Cum îi înșeală băncile pe români

Am primit din partea unui cititor un material de atenționare privind modul în care băncile din România ignoră legea și iau banii românilor fără să clipească.

În această perioadă de criză băncile au găsit o modalitate de a-și spori veniturile – înșelarea propriilor clienți. Pe 1 iulie 2010 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2010 privind modalitatea de calcul a dobânzilor practicate în cadrul contractelor de creditare, precum și numărul și tipul comisioanelor aplicate. Aceste prevederi trebuie transpuse în contractele de credit în termen de 90 zile. Cu toate acestea băncile din România nu se grăbesc să facă acest lucru și încearcă să mențină comisioanele și să introducă noi formule de calcul a dobânzii.

Încă de când eram ministru nu am ascuns faptul că nu sunt de acord cu modul în care instituțiile bancare își înțeleg rolul în economia și societatea românească. Băncile din țara noastră nu fac decât să-și urmărească interesul și nu sprijină în niciun fel dezvoltarea economica. Vă aduc aminte numai cât de greu reușesc IMM-urile să obțină credite, vitale în criză. Am încercat, la minister, prin semnarea de protocoale cu unele bănci, să ușurez acest proces. Dar, pentru bănci se pare este mai ușor să împrumute statul, percepând dobânzi uriașe, decât să ajute comunitatea în care își desfășoară activitatea. Și, iată, cazul de față ne arată cât este ușor să înșeli populația interpretând legea după bunul plac.

Fac un apel către autoritățile competente, către guvern să ia în discuție această problemă, către ANPC să protejeze românii, către BNR să clarifice această chestiune cu băncile, către Asociația Română a Băncilor să ceară membrilor să respecte legea.
Deși presa a atenționat asupra acestor nereguli, nu am văzut încă o poziție oficială din partea autorităților.

Iar pe dvs., vă rog să aveți grijă la contractele pe care le semnați cu băncile și cereți-le să respecte legea. De asemenea, nu vă feriți să atenționați public orice formă de abuz.

Mai jos analiza cititorului nostru.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Acest material reprezintă o atenționare publică la adresa instituțiilor bancare din România și la adresa instituțiilor publice din țara noastră cu rol de reglementare și supraveghere (BNR și ANPC) pentru aplicarea prevederilor legale în cazul contractelor de credit încheiate de instituțiile bancare și consumatorii români.
După cum se cunoaște, în luna iunie 2010 a fost publicată OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aceasta fiind în concordanță cu Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori.
Astfel, așa cum este prezentat în preambulul ordonanței ”(…) actul normativ creează cadrul necesar pentru relansarea acordării de credite în condiţii de transparentă şi liberă concurenţă, instituindu-se astfel mecanisme care să menţină un grad suficient de solvabilitate atât debitorilor, cât şi creditorilor, pentru a se evita posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României, ţinând cont de faptul că aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare (…)”.

Deși dispozițiile OUG nr. 50/2010 sunt foarte clare în ceea ce privește modul de calcul a dobânzilor practicate în cadrul contractelor de creditare, precum și în ceea ce privește numărul și tipul comisioanelor aplicate, instituțiile bancare din România încearcă prin diferite metode (șmecherii ar fi termenul cel mai potrivit) să se sustragă de la aplicarea noii legi.
Aceste prevederi trebuie transpuse în contractele de credit în termen de 90 zile de la apariția legii, adică până la 30 septembrie 2010 (legea a intrat în vigoare la 1 iulie 2010). După cum se va vedea în continuare, modificările și modul de aplicare a legii sunt esențiale pentru viața românilor pentru o perioadă foarte îndelungată (25-35 ani), cu implicații deosebite asupra economiei naționale. Din punct de vedere economic, MIZA ESTE URIAȘĂ: între 1 – 2 miliarde Euro anual, influența în PIB de circa 1,5% anual.
A. Unele bănci încearcă să păstreze toate tipurile de comisioane practicate până la apariția ordonanței, contrar prevederilor art. 36: ”Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalităţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”. După cum se poate observa din cuprinsul acestui articol, creditorii pot percepe cel mult 3 comisioane (comision de analiză dosar, comision de administrare, comision de rambursare anticipată), iar în cazul în care consumatorul solicită prestarea unor servicii suplimentare, poate fi aplicat un comision unic pentru prestarea acestor servicii suplimentare.
De asemenea, conform prevederilor art. 35, „a) se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri aferente contractului, cu excepţia costurilor impuse prin legislaţie;
b) se interzice introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepţia costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract şi care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiţionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislaţie”.

B. Băncile comerciale din România încearcă să dea o interpretare abuzivă prevederilor OUG nr. 50/2010, prin introducerea unor noi elemente în formula de calcul a dobânzii (variabile) – (marea majoritate a contractelor de credit din România utilizează dobânda variabilă), contrar dispoziţiilor art. 37:
“În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:
a) dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului;
b) marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru;
c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituţii de credit, prin excepţie de la prevederile lit. b), valoarea marjei şi valoarea indicilor de referinţă pot fi reduse;
d) formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia;
e) elementele care intră în formula de calcul a variaţiei dobânzii şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile şi la toate punctele de lucru ale creditorilor.”

EURIBOR (Euro Inter-bank Offered Rate) = indicator ce reprezinta ratele de dobânzi pentru împrumuturile in EURO la care băncile participante în zona monetara UE îşi acordă împrumuturi.
Astfel, după cum se poate observa în textul articolului 37, formula de calcul a dobânzii trebuie să fie:
Dobânda = Indice referinţă + Marja (fixă pe toată durata contractului)
Contractele de credit încheiate de consumatorii români conţin deja prevederi referitoare la Marja inclusă în formula de calcul a dobânzii aplicabile, care are valori diferite de la o instituţie bancară la alta. Ceea ce este de reţinut este faptul că această marjă (fixă) există deja în marea majoritate a contractelor de credit, iar modificarea ei nu poate fi realizată decât cu acordul ambelor părţi. Nivelul marjei fixe din contractele aflate în derulare variază între 3% şi peste 10%.
Marea majoritate a contractelor de credit aflate în derulare la momentul apariţiei OUG nr. 50/2010 utilizau drept formulă de calcul
Dobânda = Rata de referinţă + Marja (fixă pe toată durata contractului)
După cum se poate observa, formulele de calcul diferă prin aceea că ordonanţa vine şi impune (clarifică) elementul prin care băncile puteau să modifice nivelul dobânzii după dorinţa proprie, în condiţii de netransparenţă, deşi Legea nr. 289/2004 (în vigoare până la apariţia noii legi) impunea principiul transparenţei.
Astfel a fost posibil ca, deşi la momentul acordării creditelor Rata de referinţă luată în calcul de bănci era aproximativ egală cu Indicele de referinţă EURIBOR (situat între 3,5% şi un maxim de 5,52% în octombie 2008), odată cu declanşarea crizei financiare în toamna anului 2008, Rata de referinţă aplicată contractelor de credit nu a scăzut odată cu scăderea indicelui de referinţă EURIBOR (în prezent fiind situat în jurul valorii de 1%), ci mai mult, a fost majorată cu câteva puncte procentuale, astfel ajungându-se la valori ale dobânzilor (în euro) aplicate contractelor de credit de peste 10% anual.
Ecartul dintre Indicele de referinţă Euribor şi Rata de referinţă a ajuns astfel să fie de cel puţin 2,5-3 puncte procentuale (ajungând chiar şi la 6-8 puncte procentuale), la care dacă adăugăm marja fixă deja existentă în contractele de credit, oferă o explicaţie realistă a cauzelor care au permis amplificarea considerabilă a profiturilor băncilor din România. Spre comparaţie, în ţări în care instituţiile bancare nu îşi permit să abuzeze de consumatori (Italia, Franţa, Germania, Olanda, Marea Britanie etc) dobânzile aplicate au scăzut în mod corespunzător, până la valori de 2-3% anual.
S-a ajuns astfel ca băncile din România să obţină profituri uriaşe în comparaţie cu cele din alte state europene, de peste 4-5 ori mai mari. Nu mai vorbim de impozitele pe profit plătite de aceste instituţii către statul român, care se situează la un nivel foarte redus sau chiar nul.
Ceea ce este de remarcat este faptul că şi legea anterioară (legea nr. 289/2004) dispunea aplicarea principiului transparenţei în cadrul contractelor de credit.
De altfel, Legea nr. 34/2006 dispunea:
“Art. 14. – În cazul în care prin contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare s-a stabilit ca rata dobânzii să fie variabilă se vor aplica următoarele reguli:
a) variaţia ratei dobânzii trebuie să fie legată de fluctuaţiile unui indice de referinţă menţionat în contract;
b) contractul poate să prevadă că rata dobânzii nu variază decât atunci când modificarea în sens crescător sau descrescător înregistrează, faţă de rata iniţială a dobânzii, o diferenţă minimală determinată;
c) modificarea ratei dobânzii trebuie comunicată împrumutatului cel mai târziu la data aplicării noii rate, cu excepţia situaţiei reglementate la lit. a).”
După cum se poate lesne observa, băncile au nesocototit prevederile acestei legi, care dacă ar fi fost aplicate nu s-ar mai fi ajuns în situaţia prezentă în care, deşi indicii de referinţă au scăzut la valori istorice, dobânzile românilor au crescut. Băncile au omis intenţionat în contractele încheiate să facă referire la indici internaţionali, independenţi, ci au specificat cel mult raportarea la indici interni de referinţă ai băncii, calculaţi netransparent. Şi astfel au putut să ascundă creşterile aberante ale dobânzilor pe care le-au comunicat în ultimii doi ani consumatorilor români. Iar acum încearcă să legalizeze aceste speculații murdare.
Iar instituţiile statului aproape că nu şi-au făcut datoria.

Printr-un simplu calcul, se poate observa că aplicarea prevederilor OUG 50/2010 ar determina o reducere a nivelului dobânzilor aplicate de băncile din România, întrucât singurul element care mai poate determina variaţia acestora rămâne Indicele de referinţă, care are o valoare dată de piaţă, fiind independent de voinţa băncii. Implicit această ajustare a dobânzilor practicate în funcţie de Indicele de referinţă ar diminua profiturile băncilor cu circa 50%. Iată deci interesul deosebit al instituţiilor bancare din România pentru păstrarea marjelor uriaşe de profit pe care le realizează în prezent. Băncile din România au profitat (speculat) venirea crizei financiare şi nu au redus Rata de referinţă luată în considerare la calculul dobânzii practicabile (unele chiar au majorat-o nejustificat), iar acum încearcă cu disperare să nu renunţe la nivelurile uriaşe ale marjelor practicate.
Şmecheria (artificiul) pe care băncile încearcă să o impună este următoarea:
Întrucât formula de calcul a dobânzii conţine doar două elemente, dintre care unul este independent de voinţa creditorului (indicele de referinţă), eforturile băncilor se concentrează pe modificarea valorii marjei fixe din contractele de credit deja încheiate. Vechiul element (termen) din contractele de credit Rata de referinţă nu se mai regăseşte în noua lege aplicabilă contractelor de credit, fiind înlocuit cu unul care nu mai lasă loc de interpretări: Indicele de referinţă, care nu poate fi decât EURIBOR, ROBOR, LIBOR sau rata dobânzii de referinţă a BNR. Astfel, băncile forţează fie acceptarea de către clienţi a majorării marjei fixe din contract prin semnarea sau acceptarea tacită a unui act adiţional, fie interpretează abuziv prevederile ordonanţei şi introduc o nouă marjă (de asemenea fixă pe toată durata ulterioară a contractului), cu scopul de a ajunge la acelaşi rezultat: stabilirea unei marje mai mari cu câteva puncte procentuale decât cea din prezent, deşi la data încheierii contractelor de creditare au fost considerate rezonabile de către bănci.
Impactul economic la nivel individual al aplicării măsurilor dispuse de OUG 50/2010 este acela că dobânzile practicate de instituţiile bancare ar trebui să coboare cu 3-6% faţă de nivelul actual, situîndu-se la un nivel de piaţă de cel mult circa 4-6% anual. Aceasta ar determina o reducere a dobânzilor plătite de populaţie cu circa 40-50%, cu următoarele efecte imediate:
– scăderea considerabilă a presiunii ratelor ce trebuie plătite,
– diminuarea considerabilă a cazurilor de incapacitate de plată şi de executare silită,
– sume suplimentare pentru consum sau economie la dispoziţia gospodăriilor.
La nivel naţional, impactul este şi mai relevant. Un calcul simplu arată că, dacă luăm în considerare volumul total al creditului neguvernamental al populaţiei României care se situează în jurul valorii de 24 miliarde euro, pentru care băncile percep dobânzi de circa 9-10% în medie, o reducere a nivelului dobânzilor practicate cu circa 40-50% (aşa cum ar trebui) ar determina o creştere a fondurilor populaţiei care în principal va fi alocată pentru consum de circa 1 miliard de Euro anual! Efectele macroeconomice sunt lesne de intuit: creşterea PIB (inclusiv prin efectul de multiplicare) cu cel puţin 1% anual, ceea ce ar schimba total contextul economic în care ne aflăm (România va avea scădere economică şi în 2010, deşi prin susţinerea acestei resurse interne gratuite, ar putea avea cel puţin creştere economică).
Iar dacă reflectăm asupra faptului că majoritatea contractelor de credit sunt încheiate pe 25-35 ani (în prezent fiind încheiate peste 4,5 milioane de contracte, adică circa 2 milioane de persoane), putem avea o imagine mai aproape de realitate despre importanța deosebită a momentului actual pentru viața unei părți însemnate a românilor pe urmatorii 20-35 ani și a economiei naționale.
Dacă la aceasta adăugăm şi impactul pe care l-ar avea reducerea dobânzilor la creditele percepute persoanelor juridice (creditul neguvernamental al persoanelor juridice este de asemenea circa 24 miliarde de euro), putem avea o imagine mai completă despre importanţa deosebită a aplicării prevederilor OUG 50/2010 în cadrul contractelor de credit.

Iar pentru ca România să se afle în acest context mai favorabil nu este nevoie decât ca instituţiile bancare să respecte legea, iar instituţiile abilitate ale statului să vegheze la corecta aplicare a prevederilor legale (ANPC, BNR etc).

Ordonanţa dispune clar: se interzice majorarea oricăror costuri aferente contractelor de credit, se interzice introducerea de noi costuri la contractele de credit, formula de calcul a dobânzii variabile este Indice de referinţă + Marja fixă (care nu poate fi decât cea stabilită prin contractele de credit, nemodificabilă decât prin acordul părţilor).

Neaplicarea prevederilor acestei ordonanţe reprezintă un ATENTAT LA ECONOMIA NAŢIONALĂ (penal se poate defini chiar mai dur), iar instituţiile statului trebuie să ia atitudine!
MAI MULT DECÂT ATÂT:
În prezent nivelul indicilor EURIBOR, LIBOR se situează la un minim istoric, în jurul valorii de 1% sau chiar mai jos. Din consultarea seriilor zilnice a indicilor de referinţă EURIBOR pe adresa de web http://www.euribor.org se poate observa că în decursul ultimilor 10 ani acesta a oscilat între 3,5% şi un maxim de 5,5% în octombrie 2008. Acest nivel redus este conjunctural, evoluţia cea mai probabilă fiind aceea că indicele de referinţă va reveni la nivelul de dinainte de apariţia crizei financiare. Un calcul simplu ne arată că, în ipoteza în care consumatorilor români li s-ar aplica de acum înainte marje fixe majorate cu 2,5-6-8 puncte procentuale (pe toată durata ulterioară a contractelor), foarte curând se va ajunge ca nivelul dobânzilor practicate (în euro spre exemplu) să urce la valori astronomice de peste 10-13% anual (Euribor 4,5% + Marja fixă între 6-9% = dobânzi de peste 10% anual). Care va fi impactul la nivelul individului? Răspuns: unul foarte dur, fără posibilitate de apărare. Singura soluţie de apărare ar fi apelarea la mila băncilor, întrucât statul nu ar putea obliga băncile să reducă marjele fixe din contracte. Iar băncile numai instituţii de caritate nu sunt. Efectul: intrarea în incapacitate de plată a milioane de români, etc.
Iată deci suficiente motive pentru ca statul român să vegheze la aplicarea principiilor legalităţii, liberei concurenţe, transparenţei.
Date fiind cele prezentate anterior, contrar spiritului legii şi interesului naţional, preşedintele ANPC îşi permite să dea o interpretare abuzivă prevederilor OUG nr. 50/2010 la solicitarea Asociaţiei Române a Băncilor:
Astfel, prin adresa nr. 1048/29.07.2010, ANPC răspunde că „pentru contractele de credit aflate în derulare, în care dobânda era compusă din dobânda de referinţă a bancii + o marjă fixă, suntem de acord ca noua formulă de calcul să includă indicele de referinţă aferent valutei în care a fost acordat creditul + o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contractul iniţial, valabilă la data semnării contractului şi diferenţa dintre valoarea dobânzii de referinţă şi valoarea indicelui de referinţă, valabile la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, respectiv 21 iunie 2010.
Totodată menţionăm că nu suntem de acord ca prin noua formulă de variaţie a dobânzii să crească dobânda pentru consumatori, fiind în concordanţă cu solicitarea ARB din adresa dvs. nr. 203/28.07.2010, punctul a.
În ceea ce priveşte posibilele nemulţumirile consumatorilor în situaţia în care valorile indicilor de referinţă vor creşte în viitor, menţionăm faptul că ANPC a fost obligată să impună printr-un act normativ criterii clare privind transparenţa modului în care variază dobânda, tocmai din cauza nemulţumirilor semnalate de consumatori cu privire la faptul că, pe parcursul derulării contractului, creditorii au majorat dobânzile ori de câte ori au dorit, fără să aibă neapărat o justificare independentă de voinţa lor.
De asemenea, în funcţie de propria politică comercială şi în conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2010, creditorii au posibilitatea de a reduce marja de dobândă în condiţiile în care valorile indicilor de referinţă au crescut peste puterea de acceptare a consumatorilor” – Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC.

Din lectura acestei halucinante adrese de răspuns a ANPC la solicitarea Asociaţiei Române a Băncilor, se ridică instantaneu următoarele întrebări:
– Al cui interes îl reprezintă dl CC- preşedintele ANPC?
– Cum îşi permite preşedintele ANPC „să fie de acord” cu introducerea în contractele de credit deja încheiate a unei noi formule de calcul a dobânzii, în condiţiile în care legea este cea care stabileşte noua formulă, iar în lege se dispune foarte clar că dobânda va fi calculată după formula:
Dobânda= indice de referinţă + marja fixă
ambii termeni ai ecuaţiei sunt fără echivoc, unul fiind determinat de piaţă, independent de voinţa băncii, iar celălalt fiind stabilit prin contractul de credit (marja) fix pe toată durata de creditare?!
Mai mult decât atât, ANPC încalcă principiul liberei înţelegeri între părţi, permiţând băncilor să introducă noi elemente în formula de calcul a dobânzii (lucru interzis de altfel de ordonanţă) prin formularea din adresă: „diferenţa dintre valoarea dobânzii de referinţă şi valoarea indicelui de referinţă, valabile la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, respectiv 21 iunie 2010”.
Mai mult decât atât, ANPC validează astfel măsura speculativă adoptată de băncile din România odată cu venirea crizei financiare când, în ciuda scăderii costului refinanţării băncilor (Euribor a scăzut cu 4% sau mai mult), acestea au modificat după cum au dorit Dobânda de referinţă (rata de referinţă), păstrând un ecart consistent faţă de Indicele de referinţă.
Este o cerinţă abuzivă a băncilor, care încearcă astfel să legalizeze şi să fixeze şi cea de-a doua marjă de profit (care a apărut şi a crescut pe măsură ce indicii de referinţă au scăzut) şi care a fost ascunsă până acum de ochii consumatorilor, prin adăugarea ei la cea deja existentă conform contractelor de credit, în condiţiile în care legea permite existenţa doar a unei singure marje în formula de calcul (Noua marjă ar fi compusă din marja fixă existentă în contractul iniţial, valabilă la data semnării contractului şi diferenţa dintre valoarea dobânzii de referinţă şi valoarea indicelui de referinţă, valabile la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, respectiv 21 iunie 2010). Momentul este de altfel cum nu se poate mai prost, întrucât acum se înregistrează unul din cele mai scăzute niveluri ale Indicilor de referinţă din istorie. Iar metoda: ILEGALĂ.
– Ultimele două fraze din adresa ANPC conferă măsura incompetenţei profesionale a conducătorului ANPC: deşi legea ar trebui să fie cea care protejează consumatorul, se induce falsa idee că băncile sunt obligate să reducă marjele dacă valorile indicilor de referinţă vor creşte peste puterea de acceptare a consumatorilor, deşi în lege se spune doar că băncile pot să reducă marjele aplicate, nefiind obligate.

EXEPMLE:
1. ING Bank a încheiat în perioada 2006-2008 contracte de creditare cu consumatorii în care a stabilit că formula de calcul a dobânzii va fi:
Dobânda 6,75%= Rata de referinţă 3%+ Marja fixă pe toată durata contractului (3,75%)
Rata de referinţă precizată în contract era de 3% anual, astfel încât la acordarea creditului banca urma să perceapă o dobândă anuală de 6,75%. În contract nu au fost precizat în mod clar care sunt elementele care pot determina variaţia ratei de referinţă, decât că aceasta poate varia în funcţie de Rata internă de refinanţare a băncii. Nivelul stabilit al Ratei de referinţă de 3% era însă foarte apropiat de nivelul indicelui de referinţă EURIBOR din acea perioadă. Astfel, marja fixă de 3,75% a fost considerată rezonabilă de către bancă pentru obţinerea unui profit din contractul de credit.
A venit însă criza economică din 2008. Banca a majorat nivelul Ratei de referinţă cu 2% (nejustificat, în contextul în care Euribor a coborât la 1%), ajungându-se astfel la o Rată de referinţă de 5% şi la dobânzi practicate de 8,75% – 9,50% anual (începând cu anul 2008 banca a majorat şi marja fixă din noile contracte încheiate la 4,5% anual).
În ultimele 12 luni ING a diminuat cu circa 1% anual nivelul Ratei de referinţă la 4% (mult prea puţin faţă de nivelul Euribor din prezent de circa 1%). Apariţia OUG nr. 50/2010 ar trebui să determine adaptarea tuturor contractelor de credit la noile prevederi: dispariţia termenului de Rata de referinţă şi înlocuirea acestuia cu termenul de Indice de referinţă EURIBOR.
Consecinţa imediată? Diminuarea dobânzilor practicate cu circa 2,5 puncte procentuale.
Ce face ING Bank? Transmite comunică tuturor clienţilor o veste fericită: banca va aplica noile prevederi ale OUG nr. 50/2010:
– va diminua comisioanele de rambursare anticipată la 1% (deşi art. 68 dispune că „Nu se solicită o compensaţie pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri: (…) c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă”, în condiţiile în care toate contractele încheiate de ING sunt cu dobândă variabilă);
– Noua formulă de calcul a dobânzii va fi: Dobânda = Rata de referinţă + Marja fixă din contract, iar Rata de referinţă va fi calculată ca sumă între Indicele de referinţă Euribor şi un procent de 2,25%, fix pe toată durata ulterioară a contractului.
Această comunicare de schimbare a regulilor contractului vine în următorul context:
– termenul de Rata de referinţă trebuie înlocuit cu cel de Indice de referinţă Euribor, în noul text de lege privind calculul dobânzii acesta neregăsindu-se
– deşi la data încheierii contractelor de credit Rata de referinţă utilizată de bancă se situa la un nivel foarte apropiat de Indicele de referinţă Euribor, banca a stabilit niveluri aberante ale acesteia, pe care acum încearcă cu disperare să le păstreze şi să le legalizeze
– procentul fix de 2,25% nici măcar nu este denumit (definit) în comunicare, fiind un cost suplimentar (nou introdus) pentru contractul de credit (lucru interzis de ordonanţă)
– majorarea marjei fixe din contract nu poate fi posibilă decât cel mult cu acordul ambelor părţi, însă ordonanţa interzice majorarea costurilor deja existente şi protejează consumatorii de abuzurile bancilor, orice majorari ale costurilor fiind nule de drept.
Toate acestea pentru a păstra prin încălcarea legii un ecart foarte consistent (speculativ) al profitului, determinat de diferenţa dintre nivelul dobânzii plătite de ING pentru refinanţare (Euribor) şi dobânda practicată, fapt de altfel inacceptabil într-un stat de drept, membru în Uniunea Europeană.
Exemplul băncii ING nu este singular, marea majoritate a băncilor din România aplicând proceduri similare pentru păstrarea profiturilor speculative – nesimţite (BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Volksbank etc.).

Exemplul 2. Cazul Volksbank
O situație foarte gravă a fost semnalată de mulți dintre cei care au contractat credite ipotecare la Volksbank. Nemulțumirea exprimată de clienți privește clauzele abuzive care au fost incluse în convențiile de credit ipotecar încheiate în urmă cu 2-3 ani, multe dintre credite fiind acordate în franci elvețieni, adică o monedă care lovește puternic buzunarele românilor datorită aprecierii cu peste 50% față de momentul obținerii creditului.
Mai concret, în convențiile de credit ipotecar este prevăzut un comision de risc datorat lunar și al cărei cuantum depășește 50% din valoarea dobânzii. În această situație, abuzul împotriva clienților constă în faptul că în contract nu sunt prezentate niciun fel de precizări sau explicații suplimentare referitoare la acest comision de risc, deși legislația privind protecția consumatorilor impune acest lucru. Întrebarea justificată a clienților este: Ce riscuri acoperă acest comision și mai ales de ce se percepe un asemenea comision în cazul creditelor garantate cu ipoteci??? De ce nu s-a respectat legislația care impunea ca orice contract să fie cât mai explicit???
Precizăm că în contextul în care acest comision nu se numără între cele 4 comisioane care pot fi în prezent încasate de bănci, mulți dintre clienți au solicitat sistarea perceperii acestuia începând cu data de 21.06.2010, adică data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010.
Mâhnirea clienților privind perceperea abuzivă și total inexplicabilă a comision de risc este accentuată de atitudinea inflexibilă a băncii la solicitarea de revizuire a clauzelor contractuale care încalcă noile reglementări legale. Deși de la intrarea în vigoare a noii legi a trecut mai bine de o lună, în care foarte mulți clienți au solicitat în mod repetat eliminarea comisionului de risc din contracte, Volksbank refuză acest lucru și încasează în continuarea acest comision, tergiversând totodată procesul de armonizare contractelor aflate în derulare cu noile prevederi legale.
Un alt abuz comis de bancă îl reprezintă modul de calcul al dobânzii la creditele în franci elvețieni. Marea majoritate a contractelor prevăd o anumită dobândă stabilită inițial (de exemplu 3,99% sau 4,25%) și o clauză prin care banca poate revizui nivelul dobânzii în funcție de schimbările semnificative de pe piața monetară. Modul superficial de întocmire și neclaritatea clauzelor contractuale coroborate cu imposibilitatea clientului de a modifica prevederile contractului au condus la interpretări diferite ale clienților în cazul acelorași prevederi contractuale. Unii clienți au interpretat că dobânda stabilită în contract este fixă pe toată durata contractului și în consecință s-au adresat instanței care a dispus eliminarea clauzei abuzive care permitea băncii să modifice unilateral rata dobânzii. Pe de altă parte, alți clienți au interpretat că dobânda din contract este una variabilă și au așteptat ca banca să ajusteze nivelul dobânzii în funcție de evoluțiile piețelor monetare internaționale. Dacă în urmă cu 3 ani rata dobânzii de referință în cazul francului elvețian, respectiv LIBOR, se situa între 2,5% și 3%, în prezent acest indicator înregistrează o valoare de peste 17 ori mai mică față de momentul încheierii contractului, adică un nivel aproximativ de 0,15%. Deși pentru clienții băncii acest fapt ar fi trebuit să se traducă printr-o scădere a dobânzii percepute de bancă cu peste 2,3% (practic o înjumătățire a ratei dobânzii), până în prezent Volksbank nu a operat nicio diminuare a ratei dobânzii. Probabil că reprezentanții băncii interpretează clauzele contractuale doar în folosul băncii, din punctul de vedere al băncii fiind operabile doar creșteri de dobândă. De altfel, în susținerea acestui ultim punct de vedere al consumatorilor reamintim prevederile legii nr. 34/2006 (în vigoare în perioada 2006-2010) care stipulează că în cazul în care prin contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare s-a stabilit ca rata dobânzii să fie variabilă, variaţia ratei dobânzii trebuie să fie legată de fluctuaţiile unui indice de referinţă menţionat în contract.
În consecință, asistăm în continuare la perpetuarea unor practici abuzive ale unor instituții bancare și constatăm că stupoare că instituțiile statului nu au luat măsuri ferme pentru a preîntâmpina aceste situații și pentru a proteja interesele cetățenilor. Acest fapt este cu atât mai revoltător cu cât toți consumatorii sunt puși în fața unor contracte de adeziune, adică acele contracte ale căror conținut, ale căror clauze sunt prestabilite în întregime de către una din părți, în cazul de față Banca iar cetățeanul abuzat este de multe ori nevoit să apeleze la instanță pentru a-și proteja interesele.
În concluzie, deși băncile adoptă o poziție de forță în raport cu beneficiarul creditului, toți clienții băncilor trebuie să conștientizeze că în conformitate cu prevederile art. 1 din legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, dar mai ales faptul că în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Explore posts in the same categories: Semnal de alarma

Etichete: banci, credite, dobanzi, guvernare

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.