatului public-privat care să permită atragerea de finanţări pentru marile proiecte de infrastructură

Acestea sunt o parte din propunerile pe termen scurt gândite de noi.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

2 comentarii pe “Ce ar fi putut face guvernul Boc şi nu a făcut”

  1. andrei Says:

    Se intampla exact ce se intampla in perioada CDR, cand tot felul de specialisti faceau tot felul de experimente pe spinarea cetatenilor. Astia chiar nu sint in stare sa faca ceva bun pentru romani. Doar pentru clica lor.
    Cat va tine greva generala anuntata de sindicate?

  2. guvernul boc face poc Says:

    Toate masurile luate de guvernul Boc sunt de asa natura incat sa adanceasca criza economica! In ritmul actual va iesi Romania din criza in mileniul urmator! Pacat ca romanii nu sunt uniti sa iasa toti in strada sa arate vocea poporului! Cred ca doar asa se mai poate face o schimbare!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: