Noile măsuri ale guvernului reduc puterea de cumpărare cu 30%

Noile măsuri anunţate de preşedintele României, Traian Băsescu, vor avea efecte devastatoare pe toate planurile economice şi sociale. Populaţia va avea cel mai mult de suferit întrucât se va înregistra o scădere dramatică a nivelului de trai.

Nu este normal ca populaţia să suporte neputinţa unui guvern care nu a fost în stare să ia măsurile necesare pentru a nu aduce ţara în această situaţie. Noile decizii ale autorităţilor vor aduce populaţia în pragul sărăciei, cea mai afectată categorie fiind pensionarii. Reducerea puterii de cumpărare a românilor, foarte scăzută şi aşa, va mai coborî cu 30% până la sfârşitul anului.

Milioane de români vor fi direct atinşi de noile măsuri. Astfel, reducerea salariilor bugetarilor va afecta cei 1,3 milioane de angajaţi şi familiile lor, deci, în medie, 2,8 milioane români. 5,5 milioane de pensionari îşi vor vedea puterea de cumpărare ajungând la cea din 2007.

Reducerea fondului de şomaj va afecta cei 800.000 de şomeri care nu vor putea supravieţui, neavând nicio posibilitate să-şi găsească un loc de muncă. În aceste condiţii este de aşteptat ca, până la sfârşitul anului, rata şomajului să treacă de 10%.

Din punct de vedere economic, România va rămâne şi în 2010 în recesiune. Efectele noilor măsuri vor duce la o creştere economică negativă de –1%.

Cerem urgent autorităţilor să prezinte o nouă strategie de protecţie socială şi de relansare economică. Ne aşteptam ca dl. preşedinte Băsescu, „purtătorul de cuvânt al guvernului”, să anunţe şi măsuri alternative. Nu este drept ca populaţia să suporte erorile unui guvern neputincios profesional.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Economie

Etichete: , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

10 comentarii pe “Noile măsuri ale guvernului reduc puterea de cumpărare cu 30%”

  1. Dragos Says:

    Este adevarat ca dvs. ati avut desteapta idee cu impozitul forfetar ?


    • Categoric nu. Am mai explicat aceasta confuzie. Impozitul minim pe care il platesc firmele azi este strict “inventia” dlui. Pogea. Eu m-am opus inca de la inceput acestui tip de impozit si am cerut eliminarea lui. Este adevarat insa ca PSD a propus PD-ului, in programul de guvernare de atunci, un impozit forfetar care ar fi trebuit sa fie calculat pe tipul de activitate al companiilor astfel incat firmele din domenii precum cel al tutunului, petrolului etc. sa plateasca mai mult. Ideea impozitului forfetar (ceea ce este in Romania acum nu este impozit forfetar, ci minim pe cifra de afaceri) este sa se faca o diferentiere intre firme in functie de activitate, locatie etc.

  2. Coco Says:

    Buna Ziua d-le Nita.

    In mare aveti dreptate cu scaderea puterii de cumparare a romanilor. Dar pentru ca traim intr-o lume in care fiecare parca ar vedea interesul propriu, as vrea sa va spun si sa va intreb.

    De exemplu pretul mare al alimentelor, care se pot gasi pe piata din Romania cu aprox 2,3,4 X mai mari decat in alte tari din VEST.

    In Romania pretul alimentelor si legumelor este dat de clasa „Key Acount”. Adica un Hypermarket ( Carrefour, Real.. etc ) si Cash And Carry ( Selgros , Metro .. etc ).

    Cum se ajunge de la un pret de 1 leu achizitie, sa se vanda cu aprox 7-8 lei? E simplu. Pe langa marja de profit a distribuitorului sau a producatorului, care ar urca pretul la 1,5 lei, clasa „Key Acount” vin cu marja ei de profit, ce este foarte mica, adica de pana in 1% max 2%.

    Aici intervin acele taxe de raft, taxe de marketing, taxe de deschidere de magazin, taxe de intretinere, taxe de depozitare, taxe logistice..etc… multe la rand. Cea mai mica taxa de raft pe un singur magazin in Brasov ajunge la aprox 1.5 miliarde lei vechi/ an.

    Asa ca pretul de la 1,5 lei ajunge sa coste 7 lei… Pentru ca in Romania piata e structurata pe „Key Acount”, unde din cauza contractelor nu se pot face facilitati celor care cumpara, am ajuns sa platim mai mult decat un italian, francez si belgian pe mancare.

    IN ce ati scris dvs mai sus spuneti ca va scadea puterea de cumparare, dar ca fost Ministru, v-ati gandit ca e bine sa faceti un pact si sa va adunati sa gasiti solutii decat motive?

    Cu respect

    Cosmin Serban


    • Solutii am adus si ca fost ministru si acum, in calitate de parlamentar. Anul trecut, cand PSD a fost la guvernare, am venit cu un program anticriza pe care insa PD-L a intarziat sa le puna in aplicare sau le-a implementat gresit. Ca deputat, am depus proiecte legislative pentru ceea ce nu am reusit sa finalizez la minister (ajutor pentru tinerii intreprinzatori, legea registrului unic de control, legea lobby-ului, aprobarea tacita etc.). De asemenea, PSD va depune o motiune de cenzura importiva actualului guvern. Noi nu putem face insa un pact cu clientela politica actuala a presedintelui Basescu.

      • Coco Says:

        D-le Nita… Ati inteles intrebarea?

        O pun mai scurt :

        De ce ca ministru nu ati avut in vedere „justitia de marirea a preturilor de 5-8 ori a unui pret, in Key Acount? ”

        Acum astept un raspuns nu o balacareala..

        Cu respect Cosmin Serban


      • Ca ministrul al IMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri nu aveam in atributie aceasta chestiune. La vremea respectiva, in guvern s-a discutat faptul ca preturile in supermarketurile romanesti sunt duble fata de celelalte tari si, evident, prin Ministerul Agriculturii s-a promovat o ordonanta de urgenta care sa limiteze abuzurile acestor colosi comerciali. Recunosc ca nu am mai urmarit daca aceasta ordonanta si-a produs efectele sau nu.

  3. Ana Says:

    Este o masura dureroasa, suntem toti de acord. Dar, domnule Nita, credeti ca optiunea majorarii TVA si a cotei unice era mai potrivita pentru Romania?


    • Va raspund tot cu o intrebare. Credeti ca TVA-ul si cota unica nu vor creste in urmatoarele luni? Guvernul nu va strange suficienti bani, prin masurile actuale, pentru a acoperi deficitul bugetar. Daca erau luate masuri la timp nu am fi ajuns in aceasta situatie.

  4. marcel Says:

    Cum putem obliga Guvernul sa ia masuri economice concrete? Reducerea salariilor nu va insemna nimic la ritmul in care ei fura legal de la stat prin contracte.
    Pot sa pun pariu ca in 6 luni se va mari TVA si cota unica.


    • Exista cateva metode concrete pentru a schimba lucrurile: fie presedintele Traian Basescu schimba structura guvernamentala – numeste alt premier, fie parlamentul decide inlaturarea acestui guvern, fie au loc alegeri anticipate. Normal este ca acest guvern, care a provocat dezastru economic si social, sa plece, indiferent cum.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: